1 După acestea, Dumnezeu a încercat pe Avraam și i-a zis: "Avraame, Avraame!" Iar el a răspuns: "Iată-mă!" [1] [2]
2 Și Dumnezeu i-a zis: "Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, și du-te în pământul Moria și adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ți-l voi arăta Eu!" [3]
3 Sculându-se deci Avraam dis-de-dimineață, a pus samarul pe asinul său și a luat cu sine două slugi și pe Isaac, fiul său; și tăind lemne pentru jertfă, s-a ridicat și a plecat la locul despre care-i grăise Dumnezeu.
4 Iar a treia zi, ridicându-și Avraam ochii, a văzut în depărtare locul acela.
5 Atunci a zis Avraam slugilor sale: "Rămâneți aici cu asinul, iar eu și copilul ne ducem până acolo și, închinându-ne, ne vom întoarce la voi".
6 Luând deci Avraam lemnele cele pentru jertfă, le-a pus pe umerii lui Isaac, fiul său; iar el a luat în mâini focul și cuțitul și s-au dus amândoi împreună.
7 Atunci a grăit Isaac lui Avraam, tatăl său, și a zis: "Tată!" Iar acesta a răspuns: "Ce este, fiul meu?" Zis-a Isaac: "Iată, foc și lemne avem; dar unde este oaia pentru jertfă?" [4]
8 Avraam însă a răspuns: "Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale!" Și s-au dus mai departe amândoi împreună.
9 Iar dacă au ajuns la locul, de care-i grăise Dumnezeu, a ridicat Avraam acolo jertfelnic, a așezat lemnele pe el și, legând pe Isaac, fiul său, l-a pus pe jertfelnic, deasupra lemnelor.
10 Apoi și-a întins Avraam mâna și a luat cuțitul, ca să junghie pe fiul său.
11 Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer și a zis: "Avraame, Avraame!" Răspuns-a acesta: "Iată-mă!" [5]
12 Iar îngerul a zis: "Să nu-ți ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu și pentru mine n-ai cruțat nici pe singurul fiu al tău". [6]
13 Și ridicându-și Avraam ochii, a privit, și iată la spate un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiș. Și ducându-se, Avraam a luat berbecul și l-a adus jertfă în locul lui Isaac, fiul său.
14 Avraam a numit locul acela Iahve-ire, adică, Dumnezeu poartă de grijă și de aceea se zice astăzi: "În munte Domnul Se arată". [7]
15 Și a strigat a doua oară îngerul Domnului din cer către Avraam și a zis: [8]
16 "Juratu-M-am pe Mine însumi, zice Domnul, că de vreme ce ai făcut aceasta și n-ai cruțat nici pe singurul tău fiu, pentru Mine,
17 De aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea și voi înmulți foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului și ca nisipul de pe țărmul mării și va stăpâni neamul tău cetățile dușmanilor săi;
18 Și se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul Meu". [9]
19 Întorcându-se apoi Avraam la slugile sale, s-au sculat împreună și s-au dus la Beer-Șeba și a locuit Avraam acolo în Beer-Șeba.
20 Iar după ce s-au petrecut acestea, i s-a vestit lui Avraam, spunându-i-se: "Iată Milca a născut și ea fii lui Nahor, fratele tău:
21 Pe Uț, întâiul său născut, pe Buz, fratele acestuia și pe Chemuel, tatăl lui Aram;
22 Pe Chesed, pe Hazo, pe Pildaș, pe Idlaf și pe Batuel.
23 Iar lui Batuel i s-a născut Rebeca". Pe acești opt fii i-a născut Milca lui Nahor, fratele lui Avraam.
24 Iar o țiitoare a lui, anume Reuma, i-a născut și ea pe Tebah, pe Gaham, pe Tahaș și pe Maaca.