1 Din Egipt, Avram cu femeia sa, cu Lot și cu toate câte avea, a pornit în părțile de miazăzi ale Canaanului. [1]
2 Avram insă era foarte bogat în vite, în argint și în aur.
3 Și a, înaintat Avram pe unde venise, de la miazăzi spre Betel, până la locul unde fusese mai înainte cortul său, între Betel și Hai,
4 Adică până la locul unde era jertfelnicul pe care-l ridicase el mai înainte, și acolo a chemat Avram numele Domnului.
5 Și Lot, care umbla cu Avram, încă avea oi și vite mari și corturi. [2]
6 Însă pământul acela nu-i încăpea să stea împreună, căci averile lor erau multe și nu-i încăpea locul să trăiască împreună.
7 De aceea se întâmplau certuri între păzitorii vitelor lui Avram și păzitorii vitelor lui Lot. Pe atunci locuiau în pământul acela Canaaneii și Ferezeii.
8 Atunci a zis Avram către Lot: "Să nu fie sfadă între mine și tine, între păstorii mei și păstorii tăi, căci suntem frați.
9 Iată, nu e oare tot pământul înaintea ta? Desparte-te dar de mine! Și de vei apuca tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; iar de vei apuca tu la dreapta, eu voi apuca la stânga".
10 Și ridicându-și Lot ochii, a privit toată câmpia Iordanului, care, înainte de a strica Domnul Sodoma și Gomora, toată până la Țoar era udată de apă, ca raiul Domnului, ca pământul Egiptului.
11 Deci și-a ales Lot tot ținutul din preajma Iordanului și a apucat Lot spre răsărit; și așa s-au despărțit ei unul de altul.
12 Avram a rămas să locuiască în pământul Canaan, iar Lot s-a sălășluit în cetățile din ținutul Iordanului și și-a întins corturile până la Sodoma.
13 Iar oamenii Sodomei erau răi și tare păcătoși înaintea Domnului.
14 Deci a zis Domnul către Avram, după ce s-a despărțit Lot de dânsul: "Ridică-ți ochii și, din locul în care ești acum, caută spre miazănoapte, spre miazăzi și răsărit și spre mare, [3] [4]
15 Că tot pământul, cât îl vezi, ți-l voi da ție și urmașilor tăi pentru vecie.
16 Voi face pe urmașii tăi mulți ca pulberea pământului; de va putea cineva număra pulberea pământului, va număra și pe urmașii tăi.
17 Scoală și cutreieră pământul acesta în lung și în lat, că ți-l voi da ție și urmașilor tăi pentru vecie".
18 Și ridicându-și Avram corturile, a venit și s-a așezat la stejarul Mamvri, care este în Hebron; și a zidit acolo un jertfelnic Domnului. [5]