1 Apoi David și căpeteniile oștirii au împărțit la slujbă pe fiii lui Asaf, ai lui Heman și ai lui Iedutun, ca să proorocească acompaniați de harfe, alăute și chimvale.
2 Din fiii lui Asaf au fost rânduiți la slujbele lor aceștia: Zacur, Iosif, Netania și Așarela, fiii lui Asaf, sub conducerea lui Asaf, care cântau după porunca regelui.
3 Din ai lui Iedutun au fost rânduiți fiii lui Iedutun: Ghedalia, Țeri, Isaia, Șimei, Hașabia și Matitia; ei erau șase sub conducerea tatălui lor Iedutun, care cânta din chitară spre slava și lauda Domnului.
4 Din ai lui Heman au fost rânduiți fiii lui Heman: Buchia, Matania, Uziel, Șebuel, Ierimot, Hanania, Hanani, Eliata, Ghidalti, Romamti-Ezer, Ioșbecașa, Maloti, Hotir și Mahaziot.
5 Toți aceștia sunt fiii lui Heman, care era văzătorul regelui, după cuvintele lui Dumnezeu, ca să mărească slava Lui. Și i-a dat Dumnezeu lui Heman paisprezece fii și trei fete.
6 Toți aceștia cântau sub conducerea tatălui lor în templul Domnului din chimvale, psaltirioane și harpe, la slujbele din templul Domnului, după arătările lui David sau ale lui Asaf, Iedutun și Heman.
7 Iar numărul lor, cu al fraților lor care învățaseră să cânte înaintea Domnului, și al tuturor care știau acest lucru era două sute optzeci și opt.
8 Au aruncat și ei sorți pentru rândul la slujbă, mic cu mare, dascăl și ucenic deopotrivă.
9 Întâiul sorț a căzut pentru Iosif, fiul lui Asaf, cu frații și fiii lui; ei erau doisprezece; al doilea, lui Ghedalia cu frații și fiii lui, ei erau doisprezece;
10 Al treilea, lui Zacur cu frații lui și cu fiii lui; ei erau doisprezece.
11 Al patrulea, lui Ițri cu fiii și cu frații lui; ei erau doisprezece.
12 Al cincilea, lui Netania cu fiii și frații lui; ei erau doisprezece.
13 Al șaselea, lui Buchia cu fiii și frații lui; ei erau doisprezece.
14 Al șaptelea lui Ieșarela cu fiii și frații lui; ei erau doisprezece.
15 Al optulea, lui Isaia cu fiii și frații lui; ei erau doisprezece.
16 Al nouălea, lui Matania cu fiii și frații lui; ei erau doisprezece.
17 Al zecelea, lui Șimei cu fiii și cu frații lui; ei erau doisprezece.
18 Al unsprezecelea, lui Azareel cu fiii și frații lui; ei erau doisprezece.
19 Al doisprezecelea, lui Hașabia cu fiii și frații lui; ei erau doisprezece.
20 Al treisprezecelea, lui Șebuel cu fiii și frații lui; ei erau doisprezece.
21 Al paisprezecelea, lui Matitia cu fiii și frații lui; ei erau doisprezece.
22 Al cincisprezecelea, lui Ierimot cu fiii și frații lui; ei erau doisprezece.
23 Al șaisprezecelea, lui Hanania cu fiii și frații lui; ei erau doisprezece.
24 Al șaptesprezecelea, lui Ioșbecașa cu fiii și cu frații lui; ei erau doisprezece.
25 Al optsprezecelea, lui Hanani cu fiii și frații lui; aceștia erau doisprezece.
26 Al nouăsprezecelea, lui Maloti cu fiii și frații lui; aceștia erau doisprezece.
27 Al douăzecilea, lui Eliata cu fiii și frații lui; ei erau doisprezece.
28 Al douăzeci și unulea, lui Hotir cu fiii și frații lui; ei erau doisprezece.
29 Al douăzeci și doilea, lui Ghidalti cu fiii și frații lui; ei erau doisprezece.
30 Al douăzeci și treilea, lui Mahaziot cu fiii și frații lui; aceștia erau doisprezece.
31 Al douăzeci și patrulea, lui Romamti-Ezer cu fiii și frații lui; aceștia erau doisprezece.