Cartea Apocalipsei este cartea finală a Noului Testament (și, în consecință, cartea finală a Bibliei creștine). Titlul său este derivat din primul cuvânt al textului grecesc Koine: apokalipsis, care înseamnă „dezvelire” sau „revelație”. Cartea Apocalipsei este singura carte apocaliptică din canonul Noului Testament. Ocupă un loc central în escatologia creștină.
Autorul se numește „Ioan” în text, dar identitatea sa precisă rămâne un punct de dezbatere academică. Scriitori creștini din secolul al II-lea, precum Papias din Hierapolis, Iustin Martir, Irineu, Melito din Sardes, Clement din Alexandria și autorul fragmentului muratorian îl identifică pe Ioan Apostolul drept „Ioanul” Apocalipsei. Studiile moderne adoptă în general o viziune diferită, mulți considerând că nimic nu se poate ști despre autor, cu excepția faptului că a fost un profet creștin. Teologii moderni îl caracterizează pe autorul Cărții Apocalipsa drept „Ioan din Patmos”. Cea mai mare parte a surselor tradiționale datează cartea din timpul împăratului roman Domițian (81–96 d.Hr.), pe care dovezile tind să le confirme.
Cartea cuprinde trei genuri literare: epistolarul, apocaliptic și profetic. Începe cu Ioan, pe insula Patmos din Marea Egee, adresând o scrisoare celor „Șapte Biserici din Asia”. El descrie apoi o serie de viziuni profetice, inclusiv figuri precum Dragonul cu șapte capete, șarpele și fiara, care culminează cu a doua venire a lui Isus.
Imaginile obscure și extravagante au condus la o mare varietate de interpretări creștine. Interpretările istoriciste văd Apocalipsa ca conţinând o viziune amplă a istoriei, în timp ce interpretările preteriste tratează Apocalipsa ca referindu-se mai ales la evenimentele din Epoca Apostolică (secolul I) sau, cel mai târziu, la căderea Imperiului Roman de Apus în secolul al V-lea. Între timp, futuriștii cred că Apocalipsa descrie evenimente viitoare cu cele șapte biserici crescând în corpul credincioșilor de-a lungul epocii și o reapariție sau o guvernare continuă a unui sistem greco-roman cu capacități moderne descrise de Ioan în moduri familiare lui; iar interpretările idealiste sau simbolice consideră că Apocalipsa nu se referă la oameni sau evenimente reale, ci este o alegorie a căii spirituale și a luptei continue dintre bine și rău.