1 "Scopitul și famenul să nu intre în obștea Domnului.
2 Fiul femeii desfrânate să nu intre în obștea Domnului.
3 Amonitul și Moabitul să nu intre în obștea Domnului; nici al zecelea neam al lor în veci să nu intre în obștea Domnului,
4 Pentru că nu v-au întâmpinat cu pâine și cu apă în cale, când veneați din Egipt, și pentru că ei au plătit împotriva ta pe Valaam, fiul lui Beor, din Petorul Mesopotamiei, ca să vă blesteme.
5 Dar Domnul Dumnezeul tău n-a voit să asculte pe Valaam și a prefăcut Domnul Dumnezeul tău blestemul lui în binecuvântare pentru tine, pentru că Domnul Dumnezeul tău te iubește.
6 Să nu le dorești pace și fericire în toate zilele tale, în veci.
7 Să nu-ți fie scârbă de edomit căci acesta îți este frate. Să nu-ți fie scârbă de egiptean, că ai fost străin în pământul lui.
8 Copiii ce se vor naște acestora în al treilea neam pot intra în obștea Domnului.
9 Când vei ieși cu război asupra dușmanilor tăi, ferește-te de tot ce este rău.
10 De va fi careva din ai tăi necurat de ceea ce i s-a întâmplat noaptea, acela să iasă afară din tabără și să nu intre în tabără,
11 Ci, după ce se va face seară, să-și spele trupul cu apă și după asfințitul soarelui să intre în tabără.
12 Să ai afară din tabără loc și acolo să ieși afară.
13 Afară de uneltele tale, să mai ai și o lopată și, când vei vrea să ieși cu scaunul afară din tabără, să sapi o groapă și apoi să îngropi cu ea necurățeniile tale;
14 Că Domnul Dumnezeul tău umblă prin tabăra ta, ca să te izbăvească și să-ți dea pe vrăjmașii tăi în mâinile tale; de aceea tabăra ta să fie sfântă, ca să nu vadă El la tine ceva de rușine și să Se depărteze de la tine. [1]
15 Să nu dai pe rob în mâinile stăpânului său, când acela va fugi de la Stăpânul său la tine;
16 Lasă-l să trăiască la tine, lasă-l să locuiască în mijlocul vostru, în locul ce-și va alege, în una din cetățile tale unde-i va place; dar să nu-l strâmtorezi.
17 Să nu fie desfrânată din fiicele lui Israel, nici desfrânat din fiii lui Israel.
18 Câștigul de la desfrânată și prețul de pe câine să nu-l duci în casa Domnului Dumnezeului tău pentru împlinirea oricărei făgăduințe, căci și unul și altul sunt urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.
19 Să nu dai cu camătă fratelui tău nici argint, nici pâine, nici nimic din câte se pot da cu camătă.
20 Celui de alt neam să-i dai cu camătă; iar fratelui tău să nu-i dai cu camătă, ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze întru toate câte se fac de mâinile tale în pământul în care mergi ca să-l iei în stăpânire.
21 De vei da făgăduință Domnului Dumnezeului tău, să nu întârzii a o împlini, căci Domnul Dumnezeul tău o va cere de la tine și păcat vei avea asupra ta.
22 Iar de n-ai dat făgăduință, nu va fi păcat asupra ta.
23 Ceea ce a ieșit din gura ta să păzești și să împlinești făgăduința pe care tu ai făcut-o de bună voie Domnului Dumnezeului tău, și de care ai grăit cu gura ta.
24 De vei intra în via aproapelui tău, poți să mănânci poamă până ce te vei sătura, dar în panerul tău să nu pui.
25 Și când vei intra în grâul aproapelui tău, rupe spice cu mâinile tale, iar secera să n-o pui în ogorul aproapelui tău".