1 Pavel, Silvan și Timotei, Bisericii tesalonicenilor întru Dumnezeu, Tatăl nostru, și întru Domnul Iisus Hristos: [1]
2 Har vouă și pace, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Iisus Hristos.
3 Datori suntem, fraților, să mulțumim pentru voi pururea lui Dumnezeu, precum se cuvine, fiindcă mult crește credința voastră și dragostea fiecăruia dintre voi toți prisosește, a unuia față de altul,
4 Încât noi înșine ne lăudăm cu voi, în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia și credința voastră, în toate prigonirile voastre și în strâmtorările pe care le suferiți.
5 Ele sunt o dovadă a dreptei judecăți a lui Dumnezeu, ca să vă învredniciți de împărăția lui Dumnezeu, pentru care și pătimiți,
6 De vreme ce drept este înaintea lui Dumnezeu să răsplătească cu necaz celor ce vă necăjesc pe voi,
7 Iar vouă celor necăjiți, să vă dea odihnă, împreună cu noi, la arătarea Domnului Iisus din cer, cu îngerii puterii Sale, [2]
8 În văpaie de foc, osândind pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu se supun Evangheliei Domnului nostru Iisus.
9 Ei vor lua ca pedeapsă pieirea veșnică de la fața Domnului și de la slava puterii Lui,
10 Când va veni să se preamărească întru sfinții Săi și să fie privit cu uimire de către toți cei ce au crezut, pentru că mărturia noastră către voi a găsit crezare în ziua aceea.
11 Pentru aceasta, ne și rugăm pururea pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de chemarea Sa și să împlinească cu putere toată pornirea voastră spre bunătate și orice lucrare a credinței voastre,
12 Ca să se preaslăvească în voi numele Domnului nostru Iisus și voi întru El, prin harul Dumnezeului nostru și al Domnului Iisus Hristos.