1 Așa a zis Domnul: "Mergi și cumpără o oală de lut de la olar; ia cu tine pe cei mai bătrâni din popor și din căpeteniile preoților și ieși în valea Ben-Hinom, care este la Poarta Olăriei.
2 Acolo să rostești cuvintele pe care ti le voi spune și să zici:
3 "Regi ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului, ascultați cuvântul Domnului! Așa grăiește Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Iată voi aduce așa strâmtorare asupra lacului acestuia, încât, auzind cineva, să-i țiuie urechile,
4 Pentru că M-au părăsit, au înstrăinat lacul acesta și tămâiază pe el alți dumnezei, pe care nu i-au cunoscut nici ei, nici părinții lor și nici regii lui Iuda; au umplut locul acesta de sângele nevinovaților și au făcut înălțimi pentru Baal, ca să ardă pe fiii lor cu foc.
5 Ei aduc ardere de tot pentru Baal, ceea ce Eu nu le-am poruncit, nici le-am grăit și ceea ce nici prin minte nu Mi-a trecut.
6 De aceea iată vin zile, zice Domnul, când locul acesta nu se va mai chema Tofet sau valea fiilor lui Hinom, ci valea uciderii.
7 Voi pierde cu desăvârșire pe Iuda și Ierusalimul în locul acesta și-i voi răpune cu sabia înaintea vrăjmașilor lor și cu mâna celor ce caută sufletul lor, și voi da trupurile lor spre hrană păsărilor cerului și fiarelor pământului.
8 Voi face cetatea aceasta pustie și batjocură. Tot cel ce va trece prin ea se va mira și va fluiera a pustiu, văzând toate rănile ei.
9 Și-i voi ospăta cu carnea fiilor lor și cu carnea fiicelor lor; și va mânca fiecare carnea aproapelui său, fiind în împresurare și în strâmtorare, când îi vor strâmtora vrăjmașii lor și cei ce vor să le ia viața.
10 Apoi să spargi oala înaintea ochilor bărbaților acelora, care vor merge cu tine, și să le zici:
11 "Iată ce zice Domnul Savaot: Voi sfărâma poporul acesta și cetatea aceasta, așa cum am sfărâmat vasul olarului, care nu mai poate fi făcut la loc, și-i vor îngropa în Tofet din pricina lipsei de loc pentru îngropare.
12 Așa voi face cu locul acesta, zice Domnul, și cu locuitorii lui, și voi face cetatea aceasta ca Tofetul.
13 Și casele Ierusalimului și casele regilor lui Iuda vor fi necurate, ca Tofetul, pentru că pe acoperișul tuturor caselor s-aduce tămâie întregii oștiri cerești și se săvârșesc turnări în cinstea dumnezeilor străini".
14 Și s-a întors Ieremia din Tofet, unde-l trimisese Domnul să proorocească, și a stat în curtea templului Domnului și a zis către tot poporul:
15 "Așa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Iată voi aduce asupra cetății acesteia și asupra celorlalte cetăți toate nenorocirile pe care le-am rostit împotriva ei, pentru că și-au învârtoșat inima și nu ascultă cuvintele Mele".