1 "După isprăvirea acestora, au venit la mine căpeteniile și au zis: "Poporul lui Israel și preoții și leviții nu s-au deosebit de popoarele cele de alt neam și de urâciunile lor, adică de Canaanei, Hetei, Ferezei, Iebusei, Amoniți, Moabiți, Egipteni și Amorei,
2 Pentru că au luat pe fiicele acelora soții pentru ei și pentru feciorii lor și s-a amestecat sămânța cea sfântă cu popoarele cele de alt neam, ba încă mâna celor mai însemnați și mai de frunte a fost cea dintâi în această nelegiuire".
3 Auzind cuvântul acesta, mi-am rupt haina cea de deasupra și cea de dedesubt și mi-am smuls părul din capul meu și din barba mea și am căzut de mâhnire.
4 Atunci s-au adunat la mine toți cei ce se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel, din pricina nelegiuirii celor veniți din robie, și eu am stat în întristare până la jertfa cea de seară.
5 Iar la vremea jertfei de seară m-am sculat din locul tânguirii mele și cu hainele rupte de deasupra și de dedesubt am căzut în genunchi și mi-am întins mâinile către Domnul Dumnezeul meu și am zis:
6 "Dumnezeul meu, mă rușinez și mă tem să-mi ridic fața către Tine, Dumnezeul meu, pentru că fărădelegile noastre au trecut peste cap și vina noastră s-a mărit până la cer.
7 Din zilele părinților noștri și până astăzi suntem în mare vinovăție, și pentru fărădelegile noastre am fost dați noi, și regii noștri, și preoții noștri, în mâinile regilor celor de alt neam, și în sabie și în robie, și pradă și în rușine, cum suntem și astăzi.
8 Și iată, după puțină vreme, ni s-a dat îndurare de la Domnul Dumnezeul nostru și El ne-a lăsat pe câțiva să scăpăm și ne-a ajutat să ne așezăm în locul cel sfânt al Lui și ne-a dăruit să ne înviorăm puțin din robia noastră.
9 Noi robi suntem, dar nici în robie nu ne-a părăsit pe noi Dumnezeul nostru și a îndreptat El spre noi mila regilor Perșilor ca să ne lase să înviem, să zidim templu Dumnezeului nostru, să-l scoatem din dărâmăturile lui și ne-a dat întărire în Iuda și în Ierusalim.
10 Dar acum, după toate acestea, ce vom zice noi, Dumnezeul nostru? Căci ne-am abătut de la poruncile Tale,
11 Pe care le-ai dat Tu prin prooroci, robii Tăi, și ai zis: Pământul în care vă duceți voi ca să-l stăpâniți este pământ necurat, căci este spurcat de necurățenia popoarelor celor de alt neam și de urâciunile lor, cu care ele l-au umplut de la un capăt la altul.
12 Deci pe fetele voastre să nu le dați după feciorii lor și pe fetele lor să nu le luați pentru feciorii voștri și pacea lor și bunurile lor să nu le căutați în veci, ca să vă întăriți și să vă hrăniți cu bunătățile pământului aceluia și să-l lăsați moștenire veșnică fiilor voștri.
13 După toate cele ce ne-au ajuns pe noi pentru faptele noastre cele rele și pentru marea noastră vinovăție și pentru că Tu, Dumnezeule, nu Te-ai purtat cu noi după măsura nelegiuirilor noastre și ne-ai dat și izbăvirea aceasta,
14 Au doară iarăși vom călca poruncile Tale și vom intra în legătură de rudenie cu aceste popoare ticăloase? Nu Te vei mânia Tu oare atâta, încât să ne stârpești și să nu mai rămână nici unul și să nu mai fie nici o izbăvire?
15 Doamne Dumnezeul lui Israel, drept ești Tu, pentru că am scăpat noi până în ziua de astăzi; și iată noi și astăzi suntem în nelegiuirile noastre; deci astfel fiind, n-ar trebui să stăm înaintea feței Tale".