1 După ce Solomon a sfârșit de zidit templul Domnului și casa regelui și tot ce Solomon a dorit să facă,
2 S-a arătat Domnul lui Solomon a doua oară, la Ghibeon,
3 Și i-a zis Domnul: "Am auzit rugăciunea ta și cererea ta cu care te-ai rugat către Mine și ți-am îndeplinit toate după cererea ta; am sfințit templul pe care l-ai zidit, ca să petreacă numele Meu acolo în veci și vor fi ochii și inima Mea acolo în toate zilele.
4 Dacă tu te vei purta înaintea feței Mele, cum s-a purtat tatăl tău David, cu inimă curată și cu dreptate, împlinind tot ce Eu ți-am poruncit, și vei păzi rânduielile și legile Mele,
5 Atunci voi întări tronul regatului tău peste Israel în veci, precum i-am grăit lui David, tatăl tău, zicând: Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș pe tronul lui Israel.
6 Iar dacă voi și fiii voștri vă veți depărta de la Mine și nu veți păzi poruncile Mele și rânduielile Mele pe care Eu vi le-am dat și vă veți duce și veți sluji și vă veți închina la alți dumnezei,
7 Atunci Eu voi stârpi pe Israel de pe fața pământului pe care i l-am dat, iar templul pe care l-am sfințit în numele Meu îl voi lepăda de la fața Mea și Israel va fi de pomină și de râs între toate popoarele.
8 Și de acest templu înalt, oricine va trece pe lângă el se va îngrozi și va fluiera și va zice: Pentru ce Domnul a făcut așa cu acest pământ și cu acest templu?
9 Și se va zice: Pentru că au părăsit pe Domnul Dumnezeul lor, Care a scos pe părinții lor din pământul Egiptului, din casa robiei și au primit în schimb alți dumnezei și s-au închinat lor și au slujit lor; pentru aceasta a adus Domnul peste ei toată această nenorocire".
10 După trecerea celor douăzeci de ani în care Solomon a zidit templul Domnului și casa regelui,
11 Pentru care Hiram, regele Tirului, a dat lui Solomon lemn de cedru, lemn de chiparos și aur după cerința lui, regele Solomon a dat lui Hiram douăzeci de cetăți din pământul Galileii.
12 Și a plecat Hiram din Tir și s-a dus în Galileea ca să vadă cetățile dăruite de Solomon și nu i-au plăcut.
13 Și a zis: "Ce sunt, fratele meu, cetățile acestea care mi le-ai dat?" Și le-a numit pământul Cabul, cum se numesc ele până în ziua de astăzi.
14 Și Hiram trimisese regelui Solomon o sută de talanți de aur.
15 Iată hotărârea pentru darea pe care a pus-o regele Solomon, ca să zidească templul Domnului, casa lui, Milo, zidul Ierusalimului, Hațorul, Meghido și Ghezerul; [1]
16 Căci Faraon, regele Egiptului, venise și luase Ghezerul și-l arsese cu foc și pe Canaaneii care locuiau în cetate îi ucisese, și-l dăduse de zestre fiicei sale, femeii lui Solomon.
17 Și a zidit Solomon cetățile Ghezer, Bet-Horonul de Jos,
18 Baalat și Tadmorul din pustiu,
19 Și toate cetățile grânare, care le-a avut Solomon și cetățile pentru carele de război, cetățile pentru călăreți și tot ce a vrut Solomon să zidească în Ierusalim, în Liban și în pământul stăpânirii sale.
20 Pe tot poporul care a rămas de la Amorei, Hetei, Ferezei, Canaanei, Hevei, Iebusei și Gherghesei, care nu erau dintre fiii lui Israel,
21 Și pe fiii acestora, rămași în țară după ei și pe care fiii lui Israel nu au putut să-i stăpânească, Solomon i-a făcut lucrători de corvoadă până în ziua de azi,
22 Iar pe fiii lui Israel, Solomon nu i-a făcut lucrători; pe ei îi avea însă pentru oștirea lui, pentru slujitorii lui, pentru căpitanii lui, pentru căpeteniile lui și pentru conducători la carele lui și la călăreții lui.
23 Iar ispravnicii cei de frunte, de peste lucrările lui Solomon, cei ce supravegheau poporul care făcea lucrul, erau cinci sute cincizeci.
24 Atunci fiica lui Faraon a trecut din cetatea lui David în casa zidită de Solomon pentru ea. Apoi a zidit el Milo.
25 Solomon aducea de trei ori pe an arderi de tot și jertfe de împăcare pe jertfelnicul pe care-l zidise Domnului, săvârșind tămâiere înaintea Domnului. Și a terminat el și zidirea casei lui.
26 Regele Solomon a mai făcut și corăbii la Ețion-Gheber, care este lângă Elot, pe malul Mării Roșii, în pământul lui Edom. [2]
27 Și a trimis Hiram dintre supușii săi corăbieri, cunoscători ai mării, ca să ducă corăbiile cu supușii lui Solomon.
28 Și s-au dus la Ofir și au luat de acolo patru sute douăzeci de talanți de aur și i-au dus regelui Solomon.