1 Și mi-a arătat pe Iosua, marele preot, stând înaintea îngerului Domnului, și pe Satana, stând la dreapta lui ca să-l învinuiască. [1]
2 Și a zis Domnul către Satana: "Ceartă-te pe tine Domnul, diavole, ceartă-te pe tine Domnul, Cel care a ales Ierusalimul! Acesta nu este el, oare, un tăciune scos din foc?"
3 Și era Iosua îmbrăcat în veșminte murdare și stătea înaintea îngerului.
4 Și a răspuns și a zis celor care stăteau înaintea lui: "Dezbrăcați-l de veșmintele cele murdare!" Și i-a zis lui: "Iată ți-am iertat fărădelegile și te-am îmbrăcat cu veșmânt de prăznuire!" [2]
5 Și a mai zis: "Puneți mitră curată pe capul lui!" Și ei i-au pus mitră curată pe cap și l-au înveșmântat, iar îngerul Domnului sta de față.
6 Și îngerul Domnului i-a hotărât lui Iosua astfel:
7 "Așa zice Domnul Savaot: Dacă vei umbla în căile Mele și de vei păzi poruncile Mele, atunci tu vei cârmui casa Mea și vei păzi curțile Mele, și Eu îți voi da ție dregătorie printre slujitorii Mei de aici.
8 Ascultă deci, Iosua, mare preot, tu și cei împreună cu tine care stau înaintea ta; căci ei sunt oameni de prezicere. Iată Eu aduc pe Servul Meu Odraslă. [3]
9 Iată piatra pe care am pus-o înaintea lui Iosua; pe această piatră sunt șapte ochi: iată că Eu voi săpa sculptura ei", zice Domnul Savaot, "și într-o singură zi voi îndepărta nedreptatea din țara aceasta.
10 În ziua aceea", zice Domnul Savaot, "fiecare din voi va pofti pe aproapele său sub vița și sub smochinul său". [4]