1 Proorocie împotriva Damascului: "Damascul este scos din numărul cetăților și a rămas o grămadă de ruine.
2 Cetățile Aroerului sunt pustiite pentru vecie; ele sunt bune de păscut turmele, care se culcă acolo și nimeni nu le gonește.
3 Nici cetate întărită pentru Efraim și nici împărăție la Damasc. Tot așa va fi cu rămășița Siriei și cu mărirea ei, precum a fost cu fiii lui Israel, zice Domnul Savaot.
4 Și va fi în ziua aceea că mărirea lui Iacob se va împuțina și acest trup gras se va usca.
5 Va fi atunci ca pe urma secerătorului ce seceră holda, când mâna lui adună spice și cum e când oamenii adună spice în valea Refaim;
6 Vor rămâne pe urmă câteva roade, ca la scuturatul măslinului, două-trei măsline pe vârf, patru-cinci pe ramuri", zice Domnul Dumnezeul lui Israel.
7 În ziua aceea, omul își va întoarce privirea către Ziditorul său și ochii lui către Sfântul lui Israel se vor întoarce.
8 Și nu va mai privi către jertfelnice, lucrurile mâinilor lui, și nu se va mai uita la făptura degetelor lui, la Astartele și statuile ridicate soarelui.
9 În vremea aceea, cetățile sale întărite vor fi părăsite ca ale Amoreilor și Heveilor, lăsate înaintea fiilor lui Israel și vor rămâne pustii.
10 Căci tu ai uitat pe Dumnezeul izbăvirii tale și de Stânca scăpării tale nu ți-ai adus aminte. Iată pentru ce tu întemeiezi grădini lui Adonis și acolo sădești vie pentru un dumnezeu străin. [1]
11 În ziua când o sădești, tu vezi că se ridică și a doua zi are flori; dar de culesul roadelor nu te bucuri în ziua nenorocirii și durerea este fără leac.
12 Ah! Această zarvă de popoare este ca vuietul de ape multe, acest zgomot de neamuri este ca zgomotul de ape mari;
13 El le amenință și ele fug departe, gonite ca pleava pe care vânturătorii o vântură în vânt și ca vârtejul de pulbere în vreme de furtună.
14 În vremea serii, atunci e ceasul spaimei, iar mai înainte de a se face ziuă, ei nu mai sunt. Iată partea, partea jefuitorilor noștri și soarta celor ce ne-au prădat pe noi.