1 În anul al doilea al lui Ioaș, fiul lui Ioahaz, regele lui Israel, s-a făcut rege în Iuda, Amasia, fiul lui Ioaș, regele Iudei.
2 Amasia era de douăzeci și cinci de arii când a fost făcut rege și a domnit în Ierusalim douăzeci și nouă de ani. Numele mamei sale era Ioadin și era din Ierusalim.
3 Acesta a făcut fapte plăcute în ochii Domnului, dar nu ca strămoșul său David; s-a purtat însă în toate ca tatăl său Ioaș.
4 Numai înălțimile n-au fost înlăturate, căci poporul tot mai săvârșea jertfe și tămâieri pe înălțimi.
5 Când a pus bine mâna pe domnie, Amasia a ucis slugile sale care uciseseră pe tatăl său;
6 Dar pe copiii ucigașilor nu i-a ucis, de vreme ce în cartea legii lui Moise, prin care poruncește Domnul, este scris: "Părinții nu trebuie să fie pedepsiți cu moarte pentru copii, nici copiii nu trebuie să fie pedepsiți cu moarte pentru părinți, ci fiecare pentru vina sa trebuie să fie pedepsit cu moarte!"
7 Tot el a bătut zece mii de Edomiți în Valea Sărată și a luat Șilo prin luptă și i-a pus numele Iocteel, pe care-l poartă până în ziua de astăzi.
8 Atunci a trimis Amasia soli la Ioaș, regele lui Israel, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, zicând: "Vino să ne vedem la față".
9 Iar Ioaș, regele lui Israel, a trimis la Amasia, regele Iudei, să i se zică: "Spânul cel din Liban a trimis la cedrul Libanului să-i zică: Dă-ți fata după fiul meu! Și trecând fiarele sălbatice din Liban au călcat spinul.
10 Tu ai bătut pe Edomiți și s-a înălțat inima ta! Bucură-te de biruință, dar șezi acasă la tine! De ce să te cerți spre răul tău? Vei cădea și cu tine va cădea Iuda!"
11 Amasia însă n-a ascultat. Atunci s-a sculat Ioaș, regele lui Israel, și s-a văzut față către față, el și Amasia, regele lui Iuda, la Bet-Șemeș în Iuda.
12 Dar au fost bătuți Iudeii de Israeliți și au fugit în corturile lor.
13 Iar pe Amasia, regele Iudei, fiul lui Ioaș, fiul lui Ohozia, l-a prins Ioaș, regele lui Israel, în Bet-Șemeș și s-a dus Ioaș la Ierusalim și a stricat zidul Ierusalimului de la porțile lui Efraim până la porțile din colț, pe o întindere de patru sute de coji.
14 Și au luat tot aurul și argintul și toate vasele câte s-au găsit la templul Domnului și în vistieria casei regelui și ostateci și s-au întors în Samaria.
15 Celelalte știri despre Ioaș, faptele și vitejiile lui și cum s-a luptat el cu Amasia, regele Iudei, sunt scrise în cartea Cronicilor regilor lui Israel.
16 În urmă a adormit Ioaș cu părinții săi și a fost îngropat în Samaria cu regii lui Israel; iar în locul lui a fost făcut rege Ieroboam, fiul său.
17 Amasia, fiul lui Ioaș, regele Iudei, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioaș, fiul lui Ioahaz, regele lui Israel.
18 Celelalte fapte ale lui Amasia sunt scrise în cartea Cronicilor regilor lui Iuda.
19 Făcându-se însă la Ierusalim răsvrătire împotriva lui, a fugit în Lachiș, și s-a trimis după el în Lachiș și l-au ucis acolo,
20 Și l-au adus pe cai și l-au îngropat în Ierusalim, cu părinții săi, în cetatea lui David.
21 După aceea tot poporul iudeu a luat pe Azaria, care era atunci numai de șaisprezece ani, și l-a făcut rege în locul tatălui său Amasia.
22 El a zidit Elatul și l-a întors la Iuda, după ce regele răposase cu părinții săi.
23 În anul al cincisprezecelea al lui Amasia, fiul lui Ioaș, regele Iudei, a fost făcut rege în Samaria Ieroboam, fiul lui Ioaș, regele lui Israel.
24 Și a domnit patruzeci și unu de ani și a făcut fapte netrebnice în ochii Domnului; neabătându-se de la toate păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat, care a dus pe Israel în ispită.
25 Acesta a așezat din nou vechiul hotar al lui Israel de la intrarea în Hamat până la marea Araba, după cuvântul Domnului Dumnezeului lui Israel, rostit prin robul Său Iona, fiul lui Amitai, proorocul cel din Gat-Hefer,
26 Că Domnul văzuse necazul foarte amar al lui Israel cel strâmtorat, lipsit și părăsit și nu era cine să-l ajute.
27 Și n-a vrut Domnul să stârpească numele Israeliților de sub cer, ci i-a izbăvit prin mâna lui Ieroboam, fiul lui Ioaș.
28 Celelalte știri despre Ieroboam, despre toate cele ce a făcut el, și cum a întors Damascul și Hamatul lui Iuda în Israel sunt scrise în cartea Cronicilor regilor lui Israel.
29 Apoi a adormit Ieroboam, cu părinții săi, cu regii lui Israel, iar în locul lui a fost făcut rege Zaharia, fiul său.