1 Atunci Core, fiul lui Ițhar, fiul lui Cahat, fiul lui Levi, cu Datan și cu Abiron, fiii lui Eliab, cu On, fiul lui Felet, din seminția lui Ruben, s-au sculat împotriva lui Moise,
2 Împreună cu două sute cincizeci de bărbați, căpetenii ale obștii fiilor lui Israel, oameni însemnați, care erau chemați la adunare.
3 Adunându-se aceștia împotriva lui Moise și Aaron, le-au zis: "Destul! Toată obștea și toți cei ce o alcătuiesc sunt sfinți și Domnul este între ei. Pentru ce vă socotiți voi mai presus de adunarea Domnului!"
4 Auzind acestea, Moise a căzut cu fața la pământ
5 Și a grăit lui Core și tuturor părtașilor lui și le-a zis: "Mâine va arăta Domnul cine este al Lui și cine este sfânt, ca să și-L apropie; și pe cine va alege El, pe acela îl va și apropia la Sine.
6 Iată ce să faceți: Core și toți părtașii tăi să vă luați cădelnițe
7 Și mâine să puneți în acestea foc și să turnați în ele tămâie înaintea Domnului, și pe cine va alege Domnul, acela va fi sfânt. Destul, fiii lui Levi!
8 Apoi a zis iarăși Moise către Core: "Ascultați, fii ai lui Levi:
9 Oare e puțin lucru pentru voi că Dumnezeul lui Israel v-a osebit de obștea lui Israel și v-a apropiat la Sine ca să faceți slujbe la cortul Domnului și să stați înaintea obștii Domnului, slujind pentru ea?
10 El te-a apropiat pe tine și cu tine pe toți frații tăi, fiii lui Levi. Alergați acum și după preoție?
11 Așadar tu și toată obștea ta, v-ați adunat împotriva Domnului. Ce este Aaron, de cârtiți împotriva lui?"
12 Atunci a trimis Moise să cheme pe Datan și pe Abiron, fiii lui Eliab. Ei însă au zis: "Nu mergem!
13 Oare puțin lucru e că ne-ai scos din țara unde curge miere și lapte și ne-ai adus să ne pierzi în pustie? Vrei să și domnești peste noi?
14 Dusu-ne-ai tu oare în țara unde curge lapte și miere și datu-ne-ai tu oare în stăpânire țarinile și viile ei? Vrei să scoți ochii oamenilor acestora? Nu mergem!"
15 Și s-a mâhnit Moise foarte tare și a zis către Domnul: "Să nu-ți întorci ochii Tăi la prinosul lor. Eu nici unuia dintre ei nu i-am luat asinul și rău n-am făcut nici unuia dintre ei".
16 Apoi a zis Moise către Core: "Sfințește-ți ceata ta și mâine să fiți gata înaintea Domnului: tu, ei și Aaron.
17 Luați-vă fiecare cădelnițe, puneți în ele tămâie și vă apropiați fiecare cu cădelnița înaintea Domnului, cu două sute cincizeci de cădelnițe: și tu și Aaron să aduceți fiecare cădelnița voastră".
18 Și și-a luat fiecare cădelnița sa, au pus în ele foc, au turnat tămâie în ele; și au stat înaintea intrării cortului adunării Moise și Aaron.
19 Core însă a adunat împotriva lor toată obștea înaintea ușii cortului adunării. Și s-a arătat slava Domnului la toată obștea.
20 Și a grăit Domnul cu Moise și Aaron și a zis:
21 "Osebiți-vă de obștea aceasta și-i voi pierde într-o clipă".
22 Iar ei au căzut cu fețele la pământ și au zis: "Doamne, Dumnezeul duhurilor și a tot trupul, un om a greșit și Tu Te mânii pe toată obștea? " [1]
23 Domnul însă i-a zis lui Moise:
24 "Spune obștii: Feriți-vă în toate părțile de locuința lui Core, a lui Datan și a lui Abiron".
