1 Atunci au venit fetele lui Salfaad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, din neamul lui Manase, fiul lui Iosif, ale căror nume sunt acestea: Mahla, Noa, Hogla, Milca și Tirța,
2 Și au stat înaintea lui Moise, a lui Eleazar preotul, înaintea căpeteniilor și înaintea întregii obști, la ușa cortului adunării, și au zis:
3 "Tatăl nostru a murit în pustie; el n-a fost din numărul celor care s-au ridicat împotriva Domnului cu adunarea lui Core, ci a murit pentru păcatul său și feciori n-a avut.
4 De ce să piară numele tatălui nostru din neamul lui, pentru că n-are fii? Dă-ne și nouă moșie între frații tatălui nostru!"
5 Moise însă a adus cererea lor înaintea Domnului;
6 Iar Domnul a zis către Moise:
7 "Drept au grăit fetele lui Salfaad; dăruiește-le și lor moștenire între frații tatălui lor și trece-le lor moșia tatălui lor.
8 Iar fiilor lui Israel să le grăiești și să le spui: De va muri cineva, neavând fiu, să dați partea lui fiicei lui.
9 Iar de nu are nici fiică, să dați partea lui fraților lui.
10 De nu are însă nici frați, să dați partea lui fraților tatălui lui.
11 Iar de nu are tatăl său frați, să dați partea lui rudeniei celei mai de aproape din neamul lui, ca să moștenească ale lui. Aceasta să fie pentru fiii lui Israel ca o hotărâre din lege, cum a poruncit Domnul lui Moise".
12 Apoi a zis Domnul către Moise: "Suie-te pe acest munte, care este dincoace de Iordan, adică pe muntele Nebo, și privește pământul Canaanului, pe care am să-l dau fiilor lui Israel de moștenire.
13 Iar după ce-l vei vedea, te vei adăuga și tu la poporul tău, cum s-a adăugat Aaron, fratele tău, pe muntele Hor.
14 Pentru că v-ați împotrivit poruncii Mele în pustiul Sinai, în vremea tulburării obștii, ca să arătați înaintea ochilor lor sfințenia Mea la ape, adică la apele Meriba de la Cadeș, în pustiul Sinai".
15 Moise însă a grăit Domnului și a zis:
16 "Domnul Dumnezeul duhurilor și a tot trupul să rânduiască peste obștea aceasta un om, [1]
17 Care să iasă înaintea ei și care să intre înaintea ei, care să-i ducă și să-i aducă, ca să nu rămână obștea Domnului ca oile ce n-au păstor".
18 Iar Domnul a zis către Moise: "Ia-ți pe Iosua, fiul lui Navi, om cu duh într-însul, pune-ți peste el mâna ta;
19 Apoi du-l înaintea preotului Eleazar, înaintea a toată obștea și dă-i povețe înaintea ochilor lor;
20 Dă-i din slava ta, ca să-l asculte toată obștea fiilor lui Israel.
21 După aceea să stea înaintea preotului Eleazar și acesta va întreba de hotărârile Domnului prin ajutorul Urimului: după cuvântul acestuia să iasă și după cuvântul acestuia să intre el și toți fiii lui Israel cei împreună cu dânsul și toată obștea".
22 Și a făcut Moise cum i-a poruncit Domnul Dumnezeu: a luat pe Iosua și l-a pus înaintea preotului Eleazar și a toată obștea.
23 Apoi și-a pus peste el mâinile sale și i-a dat povețe, cum zisese Domnul prin Moise.