1 Când a așezat Moise cortul și l-a miruit și l-a sfințit pe el și toate lucrurile lui, jertfelnicul și toate obiectele lui, și le-a miruit și le-a sfințit,
2 Atunci au venit cele douăsprezece căpetenii ale lui Israel, capii familiilor lor, mai-marii semințiilor, care supravegheaseră numărătoarea,
3 Și au adus Domnului darurile lor, șase care acoperite și doisprezece boi, câte un car de fiecare două căpetenii și câte un bou de fiecare căpetenie și le-au adus înaintea cortului.
4 A grăit Domnul lui Moise zicând:
5 "Primește-le de la ei, ca să fie pentru facerea lucrărilor trebuitoare la cortul adunării și le dă leviților, potrivit cu felul slujbei fiecăruia".
6 Și Moise, luând carele și boii, le-a dat leviților:
7 Două care și patru boi a dat fiilor lui Gherșon, după slujba lor;
8 Patru care și opt boi a dat fiilor lui Merari, după slujba lor, sub povața lui Itamar, fiul lui Aaron, preotul.
9 Iar fiilor lui Cahat nu le-a dat, pentru că slujba lor era de a duce lucrurile sfinte, pe care trebuia să le poarte pe umeri.
10 Au mai adus căpeteniile jertfe pentru sfințirea jertfelnicului, în ziua miruirii lui, și au înfățișat căpeteniile prinoasele lor înaintea jertfelnicului.
11 Atunci a zis Domnul către Moise: "Câte o căpetenie pe fiecare zi să aducă prinosul său pentru sfințirea jertfelnicului".
12 În ziua întâi a adus darul său Naason, fiul lui Aminadab, căpetenia seminției lui Iuda.
13 și darul lui a fost: un blid de argint în greutate de o sută treizeci de sicli și o cupă de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfânt, amândouă pline cu făină de grâu, amestecată cu untdelemn, pentru jertfă;
14 O cădelniță de aur de zece sicli, plină cu miresme;
15 Un vițel, un berbec și un miel de un an pentru ardere de tot;
16 Un țap, jertfă pentru păcat;
17 Iar ca jertfă de împăcare: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acestea au fost darurile lui Naason, fiul lui Aminadab.
18 În ziua a doua a adus Natanael, fiul lui Țuar, căpetenia seminției lui Isahar.
19 Acesta a adus dar din partea sa: un blid de argint în greutate de o sută treizeci de sicli și o cupă de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfânt, amândouă pline cu făină de grâu, amestecată cu untdelemn, pentru jertfă;
20 O cădelniță de aur de zece sicli, plină cu miresme;
21 Un vițel, un berbec și un miel de un an pentru ardere de tot;
22 Un țap, jertfă pentru păcat;
23 Iar ca jertfă de împăcare: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acestea au fost darurile lui Natanael, fiul lui Țuar.
24 În ziua a treia a adus căpetenia fiilor lui Zabulon, Eliab, fiul lui Helon.
25 Darurile lui au fost: un blid de argint în greutate de o sută treizeci de sicli și o cupă de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfânt, amândouă pline cu făină de grâu, amestecată cu untdelemn, pentru jertfă;
26 O cădelniță de aur de zece sicli, plină cu miresme;
27 Un vițel, un berbec și un miel de un an ardere de tot;
28 Un țap, jertfă pentru păcat;
29 Iar pentru jertfa de împăcare: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acestea sunt darurile lui Eliab, fiul lui Helon.
30 În ziua a patra a adus căpetenia fiilor lui Ruben, Elițur, fiul lui Ședeur.
31 Darurile lui au fost: un blid de argint în greutate de o sută treizeci de sicli și o cupă de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfânt, amândouă pline cu făină de grâu, amestecată cu untdelemn, pentru jertfă;
32 O cădelniță de aur de zece sicli, plină cu miresme;
33 Un vițel, un berbec și un miel de un an, pentru ardere de tot;
34 Un țap, jertfă pentru păcat;
35 Iar pentru jertfa de împăcare: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acestea sunt darurile lui Elițur, fiul lui Ședeur.
36 În ziua a cincea a adus căpetenia fiilor lui Simeon, Șelumiel, fiul lui Țurișadai.
37 Darurile lui au fost: un blid de argint în greutate de o sută treizeci de sicli și o cupă de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfânt, amândouă pline cu făină de grâu, amestecată cu untdelemn, pentru jertfă;
38 O cădelniță de aur de zece sicli, plină cu miresme;
39 Un vițel, un berbec și un miel de un an, pentru ardere de tot;
40 Un țap, jertfă pentru păcat;
41 Iar pentru jertfa de împăcare: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acestea sunt darurile lui Șelumiel, fiul lui Țurișadai.
42 În ziua a șasea a adus căpetenia fiilor lui Gad, Eliasaf, fiul lui Raguel.
43 Darurile lui au fost: un blid de argint în greutate de o sută treizeci de sicli și o cupă de argint de șaptezeci sicli, după siclul sfânt, amândouă pline cu făină de grâu, amestecată cu untdelemn, pentru jertfă;
44 O cădelniță de aur de zece sicli, plină cu miresme;
45 Un vițel, un berbec și un miel de un an pentru ardere de tot;
46 Un țap, jertfă pentru păcat;
47 Iar pentru jertfa de împăcare: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acestea sunt darurile lui Eliasaf, fiul lui Raguel.
