1 (Un psalm al lui David; mai-marelui cântăreților. Pentru instrumente cu coarde.) Dumnezeule, milostivește-Te spre noi și ne binecuvintează, luminează fața Ta spre noi și ne miluiește!
2 Ca să cunoaștem pe pământ calea Ta, în toate neamurile mântuirea Ta.
3 Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele, Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate!
4 Veselească-se și să se bucure neamurile, că vei judeca popoarele cu dreptate și neamurile pe pământ le vei povătui.
5 Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate. Pământul și-a dat rodul său.
6 Binecuvintează-ne pe noi, Dumnezeule, Dumnezeul nostru.
7 Binecuvintează-ne pe noi, Dumnezeule, și să se teamă de Tine toate marginile pământului.