1 Și a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii și era și mama lui Iisus acolo. [1] [2]
2 Și a fost chemat și Iisus și ucenicii Săi la nuntă.
3 Și sfârșindu-se vinul, a zis mama lui Iisus către El: Nu mai au vin. [3]
4 A zis ei Iisus: Ce ne privește pe mine și pe tine, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu. [4]
5 Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceți orice vă va spune. [5]
6 Și erau acolo șase vase de piatră, puse pentru curățirea iudeilor, care luau câte două sau trei vedre. [6]
7 Zis-a lor Iisus: Umpleți vasele cu apă. Și le-au umplut până sus.
8 Și le-a zis: Scoateți acum și aduceți nunului. Iar ei i-au dus.
9 Și când nunul a gustat apa care se făcuse vin și nu știa de unde este, ci numai slujitorii care scoseseră apa știau, a chemat nunul pe mire, [7]
10 Și i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun și, când se amețesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ținut vinul cel bun până acum.
11 Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii și Și-a arătat slava Sa; și ucenicii Săi au crezut în El. [8]
12 După aceasta S-a coborât în Capernaum, El și mama Sa și frații și ucenicii Săi, și acolo n-a rămas decât puține zile. [9]
13 Și erau aproape Paștile iudeilor, și Iisus S-a urcat la Ierusalim. [10]
14 Și a găsit șezând în templu pe cei ce vindeau boi și oi și porumbei și pe schimbătorii de bani. [11] [12] [13]
15 Și, făcându-Și un bici din ștreanguri, i-a scos pe toți afară din templu, și oile și boii, și schimbătorilor le-a vărsat banii și le-a răsturnat mesele. [14]
16 Și celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luați acestea de aici. Nu faceți casa Tatălui Meu casă de negustorie. [15]
17 Și și-au adus aminte ucenicii Lui că este scris: "Râvna casei Tale mă mistuie".
18 Au răspuns deci iudeii și I-au zis: Ce semn ne arăți că faci acestea? [16] [17] [18]
19 Iisus a răspuns și le-a zis: Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica. [19]
20 Și au zis deci iudeii: În patruzeci și șase de ani s-a zidit templul acesta! Și Tu îl vei ridica în trei zile?
21 Iar El vorbea despre templul trupului Său.
22 Deci, când S-a sculat din morți, ucenicii Lui și-au adus aminte că aceasta o spusese și au crezut Scripturii și cuvântului pe care Îl spusese Iisus.
23 Și când era în Ierusalim, la sărbătoarea Paștilor, mulți au crezut în numele Lui, văzând minunile pe care le făcea. [20]
24 Iar Iisus însuși nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoștea pe toți.
25 Și pentru că nu avea nevoie să-I mărturisească cineva despre om, căci El însuși cunoștea ce era în om.