1 Abia s-a făcut rege peste Iuda, în anul al optsprezecelea al domniei lui Ieroboam, fiul lui Nabat.
2 Și a domnit trei ani în Ierusalim. Pe mama lui o chema Maaca și era fiica lui Abesalom.
3 Acesta a umblat în toate păcatele tatălui său, pe care tatăl său le făcuse mai înainte, și inima lui nu i-a fost întreagă la Domnul Dumnezeul lui, cum a fost inima lui David, strămoșul său.
4 Dar din dragostea către David, Domnul Dumnezeul lui i-a dat o lumină în Ierusalim, căci a înălțat după el pe fiul său și a întărit Ierusalimul,
5 Pentru că David a făcut tot ce a fost plăcut înaintea ochilor Domnului și nu s-a abătut în toate zilele vieții lui de la poruncile pe care El i le-a dat, afară de fapta cu Urie Heteul.
6 Și a fost război între Roboam și Ieroboam în toate zilele vieții lor.
7 Celelalte fapte ale lui Abia și tot ce a făcut el sunt scrise în cartea cronicilor regilor lui Iuda. Și a fost război între Abia și Ieroboam.
8 Apoi a trecut Abia la părinții lui și l-au înmormântat în cetatea lui David. și s-a făcut rege Asa, fiul său.
9 Asa a început să domnească peste Iuda în al douăzecilea an al domniei lui Ieroboam, regele lui Israel.
10 Și a domnit patruzeci și unu de ani în Ierusalim. Pe mama lui o chema Ana, din neamul lui Abesalom.
11 Asa a făcut lucruri plăcute înaintea ochilor Domnului, ca David, strămoșul lui;
12 Căci a izgonit pe desfrânați din țară și a îndepărtat toți idolii pe care îi făcuseră părinții lui;
13 Ba a lipsit chiar pe mama lui, Ana, de numele de regină, pentru că ea făcuse un chip turnat Astartei. Așa a sfărâmat Asa chipul cel turnat al Astartei arzându-l pe prundul pârâului Chedron.
14 Dar înălțimile nu le-a stricat. Însă inima lui Asa i-a fost întreagă la Domnul în toate zilele vieții sale.
15 Și a adus el în templul Domnului lucrurile afierosite de tatăl lui și lucrurile afierosite de el: argint, aur și vase sfinte.
16 Război a fost între Asa și Baeșa, regele lui Israel, în toate zilele lor.
17 Căci Baeșa, regele lui Israel, a venit în contra Iudei și a început să zidească Rama, pentru ca nimeni să nu iasă sau să intre la Asa, regele Iudei.
18 Atunci Asa a luat tot argintul și aurul care se mai afla în vistieriile templului Domnului și în vistieriile casei regelui și le-a dat în mina slugilor lui; și i-a trimis regele Asa ca să se ducă cu ele la Benhadad, fiul lui Tabrimon, fiul lui Hezion, regele Siriei, care trăia în Damasc, și a zis:
19 "Legământ să fie între mine și tine, cum a fost între tatăl meu și tatăl tău; iată, eu îți trimit ca dar argint și aur; și tu să rupi legământul tău care îl ai cu Baeșa, regele lui Israel, ca să se retragă acela de la mine!"
20 Și a ascultat Benhadad de regele Asa și a trimis pe mai-marii oștirii lui asupra cetăților lui Israel, și a bătut Ainul, Danul, Abel, Bet-Maaca și tot Chineretul, dimpreună cu tot pământul lui Neftali.
21 Iar Baeșa, cum a auzit de aceasta, a încetat să mai zidească Rama și s-a întors la Tirța.
22 Atunci regele Asa a chemat pe toți Iudeii, fără să scutească pe nimeni, și a cărat cu ei pietrăria și lemnăria din Rama, pe care Baeșa le întrebuințase la zidire; și a zidit regele Asa cu ele Ghibeea lui Veniamin și Mițpa.
23 Toate celelalte fapte ale lui Asa, și toate ostenelile lui, și tot ce el a făcut și cetățile pe care le-a zidit sunt scrise în cronica regilor lui Iuda, afară de faptul că la bătrânețea lui s fost bolnav de picioare.
24 Apoi a adormit cu părinții lui și a fost înmormântat Asa la un loc cu părinții lui în cetatea lui David, strămoșul său. Iar în locul lui s-a făcut rege Iosafat, fiul său.
25 Nadab însă, fiul lui Ieroboam a început să domnească peste Israeliți în anul al doilea al lui Asa, regele Iudei, și a domnit peste Israel doi ani.
26 Acesta a săvârșit fapte neplăcute înaintea ochilor Domnului, căci a umblat pe drumul tatălui său, cum și în păcatele lui cu care a făcut pe Israel să păcătuiască.
27 Împotriva lui a uneltit Baeșa, fiul lui Ahia, din casa lui Isahar; Baeșa l-a omorât la Ghibeton, cetatea Filistenilor, pe când Nadab și toți Israeliții împresuraseră Ghibetonul.
28 Baeșa l-a omorât în anul al treilea al lui Asa, regele Iudei, și s-a făcut rege în locul lui.
29 Acesta, cum s-a făcut rege, a stârpit toată casa lui Ieroboam și n-a lăsat nici un suflet din neamul lui Ieroboam, până ce nu l-a nimicit, după cuvântul Domnului, pe care-l grăise prin robul Său Ahia din Șilo,
30 Din pricina păcatelor pe care Ieroboam le făcuse și cu care a făcut pe Israel să păcătuiască și pentru fărădelegea cu care el a mâniat pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
31 Celelalte fapte ale lui Nadab și tot ce el a făcut sunt scrise în cronica regilor lui Israel.
32 Între Asa și Baeșa, regele lui Israel, a fost război în toate zilele vieții lor.
33 Baeșa, fiul lui Ahia, a început să domnească peste toți Israeliții la Tirța, în anul al treilea al lui Asa, regele lui Iuda, și a domnit douăzeci și patru de ani.
34 Acesta a săvârșit fapte rele înaintea ochilor Domnului căci a umblat pe drumul lui Ieroboam și în păcatele lui, cu care acesta a dus pe Israel în păcat.