25 Atunci, sculându-se, Moise s-a dus la Datan și Abiron și s-au dus după el și toți bătrânii lui Israel.
26 Și a zis obștii: "Feriți-vă de corturile acestor oameni netrebnici și să nu vă atingeți de tot ce e al lor, ca să nu pieriți cu toate păcatele lor".
27 Și ei au ocolit sălașurile lui Core, Datan și Abiron; iar Datan și Abiron ieșiseră și stăteau la ușile corturilor lor, cu femeile lor și cu fiii lor și cu pruncii lor.
28 Zis-a Moise: "Că Domnul m-a trimis să fac toate lucrurile acestea și că nu le fac eu de la mine, veți cunoaște din aceea:
29 De vor muri aceștia, cum moc toți oamenii, și de-i va ajunge aceeași pedeapsă, care ajunge pe toți oamenii, - atunci nu m-a trimis Domnul.
30 Iar dacă Domnul va face lucru neobișnuit, de-și va deschide pământul gura sa și-i va înghiți pe ei și casele lor și corturile lor și tot ce au ei, și dacă ei vor fi duși de vii în locuința morților, atunci să știți că oamenii aceștia au disprețuit pe Domnul".
31 Cum a încetat el să spună toate cuvintele acestea, s-a desfăcut pământul sub aceia
32 Și și-a deschis pământul gura sa și i-a înghițit pe ei și casele lor, pe toți oamenii lui Core și toată averea;
33 Și s-au pogorât ei cu toate câte aveau de vii în locuința morților, i-a acoperit pământul și au pierit din mijlocul obștii.
34 Și tot Israelul, care era împrejurul lor, a fugit la strigătele lor, că ziceau: "Să nu ne înghită și pe noi pământul!"
35 A ieșit apoi foc de la Domnul și a mistuit pe cei două sute cincizeci de bărbați care au adus tămâie.
36 După aceea a grăit Domnul cu Moise și a zis:
37 "Spune lui Eleazar, fiul preotului Aaron, să adune cădelnițele cele de aramă ale celor arși și focul străin să-l arunce afară, căci s-au sfințit cădelnițele păcătoșilor acestora prin moartea lor.
38 Să le sfărâme deci și să le facă foi pentru acoperit jertfelnicul. Pentru că le-au adus aceia înaintea Domnului, s-au sfințit și vor fi semn pentru fiii lui Israel".
39 A luat deci Eleazar, fiul preotului Aaron, cădelnițele cele de aramă, pe care le aduseseră cei arși, și le-a prefăcut în foi pentru acoperit jertfelnicul,
40 Ca să-și aducă aminte fiii lui Israel că nimeni din alt neam, care nu e din seminția lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămâiere înaintea Domnului, și să nu fie ca și Core și părtașii lui, precum îi grăise Domnul prin Moise.
41 A doua zi însă toată obștea fiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise și a lui Aaron și a zis: Voi ați omorât poporul Domnului.
42 Și când s-a adunat obștea împotriva lui Moise și Aaron, aceștia s-au întors către cortul adunării, și iată norul l-a acoperit și s-a arătat slava Domnului.
43 Și a venit Moise și Aaron la cortul adunării.
44 Atunci a grăit Domnul cu Moise și Aaron și a zis:
45 "Depărtați-vă de obștea aceasta, că într-o clipă o voi pierde". Iar ei au căzut cu fața la pământ.
46 Și a zis Moise către Aaron: "Ia-ți cădelnița, pune în ea foc de pe jertfelnic, aruncă în ea tămâie și du-o repede în tabără și te roagă pentru ei, că a ieșit mânie de la fața Domnului și a început pedepsirea poporului".
47 Atunci Aaron a luat, cum îi zisese Moise, a alergat în mijlocul obștii și iată se începuse moartea în popor; și a pus tămâia și s-a rugat pentru popor;
48 Și stând el între morți și vii, a încetat bătaia.
49 Au murit atunci din pedepsirea aceea paisprezece mii șapte sute de oameni, afară de cei ce muriseră pentru răzvrătirea lui Core.
50 Iar după ce a încetat pedepsirea, s-a întors Aaron la Moise, la ușa cortului adunării.