1 Fiii lui Israel au început iarăși să facă rele înaintea Domnului și Domnul i-a dat în mâinile Madianiților pentru șapte ani.
2 Și mâna Madianiților era grea pentru Israel, și fiii lui Israel și-au făcut, de răul Madianiților, ascunzători în munți și peșteri și stânci greu de pătruns.
3 Când Israel semăna, veneau Madianiții, Amaleciții și locuitorii din pustie la el
4 Și stăteau la ei în corturi, mâncând roadele pământului până la Gaza, și nu lăsau pentru hrana lui Israel nici oaie, nici bou, nici asin.
5 Căci ei veneau cu vitele și cu corturile lor și veneau mulți ca lăcustele; ei și cămilele lor erau fără număr și cutreierau țara lui Israel și o pustiau.
6 Și Israel a sărăcit cumplit din pricina Madianiților și a strigat către Domnul.
7 Și când au strigat fiii lui Israel către Domnul împotriva Madianiților,
8 A trimis Domnul prooroc la fiii lui Israel și le-a zis: "Așa grăiește Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu v-am scos din țara Egiptului, Eu v-am scos din casa robiei;
9 Eu v-am scăpat din mâinile Egiptenilor și din mâinile tuturor celor ce vă apăsau, i-am alungat de la voi și țara lor am dat-o vouă,
10 Și v-am spus: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; să nu cinstiți pe dumnezeii Amoreilor, în țara cărora trăiți. Dar voi n-ați ascultat glasul Meu".
11 Atunci a venit îngerul Domnului și a șezut în Ofra sub un stejar, care era al lui Ioaș, tatăl lui Abiezer; și fiul său Ghedeon treiera atunci grâul în arie, ca să-l ascundă de Madianiți.
12 Și i s-a arătat îngerul Domnului și i-a zis: "Domnul este cu tine, voinicule!"
13 Iar Ghedeon i-a zis: "Domnul meu, dacă Domnul e cu noi, pentru ce ne-au ajuns pe noi toate necazurile acestea? Și unde sunt oare toate minunile Lui de care ne-au istorisit nouă părinții noștri când ne spuneau: Din Egipt ne-a scos pe noi Domnul. Acum însă ne-a părăsit Domnul și ne-a dat în mâinile Madianiților".
14 Și căutând Domnul spre el, a zis: "Mergi cu această putere a ta și izbăvește pe Israel din mâinile Madianiților. Iată, Eu te trimit!"
15 Atunci Ghedeon a zis: "Doamne, cum să izbăvesc eu pe Israel? Iată neamul meu este cel mai sărac din seminția lui Manase, iar eu sunt cel mai mic în casa tatălui meu". Domnul însă i-a zis:
16 "Eu voi fi cu tine și tu vei bate pe Madianiți, ca pe un singur om".
17 A zis Ghedeon către Dânsul: "De am aflat eu trecere în ochii Tăi, arată-mi un semn, ca să-mi dovedești cele ce-mi vorbești:
18 Să nu Te duci de aici, până nu mă voi întoarce la Tine și-mi voi aduce darul meu și ți-l voi da". Și Domnul a zis: "Voi sta până te vei întoarce".
19 Și s-a dus Ghedeon și a gătit un ied și azime din o efă de făină; carnea a pus-o într-un coș, iar zeama a turnat-o într-o oală și a dus-o la El sub stejar și I-a pus-o înainte.
20 Și a zis către dânsul îngerul Domnului: "Ia carnea și azimile și pune-le pe piatra aceasta și toarnă zeama peste ele". Și a făcut Ghedeon așa. [1]
21 Atunci îngerul Domnului, întinzându-și vârful toiagului ce-l avea în mâna sa, s-a atins de carne și de azime; și a ieșit foc din piatră și a mistuit carnea și azimile; și îngerul Domnului s-a făcut nevăzut de la ochii lui.
