1 Avraam însă și-a mai luat o femeie cu numele Chetura. [1]
2 Ea i-a născut pe Zimran, Iocșan, Madan, Madian, Ișbac și pe Șuah.
3 Lui Iocșan i s-au născut Șeba, Teman și Dedan. Iar fiii lui Dedan au fost: Raguil, Navdeel, Așurim, Letușim și Leumim.
4 Iar fiii lui Madian au fost: Efa, Efer, Enoh, Abida și Eldaa. Aceștia toți au fost fiii Cheturei.
5 Însă Avraam a dat toate averile sale fiului său Isaac. [2]
6 Iar fiilor țiitoarelor sale, Avraam le-a făcut daruri și, încă fiind el în viață, i-a trimis departe de la Isaac, fiul său, spre răsărit, în pământul Răsăritului.
7 Zilele vieții lui Avraam, câte le-a trăit, au fost o sută șaptezeci și cinci de ani. [3]
8 Apoi, slăbind, Avraam a murit la bătrâneți adânci, sătul de zile și s-a adăugat la poporul său. [4]
9 Și l-au îngropat feciorii lui, Isaac și Ismael, în peștera Macpela, din țarina lui Efron, fiul lui Țohar Heteeanul, în fața stejarului Mamvri;
10 Deci în țarina și în peștera pe care Avraam a cumpărat-o de la fiii lui Het, acolo sunt îngropați Avraam și Sarra, femeia lui.
11 Iar după moartea lui Avraam, a binecuvântat Dumnezeu pe Isaac, fiul lui. Și locuia Isaac la Beer-Lahai-Roi.
12 Iată acum și viața lui Ismael, fiul lui Avraam, pe care l-a născut lui Avraam egipteanca Agar, slujnica Sarrei;
13 Și iată numele fiilor lui Ismael, după șirul nașterii lor: întâiul născut al lui Ismael a fost Nebaiot; după el urmează Chedar, Adbeel și Mibsam,
14 Mișma, Duma și Masa,
15 Hadad, Tema, Etur, Nafiș și Chedma.
16 Aceștia sunt fiii lui Ismael și acestea sunt numele lor, după așezările lor și după taberele lor. Aceștia sunt cei doisprezece voievozi ai semințiilor lor.
17 Iar anii vieții lui Ismael au fost o sută treizeci și șapte și, îmbătrânind, a murit și a trecut la părinții săi;
18 Iar urmașii săi s-au întins de la Havila până la Sur, care este în fața Egiptului, pe drumul ce duce spre Asiria; și s-au sălășluit ei înaintea tuturor fraților lor.
19 Iar spița neamului lui Isaac, fiul lui Avraam, este aceasta: lui Avraam i s-a născut Isaac.
20 Isaac însă era de patruzeci de ani, când și-a luat de femeie pe Rebeca, fata lui Batuel Arameul din Mesopotamia și sora lui Laban Arameul.
21 Și s-a rugat Isaac Domnului pentru Rebeca, femeia sa, că era stearpă; și l-a auzit Domnul și femeia lui Rebeca a zămislit.
22 Dar copiii au început a se zbate în pântecele ei și ea a zis: "Dacă așa au să fie, atunci la ce mai am această sarcină?" Și s-a dus să întrebe pe Domnul.
23 Domnul însă i-a zis: "În pântecele tău sunt două neamuri și două popoare se vor ridica din pântecele tău; un popor va ajunge mai puternic decât celălalt și cel mai mare va sluji celui mai mic!"
24 Și i-a venit Rebecăi vremea să nască și iată erau în pântecele ei doi gemeni.
25 Și cel dintâi care a ieșit era roșu și peste tot păros, ca o pielicică, și i-a pus numele Isav.
26 După aceea a ieșit fratele acestuia, ținându-se cu mâna de călcâiul lui Isav; și i s-a pus numele Iacov. Isaac însă era de șaizeci de ani, când i s-au născut aceștia din Rebeca.
27 Copiii aceștia au crescut și a ajuns Isav om iscusit la vânătoare, trăind pe câmpii; iar Iacov era om liniștit, trăind în corturi.
28 Isaac iubea pe Isav, pentru că îi plăcea vânatul acestuia; iar Rebeca iubea pe Iacov.
29 O dată însă a fiert Iacov linte, iar Isav a venit ostenit de la câmp.
30 Și a zis Isav către Iacov: "Dă-mi să mănânc din această fiertură roșie, că sunt flămând!" De aceea Isav s-a mai numit și Edom.
31 Iacov însă i-a răspuns lui Isav: "Vinde-mi mai întâi dreptul tău de întâi-născut!"
32 Și Isav a răspuns: "Iată eu mor. La ce mi-e bun dreptul de întâi-născut?"
33 Zisu-i-a Iacov: "Jură-mi-te acum!" Și i s-a jurat Isav și a vândut lui Iacov dreptul său de întâi-născut.
34 Atunci Iacov a dat lui Isav pâine și fiertură de linte și acesta a mâncat și a băut, apoi s-a sculat și s-a dus. Și astfel a nesocotit Isav dreptul său de întâi-născut.