1 "Să faci un jertfelnic din lemn de salcâm, lung de cinci coți, lat de cinci coți. Jertfelnicul să fie în patru colțuri și înălțimea lui de trei coți.
2 În cele patru colțuri ale lui să faci coarne. Coarnele să fie ca răsărite din el și să-l îmbraci cu aramă.
3 Apoi să-i faci căldări pentru pus cenușa, lopățele, lighene, furculițe și clește. Toate uneltele acestea să le faci de aramă.
4 Să faci jertfelnicului o împletitură, un fel de cămașă din sârmă de aramă, și la împletitura aceasta să faci, în cele patru colțuri ale ei, patru inele de aramă.
5 Să îmbraci cu cămașa aceasta partea de jos a jertfelnicului, ca să fie împletitura până la jumătatea jertfelnicului.
6 Să faci pentru jertfelnic pârghii, din lemn de salcâm, și să le îmbraci cu aramă.
7 Drugii aceștia să-i vâri prin inele, pe o parte și pe alta a jertfelnicului, ca să poată fi purtat.
8 Iar jertfelnicul să-l faci de scânduri, gol înăuntru. După cum ți s-a arătat în munte, așa să-l faci.
9 Cortului să-i faci curte. Pe partea dinspre miazăzi, perdelele să fie de in răsucit, lungi de o sută de coti numai pe partea aceasta.
10 Pentru ele să faci douăzeci de stâlpi și pentru ei douăzeci de postamente de aramă; cârligele la stâlpi și verigile lor să fie de argint.
11 Tot așa și pe latura dinspre miazănoapte să fie perdele de o sută de coți în lungime și la ele douăzeci de stâlpi, iar sub ei douăzeci de postamente de aramă; cârligele și verigile stâlpilor să fie de argint.
12 În latul curții, pe partea dinspre asfințit, să fie perdelele lungi de cincizeci de coți și la ele zece stâlpi și la stâlpi zece postamente.
13 Tot de cincizeci de coți să fie perdelele din latul curții în partea dinainte, cea dinspre răsărit; și la ele zece stâlpi și sub ei zece postamente.
14 Din aceștia, cincisprezece coți la un capăt al laturii să fie perdelele, cu trei stâlpi ai lor și cu trei postamente,
15 Și la celălalt capăt cincisprezece coți să fie perdele la fel, cu trei stâlpi ai lor și cu trei postamente.
16 Iar la mijloc, poarta curții, largă da douăzeci de coți, să aibă perdele de lână violetă, stacojie și vișinie, răsucită și de in răsucit, cu patru stâlpi și patru postamente.
17 Toți stâlpii curții împrejur să fie ferecați cu argint și uniți cu legături de argint, iar postamentele lor să fie de aramă.
18 Așadar lungimea curții să fie de o sută de coți, lățimea peste tot de cincizeci de coți, înălțimea de cinci coți, perdelele să fie de in răsucit, iar postamentele stâlpilor de aramă.
19 Toate lucrurile, toate uneltele și toți țărușii curții să fie de aramă.
20 Să poruncești fiilor lui Israel să-ți aducă untdelemn curat pentru luminat, stors din măsline, ca să ardă sfeșnicul în toată vremea, în cortul adunării, în fața perdelei celei de dinaintea chivotului legii.
21 Sfeșnicul îl va aprinde Aaron și fiii lui, de seara până dimineața, înaintea Domnului. Aceasta e lege veșnică pentru fiii lui Israel din neam în neam".