1 Iar după ce s-a întors Saul de la Filisteni, i s-a spus, zicându-i-se: "Iată David este în pustiul Enghedi".
2 Atunci a luat Saul trei mii de bărbați aleși din tot Israelul și s-a dus să caute pe David și oamenii lui pe stânci, unde locuiesc căprioarele;
3 Și a mers până la o stână de oi, care era lângă drum; acolo era o peșteră și Saul a intrat în ea pentru nevoile sale; David însă și oamenii lui ședeau în fundul peșterii.
4 Atunci au zis către David oamenii lui: "Aceasta este ziua de care îi-a vorbit Domnul, zicând: "Iată Eu voi da pe vrăjmașul tău în mâinile tale și vei face cu el ce vei vrea".
5 David s-a sculat și a tăiat încetișor poala hainei de deasupra a lui Saul.
6 Apoi a zis către oamenii săi: "Să mă ferească Dumnezeu să fac aceasta domnului meu, unsul Domnului, și să-mi ridic mâna mea asupra lui, căci este unsul Domnului".
7 Și așa a oprit David pe oamenii săi cu aceste cuvinte și nu i-a lăsat să se ridice asupra lui Saul. Iar Saul s-a sculat și a ieșit din peșteră la drum.
8 Apoi s-a sculat și David și, ieșind din peșteră, a strigat după Saul și a zis: "Domnul meu, rege!" Saul s-a uitat înapoi, iar David s-a aruncat cu fața la pământ și i s-a închinat.
9 Apoi a zis David către Saul: "De ce asculți de vorbele oamenilor care zic: Iată David uneltește rele împotriva ta?
10 Iată, astăzi văd ochii tăi că Domnul te-a dat acum în mâinile mele, aici în peșteră, și mie mi s-a zis să te ucid; eu însă te-am cruțat și am zis: Nu voi ridica mâna asupra domnului meu, pentru că este unsul Domnului.
11 Privește, părintele meu, poala hainei tale în mâinile mele; ți-am tăiat poala hainei, dar de ucis nu te-am ucis. Află dar și te încredințează că nu este rău în mâna mea, nici vicleșug și n-am greșit cu nimic împotriva ta; tu însă cauți sufletul meu ca să-l iei.
12 Să judece dar Domnul între mine și între tine și să mă răzbune împotriva ta; dar mâna mea nu va fi asupra ta. Din nelegiuiți, nelegiuiți ies, dar mâna mea nu va fi asupra ta.
13 Răul de la cel rău vine, zice vechea zicală. De aceea eu nu voi pune mâna pe tine.
14 Asupra cui a ieșit regele lui Israel? După cine alergi tu? După un câine mort, după un purice.
15 Domnul să fie judecător și să ne judece pe amândoi. El va cerceta, va descurca pricina mea și mă va izbăvi din mâinile tale!"
16 După ce David a isprăvit de vorbit cuvintele acestea către Saul, Saul a zis: "Al tău e oare glasul acesta, fiul meu David? Și ridicându-și glasul, a plâns.
17 Și a zis către David: "Tu ești mai drept decât mine, căci mi-ai răsplătit cu bine, iar eu te-am răsplătit cu rău;
18 Tu astăzi ai dovedit aceasta, purtându-te cu mine milostiv; când Domnul m-a dat în mâinile tale, tu nu m-ai omorât.
19 Cine oare, prinzând pe vrăjmașul său, i-ar da drumul să meargă cu bine? Domnul să-ți răsplătească cu bine pentru ceea cea ai făcut tu astăzi cu mine!
20 De acum știu că fără îndoială vei domni și regatul lui Israel va fi tare în mâna ta.
21 Așadar, jură-mi pe Domnul că nu vei stârpi pe urmașii mei și nu vei șterge numele meu din casa tatălui meu".
22 Și s-a jurat David lui Saul. Apoi Saul s-a dus la casa sa, iar David și oamenii săi s-au suit în niște locuri întărite.