22 Și a cunoscut Ghedeon că acesta este îngerul Domnului, și a zis Ghedeon: "Vai de mine, Stăpâne Doamne, că am văzut pe îngerul Domnului față către față!"
23 Zis-a Domnul: "Pace ție. Nu te teme, căci nu vei muri!"
24 Și a făcut acolo Ghedeon un jertfelnic Domnului și l-a numit "Iahve-Șalom". Și se află acesta și astăzi în Ofra lui Abiezer.
25 În noaptea aceea i-a zis Domnul: "Ia un vițel din cireada tatălui tău și un taur de șapte ani și sfărâmă jertfelnicul lui Baal pe care-l are tatăl tău și taie copacul cel sfânt de lângă el;
26 Și zidește un jertfelnic în cinstea Domnului Dumnezeului tău, Care ți S-a arătat pe vârful stâncii acesteia; apoi ia taurul și-l adu ardere de tot pe lemnele copacului pe care ai să-l tai".
27 Atunci Ghedeon a luat zece oameni dintre slugile sale și a făcut cum îi grăise Domnul. Și fiindcă se temea de casnicii tatălui său și de oamenii din cetate să facă acestea ziua, le-a făcut noaptea.
28 Și când s-au sculat dimineața locuitorii cetății, au văzut jertfelnicul lui Baal dărâmat și copacul cel de lângă el tăiat și taurul adus ardere de tot pe jertfelnicul cel nou.
29 Și ziceau unii către alții: "Cine oare a făcut acestea?" Iar după ce au cercetat și au întrebat, au zis: "Ghedeon, fiul lui Ioaș, a făcut acestea!"
30 Atunci au zis locuitorii cetății către Ioaș: "Scoate pe fiul tău, că trebuie să moară, pentru că a dărâmat jertfelnicul lui Baal și a tăiat copacul cel de lângă el".
31 Iar Ioaș a zis celor ce veniseră la dânsul: "Voi oare vreți să treceți de partea lui Baal? Vreri voi oare să-l apărați? Cine va trece de partea lui acela va fi dat morții, chiar în dimineața aceasta; dacă el este dumnezeu, să se apere singur pe sine pentru că i s-a stricat jertfelnicul".
32 Din acea zi au început a numi pe Ghedeon, Ierubaal, pentru că ziceau: "Să se judece singur Baal cu dânsul, pentru că i-a stricat jertfelnicul".
33 În timpul acesta toți Madianiții, Amaleciții și locuitorii Răsăritului s-au adunat împreună, au trecut râul și și-au așezat tabăra în valea Izreel.
34 Atunci a cuprins Duhul Domnului pe Ghedeon și a trâmbițat acesta din trâmbiță și a fost chemată familia lui Abiezer să meargă cu dânsul.
35 Apoi s-au trimis soli prin toată seminția lui Manase și aceasta a răspuns că merge cu dânsul. Și tot așa s-au trimis soli la Așer, la Zabulon și la Neftali și au venit și aceștia în întâmpinarea lor.
36 Atunci a zis Ghedeon către Dumnezeu: "De vrei să izbăvești pe Israel prin mâna mea, cum zici,
37 Apoi iată eu întind aici în arie lâna ce am tuns; și de va fi rouă numai pe lână, iar încolo peste tot locul uscăciune, atunci voi ști că vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai zis".
38 Și s-a făcut așa; și a doua zi s-a sculat Ghedeon dis-de-dimineață și s-a apucat să stoarcă lâna și a stors rouă din lână un vas plin de apă.
39 Apoi iarăși a zis Ghedeon către Domnul: "Să nu Te mânii pe mine, dacă am să mai zic o dată și dacă am să mai fac numai o încercare cu lâna: să fie uscată numai lâna, iar peste tot locul să fie rouă".
40 Și a făcut așa Dumnezeu în noaptea aceea: a fost uscăciune numai pe lână, iar peste tot locul a fost rouă.