1 Atunci i s-a spus lui Ioab: "Iată regele plânge după Abesalom".
2 Astfel biruința din ziua aceea s-a prefăcut în plângere pentru tot poporul, căci poporul a auzit chiar în ziua aceea și zicea că regele este întristat după fiul său.
3 Atunci a intrat poporul în cetate pe furiș, cum se furișează oamenii rușinați care au luat-o la fugă în timpul luptei.
4 Regele însă, acoperindu-și fața, striga tare: "Abesalom, Abesalom, fiul meu!"
5 Dar venind Ioab la rege în casă, a zis: "Tu astăzi ai umplut de rușine pe toate slugile tale care au izbăvit acum viața ta și viața fiilor și fiicelor tale, viața femeilor și concubinelor tale.
6 Tu iubești pe cei ce te urăsc și pe cei ce te iubesc îi urăști; căci ai arătat astăzi că pentru tine sunt nimic și căpeteniile și slugile; astăzi am aflat eu că de ar fi rămas Abesalom cu viață, iar noi am fi murit cu toții, aceasta ți-ar fi fost mai plăcut.
7 Deci, scoală și ieși de grăiește după inima slugilor tale. Căci mă jur pe Domnul că dacă nu ieși, în noaptea aceasta nu-ți va mai rămâne nici un om. Și aceasta va fi pentru tine cea mai mare din toate nenorocirile care au venit asupra ta din tinerețea ta și până acum!"
8 Atunci s-a sculat regele și a șezut la poartă, iar poporului întreg s-a vestit că regele stă la poartă. și a venit tot poporul în fața regelui la poartă, iar Israeliții au fugit pe la vetrele lor.
9 Tot poporul din toate triburile lui Israel vorbea și zicea: "Regele David ne-a izbăvit din mâinile vrăjmașilor noștri și ne-a scăpat din mâinile Filistenilor, iar acum el însuși a fugit din țara aceasta, din regatul său, de frica lui Abesalom.
10 Abesalom insă, pe care noi l-am uns rege pentru noi, a murit în război. Pentru ce dar întârziem noi acum a aduce înapoi pe rege?" Și aceste vorbe au străbătut tot Israelul și au ajuns și până la rege.
11 Atunci regele David a trimis să se spună preoților Țadoc și Abiatar: "Spuneți bătrânilor lui luda: Pentru ce voiți să fiți cei din urmă în a aduce înapoi pe rege, când cuvintele a tot Israelul au ajuns până la rege, în casa lui?
12 Voi sunteți frații mei; oasele mele și carnea mea voi sunteți. Pentru ce dar voiți să fiți cei din urmă în a aduce pe rege înapoi?
13 Iar lui Amasa să-i ziceți: "Nu ești tu oare osul meu și carnea mea? Așa și așa să-mi facă mie Dumnezeu și încă și mai rău să-mi facă, dacă tu nu ai să fii căpetenia oștirii mele pentru totdeauna în locul lui Ioab!"
14 Și așa a înduplecat regele inima tuturor Iudeilor ca a unui singur om; iar aceștia au trimis la rege să-i spună: "Întoarce-te tu însuți și toate slugile tale!
15 Și s-a întors regele și a venit la Iordan, iar Iudeii au venit la Ghilgal, ca să întâmpine pe rege și să-l treacă Iordanul.
16 Atunci Șimei, fiul lui Ghera, un veniaminean din Bahurim, s-a grăbit să iasă cu Iudeii în întâmpinarea regelui David.
17 Acesta avea cu el o mie de oameni veniamineni, și pe Țiba, sluga casei lui Saul, cu cei cincisprezece fii ai săi și cu douăzeci de robi ai săi. Aceștia au trecut Iordanul înaintea regelui și au pregătit pentru rege trecerea Iordanului.
18 Când însă au pornit luntrea, ca să aducă pe rege și casa lui, ca să-i slujească, atunci Șimei, fiul lui Ghera, a căzut cu fața la pământ înaintea regelui, îndată ce acesta a trecut Iordanul,
19 Și a zis către rege: "Domnul meu, să nu-mi socotești ca o nelegiuire și să nu pomenești ceea ce ți-a greșit robul tău în ziua aceea când regele, stăpânul meu, a ieșit din Ierusalim și să nu iei în seamă, o, rege, aceasta!
20 Căci robul tău știe că a greșit. și iată eu acum am venit cel dintâi din toată casa lui Iosif, ca să ies în întâmpinarea regelui, stăpânul meu".
21 "Se poate oare, a zis Abișai, fiul Țeruiei, ca Șimei să nu moară pentru că a blestemat pe unsul Domnului?"
