1 S-a rugat deci Ana și a zis: "Bucuratu-s-a inima mea întru Domnul, înălțată a fost fruntea mea de Domnul Dumnezeul meu și gura mea s-a deschis larg asupra vrăjmașilor mei, căci m-am bucurat de izbăvirea Ta.
2 Nimeni nu este sfânt ca Domnul, căci nu e altul afară de Tine; și nimeni nu e puternic ca Dumnezeul nostru. [1]
3 Nu vă lăudați și cuvinte trufașe să nu iasă din gura voastră, căci Domnul este Dumnezeul a toată cunoștința și lucrurile la Dânsul sunt cântărite. [2]
4 Arcul celor puternici s-a frânt, iar cei slabi s-au încins cu putere.
5 Cei sătui vor munci pentru pâine, iar cei flămânzi nu vor mai avea foame. Cea stearpă va naște de șapte ori, iar cea cu copii mulți va fi neputincioasă.
6 Domnul omoară și învie; El coboară la locuința morților și iarăși scoate.
7 Domnul sărăcește pe om și tot El îl îmbogățește; El smerește și El înalță. El ridică pe cel sărac din pulbere și din gunoi pe cel lipsit, punându-i în rând cu cei puternici și dându-le scaunul măririi, căci ale Domnului sunt temeliile pământului și El întemeiază lumea pe ele. [3]
8 Pașii sfinților Săi El îi păzește, iar nelegiuiții vor pieri întru întuneric căci omul nu prin putere este tare. [4]
9 Domnul va zdrobi pe cei ce se împotrivesc Lui; va tuna din cer asupra lor. Sfânt este Domnul; să nu se laude cel înțelept cu înțelepciunea sa și cel puternic să nu se laude cu puterea sa, nici cel bogat să nu se fălească cu bogăția sa; ci cel ce voiește să se laude, cu aceea să se laude că știe și cunoaște pe Domnul și face judecată și dreptate în mijlocul pământului.
10 Domnul din înălțimea cerului va tuna peste vrăjmașii Săi, El va judeca marginile pământului, drept fiind, El va da tărie regilor noștri și fruntea Unsului Său o va înălța". [5]
11 Și au lăsat pe Samuel acolo, înaintea Domnului. Apoi Elcana s-a dus la casa sa în Rama, iar copilul a rămas să slujească Domnului sub povața preotului Eli.
12 Însă fiii lui Eli erau oameni netrebnici. Ei nu știau de Domnul,
13 Nici de datoria preoțească față de popor. Când aducea cineva jertfă, feciorul preotului venea în timpul când se fierbea carnea cu o furculiță în mână,
14 O vâra în căldare, sau în blid, sau în tavă, sau în oală, și ce prindea furculița, aceea lua feciorul preotului. Așa făceau ei cu toți Israeliții care veneau acolo în Șilo.
15 Chiar și înainte de a arde grăsimea venea feciorul preotului și zicea către cel ce aducea jertfă: "Dă carne de friptură pentru preot, căci el n-are să ia de la tine carne fiartă, ci dă-i-o crudă".
16 Și dacă cineva zicea: "Lasă să se ardă mai întâi grăsimea, cum se cuvine, și apoi îți vei lua cât îți va pofti sufletul", atunci el răspundea: "Ba nu, dă-mi chiar acum, iar de nu, voi lua cu de-a sila".
17 și păcatul acestor tineri era foarte mare înaintea Domnului, căci ei depărtau lumea de a mai aduce jertfă Domnului.
18 Iar copilul Samuel slujea înaintea Domnului, îmbrăcat cu efod de in.
19 Meilul de deasupra i-l făcea mama sa și i-l aducea în fiecare an, când venea cu bărbatul ei să aducă jertfa rânduită.
20 Și a binecuvântat Eli pe Elcana și pe femeia lui și a zis: "Să-ți dea ție Domnul copii de la femeia aceasta în locul celui afierosit, pe care tu l-ai dăruit Domnului!" Și s-au dus ei la casa lor.
21 După aceea a cercetat Domnul pe Ana și ea a zămislit și a mai născut trei băieți și două fete, iar copilul Samuel creștea înaintea Domnului.
22 Eli însă era tare bătrân și auzea de toată purtarea fiilor săi față de întreg Israelul și că se culcau cu femeile celor ce se adunau la ușa cortului adunării.
23 Și le-a zis: "Pentru ce faceți voi asemenea lucruri, căci aud vorbe rele despre voi de la tot poporul Domnului?
24 Nu, copiii mei, nu este bună vestea ce o aud eu despre voi; nu mai faceți așa, căci nu este bună vestea care o aud eu; voi răzvrătiți poporul Domnului.
25 Că de va greși omul față de alt om, atunci se vor ruga pentru el lui Dumnezeu; iar de va păcătui cineva față de Domnul, atunci cine va mijloci pentru el?" Dar ei nu ascultau spusele tatălui lor, căci Domnul hotărâse să-i dea morții.
26 Iar copilul Samuel creștea mereu cu vârsta și era iubit și de Dumnezeu și de oameni.
27 În vremea aceea a venit la Eli un om al lui Dumnezeu și i-a zis: "Așa grăiește Domnul: Nu M-am arătat Eu oare casei tatălui tău când erau ei încă în Egipt, în casa lui Faraon?
28 Și nu l-am ales Eu oare din toate semințiile lui Israel să-Mi fie preot, ca să aprindă tămâie și să poarte efod înaintea Mea? Și nu am dat Eu oare casei tatălui tău din toate jertfele ce se frig pe foc de fiii lui Israel?
29 Pentru ce dar voi călcați în picioare jertfele Mele și prinoasele Mele de pâine, pe care le-am poruncit Eu pentru locașul Meu, și pentru ce tu ții mai mult la fiii tăi decât la Mine, îngrășându-i pe ei cu toată pârga poporului Meu Israel?
30 De aceea așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu am zis odinioară: Casa ta și casa tatălui tău va umbla nestrămutat înaintea feței Mele în veac; dar acum Domnul zice: Să nu mai fie așa, căci Eu preamăresc pe cei ce Mă preaslăvesc pe Mine, iar cei ce Mă necinstesc vor fi rușinați.
31 Iată vin zile când Eu voi tăia brațul tău și brațul casei tatălui tău, încât să nu mai fie bătrân în casa ta niciodată.
32 Și tu vei vedea casa Mea ca un dușman pentru tine, deși Domnul va milui pe Israel și nu va mai fi în casa ta bătrân în toate zilele.
33 Nu voi depărta pe toți ai tăi de la jertfelnicul Meu, ca să chinuiesc ochii tăi și să apăs sufletul tău; dar toți urmașii casei tale vor muri la mijlocul anilor lor.
34 Și iată un semn pentru tine, care se va petrece cu cei doi fii ai tăi, Ofni și Finees: amândoi vor muri în aceeași zi.
35 Și-Mi voi pune un preot credincios. Acela se va purta după inima Mea și după sufletul Meu; și casa lui o voi întări și va umbla el înaintea Unsului Meu în toate zilele;
36 Și tot cel rămas din casa ta va veni să se închine lui pentru o gheră de argint și pentru o bucățică de pâine, și va zice: "Numără-mă la vreuna din slujbele levitice, ca să pot mânca o bucată de pâine!"