48 În ziua a șaptea a adus căpetenia fiilor lui Efraim, Elișama, fiul lui Amihud.
49 Darurile lui au fost: un blid de argint în greutate de o sută treizeci de sicli și o cupă de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfânt, amândouă pline cu făină de grâu, amestecată cu untdelemn, pentru jertfă;
50 O cădelniță de aur de zece sicli, plină cu miresme;
51 Un vițel, un berbec și un miel de un an pentru ardere de tot;
52 Un țap, jertfă pentru păcat;
53 Iar pentru jertfa de împăcare: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acestea sunt darurile lui Elișama, fiul lui Amihud.
54 În ziua a opta a adus căpetenia fiilor lui Manase, Gamaliel, fiul lui Pedațur.
55 Darurile lui au fost: un blid de argint în greutate de o sută treizeci de sicli și o cupă de argint de șaptezeci sicli, după siclul sfânt, amândouă pline cu făină de grâu, amestecată cu untdelemn, pentru jertfă;
56 O cădelniță de aur de zece sicli, plină cu miresme;
57 Un vițel, un berbec și un miel de un an pentru ardere de tot;
58 Un țap, jertfă pentru păcat;
59 Iar pentru jertfa de împăcare: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acestea sunt darurile lui Gamaliel, fiul lui Pedațur.
60 În ziua a noua a adus căpetenia fiilor lui Veniamin, Abidan, fiul lui Ghedeon.
61 Darurile lui au fost: un blid de argint în greutate de o sută treizeci sicli și o cupă de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfânt, amândouă pline cu făină, amestecată cu untdelemn, pentru jertfă;
62 O cădelniță de aur de zece sicli, plină cu miresme;
63 Un vițel, un berbec și un miel de un an, pentru ardere de tot;
64 Un jap, jertfă pentru păcat;
65 Iar pentru jertfa de împăcare: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acestea sunt darurile lui Abidan, fiul lui Ghedeon.
66 În ziua a zecea a adus căpetenia fiilor lui Dan, Ahiezer, fiul lui Amișadai.
67 Darurile lui au fost: un blid de argint în greutate de o sută treizeci sicli și o cupă de argint de șaptezeci sicli, după siclul sfânt, amândouă pline cu făină de grâu, amestecată cu untdelemn, pentru jertfă;
68 O cădelniță de aur de zece sicli, plină cu miresme;
69 Un vițel, un berbec și un miel de un an, pentru ardere de tot;
70 Un jap, jertfă pentru păcat;
71 Iar pentru jertfa de împăcare: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acestea sunt darurile lui Ahiezer, fiul lui Amișadai.
72 În ziua a unsprezecea a adus căpetenia fiilor lui Așer, Paghiel, fiul lui Ocran.
73 Darurile lui au fost: un blid de argint în greutate de o sută treizeci de sicli și o cupă de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfânt, amândouă pline cu făină de grâu, amestecată cu untdelemn, pentru jertfă;
74 O cădelniță de aur de zece sicli, plină cu miresme;
75 Un vițel, un berbec și un miel de un an pentru arderea de tot;
76 Un țap, jertfă pentru păcat;
77 Iar pentru jertfa de împăcare: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acestea sunt darurile lui Paghiel, fiul lui Ocran.
78 În ziua a douăsprezecea a adus căpetenia fiilor lui Neftali, Ahira, fiul lui Enan.
79 Darurile lui au fost: un blid de argint în greutate de o sută treizeci de sicli și o cupă de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfânt, amândouă pline cu făină de grâu, amestecată cu untdelemn, pentru jertfă;
80 O cădelniță de aur de zece sicli, plină cu miresme;
81 Un vițel, un berbec și un miel de un an pentru ardere de tot;
82 Un țap, jertfă pentru păcat;
83 Iar pentru jertfa de împăcare: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acestea sunt darurile lui Ahira, fiul lui Enan.
84 Acestea au fost darurile din partea căpeteniilor lui Israel, aduse la sfințirea jertfelnicului, în ziua miruirii lui: douăsprezece blide de argint, douăsprezece cupe de argint, douăsprezece cădelnițe de aur,
85 Având fiecare blid o sută treizeci sicli de argint și fiecare cupă câte șaptezeci de sicli; deci argintul tot în aceste vase a fost două mii patru sute sicli, după siclul sfânt;
86 Douăsprezece cădelnițe de aur, pline cu miresme, de câte zece sicli fiecare, după siclul sfânt; deci tot aurul cădelnițelor a fost o sută douăzeci de sicli;
87 Pentru arderi de tot au fost: doisprezece viței din vitele mari, doisprezece berbeci și doisprezece miei de un an și împreună cu ei prinosul de pâine și turnarea lor; doisprezece țapi, jertfă pentru păcat;
88 Iar pentru jertfa de împăcare au fost: douăzeci și patru de boi, șaizeci de berbeci, șaizeci de țapi și șaizeci de miei de un an, fără meteahnă. Acestea au fost darurile la sfințirea jertfelnicului, după miruirea lui.
89 Când a intrat Moise în cortul adunării, ca să grăiască cu Domnul, a auzit un glas, care-i grăia de sus de pe chivotul legii, dintre cei doi heruvimi. Glasul acela grăia cu el.