1 După ce s-au terminat toate acestea, s-au dus toți Israeliții care se găseau acolo în cetățile lui Iuda și au sfărâmat idolii, au tăiat Așerele și au stricat locurile înalte și jertfelnicele din Iuda și din tot pământul lui Veniamin, al lui Efraim și al lui Manase, până la margini. Apoi s-au întors toți fiii lui Israel, fiecare la moșia sa, în cetățile lor.
2 Iar Iezechia a așezat cetele de preoți și de leviți, după împărțirea lor, pe fiecare la slujba sa, pe care o avea de preot sau de levit, pentru ca să facă slujbe, laude și doxologii, la timpul arderilor de tot și al jertfelor de împăcare, la porțile curții templului Domnului.
3 De asemenea a hotărât regele o parte din averea sa pentru arderile de tot, adică pentru arderile de tot de dimineața și de seara; pentru arderile de tot din ziua odihnei, de la lunile noi și de la sărbători, după cum este scris în legea Domnului.
4 Apoi a poruncit el și poporului din Ierusalim să dea preoților și leviților întreținerea hotărâtă, pentru ca ei să fie mai cu tragere de inimă la împlinirea legii Domnului.
5 Când s-a adus la cunoștință tuturor această poruncă, atunci fiii lui Israel au adus prinoase de pâine, de vin, de untdelemn, de miere și din toate roadele țarinii, din belșug; au adus de asemenea din belșug și zeciuieli din toate. [1]
6 Dar și Israeliții și cei din Iuda, care locuiau prin cetățile lui Iuda, au adus asemenea zeciuieli din vitele mari și din vitele mărunte, cum și zeciuieli din jertfele pe care le făgăduiseră ei Domnului Dumnezeului lor, și le-au făcut grămezi.
7 Grămezile au început să le facă în luna a treia, iar în luna a șaptea le-au sfârșit.
8 Atunci a venit Iezechia și cu căpeteniile lui și au văzut grămezile și au binecuvântat pe Domnul și poporul lui Israel.
9 Apoi a întrebat Iezechia pe preoți și pe leviți despre aceste grămezi: "Pentru ce grămezile stau așa?"
10 Și a răspuns Azaria arhiereul, care era din casa lui Țadoc, și a zis: "De când a început a se aduce prinoase în templul Domnului, de atunci am mâncat și noi de ne-am săturat și a mai și rămas din belșug, pentru că Domnul a binecuvântat pe poporul Său. Și această grămadă mare este din cele ce au rămas".
11 Atunci Iezechia a poruncit să se pregătească în templul Domnului cămări; și dacă le-au pregătit,
12 Au cărat acolo prinoasele de pârgă, zeciuielile și darurile, cu toată credincioșia. Și a pus ca ispravnic peste ele pe Conania levitul și pe fratele său Șimei, ca al doilea.
13 Iar pe Iehiel, Azazia, Nahat, Asael, Ierimot, Iozabad, Eliel, Ismachia, Mahat și pe Benaia, i-a pus ca supraveghetori sub mâna lui Conania și a lui Șimei, fratele său, după cum rânduiseră regele Iezechia și Azaria, căpetenia templului lui Dumnezeu.
14 Core, fiul lui Imna levitul, care era portar în partea de răsărit, era supraveghetor peste prinoasele care se aduceau de bunăvoie lui Dumnezeu; ca să împartă prinoasele de pârgă aduse Domnului și lucrurile mai de seamă care se sfințiseră.
15 Sub mâna lui se aflau Eden, Miniamin, Iosua, Șemaia, Amaria și Șecania, în cetățile preoților, ca să împartă cu credincioșie fraților lor părțile ce li se cuveneau, precum celui mare, așa și celui mic,
16 În afara celor scriși în catagrafii, tuturor celor de parte bărbătească de la trei ani în sus, tuturor celor care intrau în templul Domnului la slujbă, pentru trebuințele zilnice, după dregătoriile lor și după cete,
17 Precum și preoților înscriși în catagrafie, după familiile lor, și leviților de la douăzeci de ani în sus, după dregătoriile lor și după cetele lor,
18 Celor înscriși în catagrafie și la toți nevârstnicii lor, cu femeile lor, cu băieții lor și cu fetele lor, adică la toată obștea de neam preoțesc; căci ei se arătaseră cu toată credincioșia la sfânta slujbă.
19 Pentru fiii lui Aaron, care erau preoți în satele dimprejurul cetăților lor, erau puși anume bărbați, la fiecare cetate ca să le împartă tuturor celor de parte bărbătească dintre preoți părțile ce li se cuveneau; precum și la toți leviții înscriși în catagrafie.
20 Așa a făcut Iezechia în tot Iuda. El a făcut lucruri care erau bune, drepte și adevărate în fața Domnului Dumnezeului său.
21 Și tot lucrul pe care l-a început pentru slujba din templul lui Dumnezeu, pentru păzirea legii și a poruncilor, fiind cu gândul la Dumnezeul său, el l-a făcut cu toată tragerea sa de inimă și a avut spor la ei.