1 După aceea s-au adunat toți Israeliții la David în Hebron zicând: "Iată noi suntem oasele tale și carnea ta.
2 Și mai înainte, când Saul era încă rege, tu ai povățuit pe Israel la război și l-ai adus teafăr înapoi și Domnul Dumnezeul tău ți-a spus: Tu vei paște pe poporul Meu Israel și tu vei fi povățuitorul poporului Meu Israel".
3 Și au venit toate căpeteniile lui Israel la rege în Hebron și a încheiat cu ei David legământ în Hebron înaintea feței Domnului; și au uns pe David de rege peste Israel, după cuvântul Domnului care fusese prin Samuel.
4 Apoi s-a dus David și tot Israelul la Ierusalim, adică la Iebus. Acolo însă erau Iebuseii, locuitorii țării aceleia.
5 și au zis locuitorii Iebusului către David: "Nu vei intra aici!" Dar David a luat cetatea Sionului. Aceasta este cetatea lui David.
6 Apoi a zis David: "Cine va lovi cel dintâi pe Iebuseu, acela va fi cap și căpetenie peste oștire". Și s-a sculat înainte de toți Ioab, fiul Țeruiei, și s-a făcut căpetenie.
7 David a locuit în cetatea aceea și ea s-a și numit cetatea lui David.
8 El a zidit cetatea împrejur, începând de la Milo, iar Ioab a reînnoit celelalte părți ale cetății.
9 După aceea a propășit David și s-a ridicat din ce în ce mai mult și Domnul Savaot era cu. el. [1]
10 Iată cei mai de seamă dintre puternicii lui David, care s-au luptat tare împreună cu el, în domnia lui, împreună cu tot Israelul, ca să întărească domnia lui asupra lui Israel, după cuvântul Domnului.
11 Și iată numărul vitejilor pe care i-a avut David: Iașobeam (Ioșeb-Bașebet), fiul lui Hacmoni, cel mai de seamă între cei treizeci; el și-a ridicat sulița asupra a trei sute de oameni și i-a ucis dintr-o dată.
12 După el vine Eleazar, fiul lui Dodo Ahohitul, unul din cei trei viteji.
13 Acesta a fost cu David la Pasdamim, unde se adunaseră Filistenii pentru război. Acolo, parte din câmp era semănat cu orz și Israeliții au fugit de Filisteni;
14 Dar ei au stat în mijlocul câmpului, l-au apărat și au înfrânt pe Filisteni și le-a dăruit Domnul biruință mare.
15 Trei din cele treizeci de căpetenii s-au coborât pe stâncă la David, în peștera Adulam, când tabăra Filistenilor era așezată în valea Refaim.
16 David atunci era la loc întărit, iar oștirea de întărire a Filistenilor era atunci în Betleem.
17 Și a dorit David și a zis: "Cine mă va adăpa cu apă din fântâna Betleemului care este la poartă?"
18 Atunci acești trei au străbătut prin tabăra Filistenilor, au scos apă din fântâna Betleemului cea de la poartă și au luat-o și au dus-o lui David. Dar David n-a voit să o bea și a vărsat-o înaintea Domnului,
19 Zicând: "Să mă ferească Dumnezeu să fac eu aceasta! Aș putea să beau eu sângele celor care s-au dus acolo cu primejduirea vieții lor? Căci cu primejduirea vieții lor au adus-o!" Și n-a vrut să o bea. Iată ce au făcut acești trei viteji.
20 Și Abișai, fratele lui Ioab, era căpetenia celor trei; el a rănit deodată cu sulița trei sute de oameni și era vestit între cei trei.
21 El era mai strălucit decât cei treizeci și le era căpetenie, dar cu ceilalți trei nu era deopotrivă.
22 Benaia, fiul lui Iehoiada, bărbat viteaz, mare după fapte, era din Cabțeel; el a ucis doi fii ai lui Ariel Moabitul și s-a coborât într-o groapă și a ucis un leu pe o vreme cu zăpadă.
23 Tot el a ucis un egiptean, un om cu statură de cinci coți, care avea în mână o suliță, ca un sul de la războiul de țesut; el s-a dus la el cu toiagul, i-a smuls sulița din mână și l-a ucis cu sulița lui.
24 Iată ce a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada, care era în cinste la cei trei viteji.
25 El era mai vestit decât cei treizeci, dar cu cei trei nu era deopotrivă și David l-a pus cel mai de aproape împlinitor al poruncilor sale.
26 Iar dintre oștenii cei mai de seamă erau: Asael, fratele lui Ioab; Elhanan, fiul lui Dodo, din Betleem;
27 Șamot din Haror; Heleț din Pelon;
28 Ira, fiul lui Icheș din Tecoa; Abiezer din Anatot;
29 Sibecai Hușateul, Ilai din Ahoh;
30 Maharai din Netofat, Heled, fiul lui Baana din Netofat,
31 Itai, fiul lui Ribai, din Ghibeea lui Veniamin; Benaia din Piraton
32 Hurai din Nahali-Gaaș; Abiel din Araba;
33 Azmavet din Bahurim; Eliahba din Șaalbon;
34 Fiii lui Hașem din Ghizon: Ionatan, fiul lui Șaghi din Harar;
35 Ahiam, fiul lui Sacar din Harar; Elifelet, fiul lui Uri.
36 Hefer din Mechera, Ahia din Pelon,
37 Hețro din Carmel, Naarai, fiul lui Ezbai;
38 Ioil, fratele lui Natan; Mibhar, fiul lui Hagri;
39 Țelec Amonitul; Nahrai din Beerot, purtătorul de arme al lui Ioab, fiul Țeruiei,
40 Ira din Iatir, Gareb din Iatir;
41 Urie Heteul; Zabad, fiul lui Ahlai;
42 Adina, fiul lui Șiza Rubenitul, căpetenia Rubeniților care avea sub el treizeci de inși,
43 Hanan, fiul lui Maaca; Iosafat din Mitni,
44 Uzia din Aștarot; Șama și Iehiel, fiii lui Hotam din Aroer,
45 Iediael, fiul lui Șimri și Ioha, fratele lui Tițitul,
46 Eliel din Mahavim, Ieribai și Ioșavia, fiii lui Elnaam și Itma Moabitul,
47 Eliel, Obed și Iaasiel din Mețoba.