1 Iar Saul, suflând încă amenințare și ucidere împotriva ucenicilor Domnului, a mers la arhiereu, [1] [2]
2 Și a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc ca, dacă va afla acolo pe vreunii, atât bărbați, cât și femei, că merg pe calea aceasta, să-i aducă legați la Ierusalim.
3 Dar pe când călătorea el și se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată.
4 Și, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigonești?
5 Iar el a zis: Cine ești, Doamne? Și Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigonești. Greu îți este să izbești cu piciorul în țepușă.
6 Și el, tremurând și înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voiești să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci.
7 Iar bărbații, care erau cu el pe cale, stăteau înmărmuriți, auzind glasul, dar nevăzând pe nimeni.
8 Și s-a ridicat Saul de la pământ, dar, deși avea ochii deschiși, nu vedea nimic. Și luându-l de mână, l-au dus în Damasc.
9 Și trei zile a fost fără vedere; și n-a mâncat, nici n-a băut.
10 Și era în Damasc un ucenic, anume Anania, și Domnul i-a zis în vedenie: Anania! Iar el a zis: Iată-mă, Doamne;
11 Și Domnul a zis către el: Sculându-te, mergi pe ulița care se cheamă Ulița Dreaptă și caută în casa lui Iuda, pe un om din Tars, cu numele Saul; că, iată, se roagă.
12 Și a văzut în vedenie pe un bărbat, anume Anania, intrând la el și punându-și mâinile peste el, ca să vadă iarăși.
13 Și a răspuns Anania: Doamne, despre bărbatul acesta am auzit de la mulți câte rele a făcut sfinților Tăi în Ierusalim.
14 Și aici are putere de la arhierei să lege pe toți care cheamă numele Tău.
15 Și a zis Domnul către el: Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor și a regilor și a fiilor lui Israel;
16 Căci Eu îi voi arăta câte trebuie să pătimească el pentru numele Meu.
17 Și a mers Anania și a intrat în casă și, punându-și mâinile pe el, a zis: Frate Saul, Domnul Iisus, Cel ce ți S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăși și să te umpli de Duh Sfânt. [3]
18 Și îndată au căzut de pe ochii lui ca niște solzi; și a văzut iarăși și, sculându-se, a fost botezat.
19 Și luând mâncare, s-a întărit. Și a stat cu ucenicii din Damasc câteva zile.
20 Apoi propovăduia în sinagogi pe Iisus, că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.
21 Și se mirau toți care îl auzeau și ziceau: Nu este, oare, acesta cel care prigonea în Ierusalim pe cei ce cheamă acest nume și a venit aici pentru aceea ca să-i ducă pe ei legați la arhierei?
22 Și Saul se întărea mai mult și tulbura pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Acesta este Hristos.
23 Și după ce au trecut destule zile, iudeii s-au sfătuit să-l omoare.
24 Și s-a făcut cunoscut lui Saul vicleșugul lor. Și ei păzeau porțile și ziua și noaptea, ca să-l ucidă.
25 Și luându-l ucenicii lui noaptea, l-au coborât peste zid, lăsându-l jos într-un coș.
26 Și venind la Ierusalim, Saul încerca să se alipească de ucenici; și toți se temeau de el, necrezând că este ucenic.
27 Iar Barnaba, luându-l pe el, l-a dus la apostoli și le-a istorisit cum a văzut pe cale pe Domnul și că El i-a vorbit lui și cum a propovăduit la Damasc, cu îndrăzneală în numele lui Iisus.
28 Și era cu ei intrând și ieșind în Ierusalim și propovăduia cu îndrăzneală în numele Domnului.
29 Și vorbea și se sfădea cu eleniștii, iar ei căutau să-l ucidă.
30 Dar frații, aflând aceasta, l-au dus pe Saul la Cezareea și de acolo l-au trimis la Tars.
31 Deci Biserica, în toată Iudeea și Galileea și Samaria, avea pace, zidindu-se și umblând în frica de Domnul, și sporea prin mângâierea Duhului Sfânt.
32 Și trecând Petru pe la toți, a coborât și la sfinții care locuiau în Lida.
33 Și acolo a găsit pe un om, anume Enea, care de opt ani zăcea în pat, fiindcă era paralitic.
34 Și Petru i-a zis: Enea, te vindecă Iisus Hristos. Ridică-te și strânge-ți patul. Și îndată s-a ridicat.
35 Și l-au văzut toți cei ce locuiau în Lida și în Saron, care s-au și întors la Domnul.
36 Iar în Iope era o uceniță, cu numele Tavita, care, tâlcuindu-se, se zice Căprioară. Aceasta era plină de fapte bune și de milosteniile pe care le făcea. [4]
37 Și în zilele acelea ea s-a îmbolnăvit și a murit. Și, scăldând-o, au pus-o în camera de sus.
38 Și fiind aproape Lida de Iope, ucenicii, auzind că Petru este în Lida, au trimis pe doi bărbați la el, rugându-l: Nu pregeta să vii până la noi.
39 Și Petru, sculându-se, a venit cu ei. Când a sosit, l-au dus în camera de sus și l-au înconjurat toate văduvele, plângând și arătând cămășile și hainele câte le făcea Căprioara, pe când era cu ele.
40 Și Petru, scoțând afară pe toți, a îngenunchiat și s-a rugat și, întorcându-se către trup, a zis: Tavita scoală-te! Iar ea și-a deschis ochii și, văzând pe Petru, a șezut.
41 Și dându-i mâna, Petru a ridicat-o și, chemând pe sfinți și pe văduve, le-a dat-o vie.
42 Și s-a făcut cunoscută aceasta în întreaga Iope și mulți au crezut în Domnul.
43 Și el a rămas în Iope multe zile, la un oarecare Simon, tăbăcar. [5]