1 În anul întâi al lui Darius, fiul lui Ahașveroș (Artaxerxe), din neamul Mezilor, care a domnit peste regatul Caldeilor,
2 În anul întâi al domniei lui - eu, Daniel, am citit în cărți numărul de șaptezeci de ani, pentru care a fost cuvântul Domnului către proorocul Ieremia, ani care trebuia să se împlinească de la dărâmarea Ierusalimului.
3 Și mi-am îndreptat fața către Domnul Dumnezeu, stăruind în rugăciune și în rugi fierbinți, cu post, sac și cenușă.
4 Și m-am rugat Domnului Dumnezeu și m-am mărturisit și am zis: "O, Doamne, Dumnezeule cel mare și minunat, Care păzești legământul și îndrumarea pentru cei ce Te iubesc pe Tine și iau aminte la poruncile Tale!
5 Păcătuit-am, fărădelege am făcut, ca și cei nelegiuiți ne-am purtat, răsculatu-ne-am și ne-am depărtat de la poruncile și de la legile Tale.
6 Și nu am ascultat de slujitorii Tăi prooroci, care ne-au grăit în numele Tău: către regii noștri, către mai-marii noștri, părinților noștri și la tot poporul țării.
7 A Ta este, Doamne, dreptatea, iar a noastră rușinarea fețelor noastre, precum se arată astăzi oamenilor din Iuda și locuitorilor din Ierusalim și la tot Israelul, cei de aproape și cei de departe, în toate țările în care Tu i-ai izgonit din pricina fărădelegilor ce le-au săvârșit împotriva Ta.
8 Doamne Dumnezeule, a noastră este rușinarea fețelor, a regilor noștri, a mai-marilor noștri și a părinților noștri, căci noi am păcătuit ție;
9 A Domnului Dumnezeului nostru este milostivirea și îndurarea. Răzvrătitu-ne-am împotriva Lui.
10 Și nu am ascultat de glasul Domnului Dumnezeului nostru ca să umblăm în legea Lui, pe care ne-a dat-o nouă prin mâna slujitorilor Săi profeți.
11 Și tot Israelul a călcat legea Ta și s-a depărtat, ca să nu mai audă glasul Tău. Vărsatu-s-a peste noi blestemul și jurământul scris în legea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, căci am păcătuit împotriva Ta. [1]
12 Și a adeverit cuvintele Sale pe care le-a grăit către noi și către judecătorii noștri, care au cârmuit peste noi, că a voit să abată peste noi strașnic prăpăd, ce nu s-a mai întâmplat niciodată sub cer, asemenea celui din Ierusalim.
13 Precum este scris în legea lui Moise, toată această nenorocire s-a năpustit asupra noastră, dar n-am îmbunat fața Domnului Dumnezeului nostru, întorcându-ne de la nelegiuirile noastre și luând aminte la adevărul Său.
14 Gândit-a îndelung Domnul asupra nenorocirii pe care a abătut-o peste noi, că drept este Domnul Dumnezeul nostru în toate faptele pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultat de glasul Lui.
15 Și acum, Doamne Dumnezeul nostru, Tu Care ai scos pe poporul Tău din țara Egiptului cu mână tare și Te-ai făcut vestit până în ziua de astăzi, păcătuit-am, fărădelege am făcut.
16 O, Doamne! Întoarcă-se, după milostivirile Tale, toată mânia și toată văpaia urgiei Tale de la cetatea Ierusalimului, de la muntele cel sfânt al Tău! Că, pentru păcatele noastre și pentru fărădelegile părinților noștri, Ierusalimul și poporul Tău au ajuns de ocară pentru toți vecinii noștri.
17 Acum ascultă, Dumnezeul nostru, rugăciunea slujitorului Tău și ruga fierbinte și luminează fața Ta spre templul Tău pustiit, pentru numele Tău, Doamne!
18 Pleacă, Dumnezeul meu, urechea Ta și auzi, deschide ochii Tăi și vezi mâhnirea noastră adâncă și cetatea asupra căreia se cheamă numele Tău. Că nu pentru faptele noastre drepte aducem înaintea Ta rugăciunile noastre cele fierbinți, ci pentru milele Tale cele mari.
19 O, Doamne, ascultă! O, Doamne, iartă! O, Doamne, ia aminte și lucrează! Nu întârzia pentru numele Tău, Dumnezeul meu; că numele Tău îl poartă cetatea și poporul Tău!"
20 Și în vreme ce grăiam și mă rugam și mărturiseam păcatul meu și păcatul poporului meu Israel și cădeam cu ruga mea fierbinte înaintea Domnului Dumnezeului meu, pentru sfânt muntele Dumnezeului meu,
21 Și pe când vorbeam în rugăciunea mea, iată un om, Gavriil, pe care l-am văzut în vedenia mea cea de la început, în zbor grăbit, s-a apropiat de mine pe la vremea jertfei de seară.
22 Și a venit și mi-a grăit zicând: "Daniele, chiar acum am sosit ca să-ți deschid mintea.
23 Când tu ai început să te rogi, poruncă mi-a fost dată și eu am venit ca să-ți vestesc, căci tu ești un om iubit de Dumnezeu. Ia aminte la cuvânt și înțelege vedenia!
24 Șaptezeci de săptămâni sunt hotărâte pentru poporul tău și pentru cetatea ta cea sfântă până ce fărădelegea va trece peste margini și se va pecetlui păcatul și se va ispăși nelegiuirea, până ce dreptatea cea veșnică va veni, vedenia și proorocia se vor pecetlui și se va unge Sfântul Sfinților.
25 Să știi și să înțelegi că de la ieșirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului și până la Cel-Uns - Cel-Vestit - sunt șapte săptămâni și șaizeci și două de săptămâni; și din nou vor fi zidite piețele și zidul din afară, în vremuri de strâmtorare. [2]
26 Iar după cele șaizeci și două de săptămâni, Cel-Uns va pieri fără să se găsească vreo vină în El, iar poporul unui domn va veni și va dărâma cetatea și templul. Și sfârșitul cetății va veni prin potopul mâniei lui Dumnezeu și până la capăt va fi război - prăpădul cel hotărât.
27 Și El va încheia un legământ cu mulți într-o săptămână, iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa și prinosul și în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii".