1 Aliluia! Lăudați pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.
2 Cine va grăi puterile Domnului și cine va face auzite toate laudele Lui?
3 Fericiți cei ce păzesc judecata și fac dreptate în toată vremea.
4 Adu-Ți aminte de noi, Doamne, întru bunăvoința Ta față de poporul Tău; cercetează-ne pe noi cu mântuirea Ta,
5 Ca să vedem întru bunătăți pe aleșii Tăi, să ne bucurăm de veselia poporului Tău și să ne lăudăm cu moștenirea Ta.
6 Păcătuit-am ca și părinții noștri, nelegiuit-am, făcut-am strâmbătate.
7 Părinții noștri în Egipt n-au înțeles minunile Tale, nu și-au adus aminte de mulțimea milei Tale și Te-au amărât când s-au suit la Marea Roșie.
8 Dar i-a mântuit pe ei pentru numele Său, ca să facă cunoscută puterea Lui. [1]
9 El a certat Marea Roșie și a secat-o și i-a condus pe ei prin adâncul mării ca prin pustiu;
10 El i-a scos pe ei din mâna celor ce-i urau și i-a izbăvit pe ei din mâna vrăjmașului;
11 Și a acoperit apa pe cei ce-i asupreau pe ei, nici unul din ei n-a rămas.
12 Și au crezut în cuvintele Lui și au cântat laudă Lui;
13 Dar degrab au uitat lucrurile Lui și n-au suferit sfatul Lui;
14 Ci au fost cuprinși de mare poftă, în pustiu, și au ispitit pe Dumnezeu, în loc fără de apă.
15 Și le-a împlinit cererea lor și a săturat sufletele lor.
16 Și au mâniat pe Moise în tabără și pe Aaron, sfântul Domnului.
17 S-a deschis pământul și a înghițit pe Datan și a acoperit adunarea lui Abiron.
18 Și s-a aprins foc în adunarea lor, văpaie a ars pe păcătoși.
19 Și au făcut viței în Horeb și s-au închinat idolului.
20 Și au schimbat slava Lui întru asemănare de vițel, care mănâncă iarbă.
21 Au uitat pe Dumnezeu, Care i-a izbăvit pe ei, Care a făcut lucruri mari în Egipt,
22 Lucruri minunate în pământul lui Ham și înfricoșătoare în Marea Roșie.
23 Atunci a zis să-i piardă pe dânșii, și i-ar fi pierdut, dacă Moise, alesul Lui, n-ar fi stat înaintea feței Lui ca să întoarcă mânia Lui și să nu-i piardă.
24 Apoi ei au disprețuit pământul cel dorit și n-au crezut în cuvântul Lui,
25 Ci au cârtit în corturile lor și n-au ascultat glasul Domnului.
26 Atunci El a ridicat mâna Sa asupra lor, ca să-i doboare pe ei în pustiu
27 Și să doboare sămânța lor întru neamuri și să-i risipească pe ei în toate părțile.
28 Au jertfit lui Baal-Peor și au mâncat jertfele morților
29 Și L-au întărâtat pe El cu faptele lor și au murit mulți dintre ei.
30 Dar a stat Finees și L-a îmblânzit și a încetat bătaia
31 Și i s-a socotit lui întru dreptate, din neam în neam până în veac. [2]
32 Apoi L-au mâniat pe El la apa certării și Moise a suferit pentru ei,
33 Că au amărât duhul lui și a grăit nesocotit cu buzele lui.
34 N-au nimicit neamurile de care le-a pomenit Domnul;
35 Ci s-au amestecat cu neamurile și au deprins lucrurile lor
36 Și au slujit idolilor lor și s-au smintit.
37 Și-au jertfit pe fiii lor și pe fetele lor idolilor,
38 Au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor lor și al fetelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaan și s-a spurcat pământul de sânge.
39 S-au pângărit de lucrurile lor și s-au desfrânat cu faptele lor.
40 Atunci S-a aprins de mânie Domnul împotriva poporului Său și a urât moștenirea Sa
41 Și i-a dat pe ei în mâinile neamurilor și i-au stăpânit pe ei cei ce-i urau pe ei.
42 Vrăjmașii lor i-au asuprit pe ei și au fost nefericiți sub mâinile lor.
43 De multe ori Domnul i-a izbăvit pe ei, dar ei L-au amărât pe El cu sfatul lor și i-a umilit pentru fărădelegile lor.
44 Dar Domnul i-a văzut când se necăjeau ei, a auzit rugăciunea lor,
45 Și și-a adus aminte de legământul Lui și S-a căit după mulțimea milei Sale; [3]
46 Și le-a dat să găsească milă înaintea celor ce i-au robit pe ei.
47 Izbăvește-ne, Doamne Dumnezeul nostru, și ne adună din neamuri, ca să lăudăm numele cel sfânt al Tău și să ne fălim cu lauda Ta.
48 Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, din veac și până în veac. Tot poporul să zică: Amin. Amin.