22 "Fiii Țeruiei, ce este între mine și voi? a zis David, și pentru ce vă împotriviți voi astăzi mie? E timpul oare astăzi să se ucidă cineva în Israel? Nu văd eu, oare, acum că sunt rege peste Israel?"
23 Iar lui Șimei i-a zis regele: "Nu, tu nu vei muri!" și i s-a jurat regele.
24 Mefiboșet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, a ieșit în întâmpinarea regelui. Acesta, din ziua în care ieșise regele și până în ziua când se întorsese cu pace, nu-și mai spălase picioarele, nici nu-și mai tăiase unghiile, nici nu-și îngrijise barba și nici hainele nu și le mai spălase.
25 Și când a ieșit din Ierusalim în întâmpinarea regelui, regele i-a zis: "Mefiboșet, pentru ce n-ai mers și tu cu mine?"
26 "Stăpânul meu, rege, a răspuns acela, sluga mea m-a înșelat, căci eu, robul tău, am zis: "Voi pune șaua pe asin și voi încăleca și mă voi duce c; regele, deoarece robul tău este olog.
27 Iar el a clevetit pe robul tău înaintea regelui, stăpânul meu. Dar regele, stăpânul meu, este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ce binevoiești.
28 Deși toată casa tatălui meu a fost vinovată de moarte înaintea domnului meu, regele, totuși tu ai pus pe robul tău printre cei ce mănâncă la masa ta. Ce drept am eu oare să mă jeluiesc înaintea regelui?"
29 "De ce grăiești tu toate acestea? i-a zis regele. Eu am zis ca tu și Țiba să împărțiți între voi țarina!"
30 "Să ia chiar toată țarina, a răspuns Mefiboșet. Bine că s-a întors cu pace domnul meu, regele, la casa sa!"
31 Atunci a venit și Barzilai Galaaditeanul din Roghelim și a trecut Iordanul cu regele, ca să-l petreacă pe acesta până peste Iordan.
32 Barzilai însă era foarte bătrân, ca de optzeci de ani, și el ospătase pe rege în timpul șederii lui la Mahanaim, pentru că era om foarte bogat.
33 "Hai cu mine, a zis regele către Barzilai, și te voi ospăta și eu în Ierusalim".
34 "Mult oare mi-a mai rămas de trăit, a răspuns Barzilai, ca să merg cu regele la Ierusalim?
35 Eu am acum optzeci de ani. Mai pot eu oare osebi binele de rău? Și va afla oare robul tău gustul celor ce va mânca și va bea? Sau voi fi eu în stare să aud glasul cântărelilor și cântărețelor? La ce dar să fie robul tău o povară pentru domnul meu, regele?
36 Robul tău va mai merge puțin dincolo de Iordan cu regele. Pentru ce să-mi răsplătească regele cu așa milă?
37 Dă voie robului tău să se întoarcă, ca să moară în cetatea sa, lângă mormântul tatălui meu și al mamei mele. Dar iată fiul meu Chimham, robul tău! Să meargă el cu domnul meu, regele, și fă cu el ceea ce binevoiești!
38 "Să meargă cu mine Chimham, a zis regele, și voi face cu el ce vrei și orice vei voi tu de la mine voi face pentru tine!"
39 Și a trecut tot poporul Iordanul, de asemenea și regele. Apoi a sărutat regele pe Barzilai și l-a binecuvântat și acesta s-a întors la casa sa.
40 După aceea regele s-a îndreptat spre Ghilgal și s-a dus cu el și Chimham, și tot poporul lui Iuda și jumătate din poporul lui Israel a petrecut pe rege.
41 Dar iată tot Israelul a venit la rege și a zis către el: "Pentru ce bărbații lui Iuda, frații noștri, te-au răpit și au trecut pe rege și casa lui și pe toți oamenii lui David peste Iordan?"
42 "Pentru aceea, că regele este mai apropiat de noi, au răspuns Israeliților toți bărbații lui Iuda. Și de ce să vă supărați voi pentru aceasta? Am mâncat noi, oare, ceva de la rege, sau am primit daruri de la el, sau ne-a scutit de dări?"
43 Și Israeliții au răspuns bărbaților lui Iuda: "Noi suntem zece părți din rege și noi suntem încă și întâi născuți față de voi. Pentru ce dar ne-ați disprețuit? Oare nu noi trebuia să spunem cel dintâi cuvânt pentru întoarcerea regelui?" Dar cuvântul bărbaților lui Iuda a fost mai puternic decât cuvântul Israeliților.