1 Iată acum spița neamului lui Aaron și a lui Moise, din timpul când a grăit Domnul cu Moise pe Muntele Sinai, și iată numele fiilor lui Aaron:
2 Nadab, întâiul născut, Abiud, Eleazar și Itamar.
3 Acestea sunt numele fiilor lui Aaron, preoți miruiți, care au fost sfințiți, ca să slujească cele ale preoției.
4 Insă Nadab ș: Abiud au murit înaintea feței Domnului, când au adus foc străin înaintea feței Domnului în pustiul Sinai, neavând copii, și au rămas preoți numai Eleazar și Itamar cu tatăl lor Aaron.
5 Atunci a grăit Domnul cu Moise și a zis:
6 "Ia seminția lui Levi și o pune la îndemâna lui Aaron preotul, ca să-l ajute în slujba lui.
7 Să fie de pază în locul lui și în locul fiilor lui Israel la cortul adunării; să facă slujbele la cort;
8 Să păstreze toate lucrurile cortului adunării, să străjuiască în locul fiilor lui Israel și să facă slujbele la cort.
9 Dă pe leviți la îndemâna lui Aaron, fratele tău, și fiilor lui, preoților; să-Mi fie dăruiți Mie dintre fiii lui Israel.
10 Iar lui Aaron și fiilor lui încredințează-le cortul adunării, ca să-și păzească datoria lor preoțească și toate cele de la jertfelnic și de după perdea; iar de se va apropia cineva străin, să fie omorât".
11 Și a grăit Domnul cu Moise și a zis:
12 "Iată, Eu am luat din fiii lui Israel pe leviți în locul tuturor întâilor născuți, în locul tuturor celor ce se nasc întâi în Israel și aceia vor fi în locul acestora.
13 Leviții să fie ai Mei, căci toți întâi-născuții sunt ai Mei. În ziua când am lovit pe toți întâi-născuții în pământul Egiptului, atunci Mi-am sfințit pe toți întâi-născuții lui Israel de la om până la dobitoc și aceștia să fie ai Mei. Eu sunt Domnul". [1]
14 Iarăși a grăit Domnul cu Moise, în pustiul Sinai, și a zis:
15 "Numără pe fiii lui Levi, după familiile lor, după neamurile lor; pe toți cei de parte bărbătească, de la o lună în sus să-i numeri".
16 Și i-au numărat Moise și Aaron, după cuvântul Domnului, cum le poruncise Domnul.
17 Iată dar care sunt fiii lui Levi, după numele lor: Gherșon, Cahat și Merari.
18 Iar numele fiilor lui Gherșon, după neamurile lor, sunt: Libni și Șimei.
19 Fiii lui Cahat, după neamurile lor, sunt: Amram, Ițhar, Hebron și Uziel.
20 Fiii lui Merari, după neamurile lor, sunt: Mahli și Muși. Acestea sunt neamurile lui Levi, după familiile lor.
21 Din Gherșon au ieșit neamul lui Libni și neamul lui Șimei: aceste neamuri sunt din Gherșon.
22 Socotindu-se la număr tot cel de parte bărbătească, de la o lună în sus, s-au numărat în neamul lui Gherșon șapte mii cinci sute.
23 Fiii lui Gherșon trebuia să se așeze cu tabăra în urma cortului, spre asfințit.
24 Eliasaf, fiul lui Lael, era căpetenia familiei fiilor lui Gherșon. [2]
25 Fiii lui Gherșon la cortul adunării aveau să păzească cortul și acoperișul lui, perdeaua de la ușa cortului adunării,
26 Perdelele curții, perdeaua de la intrarea curții celei dimprejurul cortului și jertfelnicului, frânghiile și toate uneltele lor.
27 Din Cahat a ieșit familia lui Amram, familia lui Ițhar, familia lui Hebron și familia lui Uziel: aceste familii sunt din Cahat.
28 Socotindu-se la număr tot cel de parte bărbătească, de la o lună în sus, s-au numărat în neamul acesta opt mii trei sute. Ei păzeau locașul sfânt.
29 Familiile fiilor lui Cahat trebuia să-și așeze tabăra lângă cort, în partea de miazăzi;
30 Iar căpetenie în familiile neamului lui Cahat era Elțafan, fiul lui Uziel.
31 În paza lor se afla chivotul, masa, sfeșnicul, jertfelnicul, vasele sfinte, care se întrebuințează la slujbe, și perdeaua cu toate ale ei.
32 Căpetenie peste căpeteniile leviților era Eleazar, fiul preotului Aaron , care era rânduit să privegheze pe cei ce aveau în păstrare locașul sfânt.
33 Din Merari au ieșit familia lui Mahli și familia lui Muși; aceste familii sunt din Merari.
34 Socotindu-se la număr tot cel de parte bărbătească de la o lună în sus, s-au numărat în neamul acesta șase mii două sute;
35 Iar căpetenie peste familiile din neamul lui Merari era Țuriel, fiul lui Abihael. Aceștia trebuia să-și așeze tabăra lângă cort, în partea de miazănoapte.
36 În paza fiilor lui Merari s-au rânduit scândurile dimprejurul cortului, pârghiile lui, stâlpii lui, postamentele acestora, și toate lucrurile și uneltele lor,
37 Stâlpii curții din toate părțile ei, postamentele lor, țărușii curții și frânghiile ei.
38 Iar în partea de dinainte a cortului adunării, spre răsărit, trebuia să-și așeze tabăra Moise și Aaron și fiii acestuia, cărora li se încredințase paza locașului sfânt în locul fiilor lui Israel. Iar de se va apropia vreun străin, să fie omorât.
39 Deci toți leviții numărați, pe care i-au numărat Moise și Aaron, cum poruncise Domnul, după neamurile lor, parte bărbătească, de la o lună în sus, au fost douăzeci și două de mii.
40 Apoi a zis Domnul către Moise: "Socotește pe tot bărbatul întâi-născut dintre fiii lui Israel, de la o lună în sus, și ia numărul numelor lor.
41 Și în locul tuturor întâi-născuților ai fiilor lui Israel, să iei pentru Mine pe leviți. Eu sunt Domnul. Și vitele leviților să le iei în locul a tot întâi-născutului din vitele fiilor lui Israel".
42 Și a numărat Moise, după cum îi poruncise Domnul, pe toți întâi-născuții dintre fiii lui Israel;
43 Și întâi-născuții de parte bărbătească de la o lună în sus, după numărul numelor, au fost toți douăzeci și două de mii două sute șaptezeci și trei.
44 Și a grăit Domnul cu Moise și a zis:
45 "Ia pe leviți în locul tuturor întâi-născuților fiilor lui Israel și vitele leviților în locul vitelor lor, și să fie leviții ai Mei. Eu sunt Domnul!
46 Iar ca răscumpărare pentru cei două sute șaptezeci și trei de întâi-născuți ai fiilor lui Israel, care trec peste numărul leviților,
47 Să iei câte cinci sicli de cap, socotind câte douăzeci de ghere într-un siclu, după siclul sfânt,
48 Și argintul acesta să-l dai lui Aaron și fiilor lui, ca răscumpărare pentru cei ce prisosesc peste numărul lor".
49 Și adunând Moise argintul de răscumpărare pentru întâi-născuții lui Israel, care treceau peste numărul leviților,
50 S-au găsit o mie trei sute șaizeci și cinci de sicli, după siclul sfânt.
51 Și a dat Moise argintul de răscumpărare, pentru cei ce prisoseau, lui Aaron și fiilor lui, după cuvântul Domnului, precum poruncise Domnul lui Moise.