1 (Un psalm al lui David; mai înainte de ungere.) Domnul este luminarea mea și mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieții mele; de cine mă voi înfricoșa?
2 Când se vor apropia de mine cei ce îmi fac rău, ca să mănânce trupul meu; cei ce mă necăjesc și vrăjmașii mei, aceia au slăbit și au căzut.
3 De s-ar rândui împotriva mea oștire, nu se va înfricoșa inima mea; de s-ar ridica împotriva mea război, eu în El nădăjduiesc. [1]
4 Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieții mele, ca să văd frumusețea Domnului și să cercetez locașul Lui.
5 Că Domnul m-a ascuns în cortul Lui în ziua necazurilor mele; m-a acoperit în locul cel ascuns al cortului Lui; pe piatră m-a înălțat.
6 Și acum iată, a înălțat capul meu peste vrăjmașii mei. Înconjurat-am și am jertfit în cortul Lui jertfă de laudă. Îl voi lăuda și voi cânta Domnului.
7 Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat; miluiește-mă și mă ascultă.
8 Ție a zis inima mea: Pe Domnul voi căuta. Te-a căutat fața mea; fața Ta, Doamne, voi căuta.
9 Să nu-ți întorci fața Ta de la mine și să nu Te abați întru mânie de la robul Tău; ajutorul meu fii, să nu mă lepezi pe mine și să nu mă lași, Dumnezeule, Mântuitorul meu. [2]
10 Că tatăl meu și mama mea m-au părăsit, dar Domnul m-a luat.
11 Lege pune-mi mie, Doamne, în calea Ta și mă îndreptează pe cărarea dreaptă, din pricina vrăjmașilor mei.
12 Nu mă da pe mine pe mâna celor ce mă necăjesc, că s-au ridicat împotriva mea martori nedrepți și nedreptatea a mințit sieși.
13 Cred că voi vedea bunătățile Domnului, în pământul celor vii.
14 Așteaptă pe Domnul, îmbărbătează-te și să se întărească inima ta și așteaptă pe Domnul. [3]