1 "Iată ce trebuie să săvârșești asupra lor, când îi vei sfinți să-Mi fie preoți: să iei un vițel din cireadă, doi berbeci fără meteahnă, [1]
2 Pâini nedospite, azime frământate cu untdelemn și turte nedospite, unse cu untdelemn. Acestea să le faci din făină de grâu aleasă.
3 Să le pui într-un paner și să le aduci în paner la cortul adunării o dată cu vițelul și cu berbecii.
4 Apoi să aduci pe Aaron și pe fiii lui la intrarea cortului adunării și să-i speli cu apă. [2] [3]
5 Și, luând veșmintele sfinte, să îmbraci pe Aaron, fratele tău, cu hitonul și cu meilul, cu efodul și cu hoșenul, și să-l încingi peste efod;
6 Să-i pui pe cap mitra, iar la mitră să prinzi diadema sfințeniei.
7 Apoi să iei untdelemn de ungere și să-i torni pe cap și să-l ungi.
8 După aceea să aduci și pe fiii lui și să-i îmbraci cu hitoane;
9 Să-i încingi cu brâie și să le pui turbanele; și-Mi vor fi preoți în veac. Așa vei sfinți tu pe Aaron și pe fiii lui.
10 Să aduci apoi vițelul înaintea cortului adunării și să-și pună Aaron și fiii lui mâinile pe capul vițelului, înaintea Domnului, la ușa cortului adunării.
11 Să junghii vițelul înaintea Domnului, la ușa cortului adunării.
12 Să iei din sângele vițelului și să pui cu degetul tău pe coarnele jertfelnicului, iar celălalt sânge să-l torni tot la temelia jertfelnicului.
13 Apoi să iei toată grăsimea cea de pe măruntaie, seul de pe ficat, amândoi rărunchii și grăsimea de pe ei și să le arzi pe jertfelnic.
14 Iar carnea vițelului, pielea lui și necurățeniile lui să le arzi cu foc afară din tabără. Căci e jertfă pentru păcat.
15 După aceea să iei un berbec și să-și pună Aaron și fiii lui mâinile pe capul berbecului;
16 Să junghii berbecul și, luând sângele lui, să stropești jertfelnicul de jur împrejur.
17 Să tai apoi berbecul în bucăți, să speli cu apă măruntaiele și picioarele și să le pui pe bucăți lângă căpățâna lui.
18 Și să arzi berbecul tot pe jertfelnic. Aceasta este ardere de tot Domnului, jertfă Domnului, mireasmă plăcută înaintea Lui. [4]
19 Să iei și celălalt berbec, să-și pună Aaron și fiii lui mâinile pe capul berbecului și să-l junghii;
20 Să iei din sângele lui și să pui pe vârful urechii drepte a lui Aaron, pe vârful degetului mare al mâinii drepte, pe vârful degetului mare al piciorului drept și pe vârful urechilor drepte ale fiilor lui și pe vârful degetelor mari ale mâinilor drepte ale lor și pe vârful degetelor mari ale picioarelor drepte ale lor. Și să stropești cu sânge jertfelnicul pe toate părțile.
21 Să iei din sângele de pe jertfelnic și din untdelemnul de ungere și să stropești asupra lui Aaron și asupra veșmintelor lui, asupra fiilor lui și asupra veșmintelor fiilor lui, și se va sfinți el și veșmintele lui, fiii lui și veșmintele fiilor lui. Iar celălalt sânge al berbecului să-l torni lângă altar împrejur.
22 Apoi să iei din berbec grăsimea și coada lui, grăsimea ce acoperă măruntaiele, seul de pe ficat, amândoi rărunchii și grăsimea de pe ei și șoldul drept; pentru că acesta este berbecul pentru sfințirea în preot;
23 Să mai iei o pâine, din cele cu untdelemn, o turtă cu untdelemn și o azimă din panerul ce este pus înaintea Domnului;
24 Să le pui toate pe brațele lui Aaron și pe brațele fiilor lui, ca să le aducă, legănându-le, înaintea Domnului.
25 Apoi să iei acestea din mâinile lor și să le arzi pe jertfelnic, ardere de tot, spre bună mireasmă înaintea Domnului; aceasta este jertfă Domnului.
26 Să iei pieptul berbecului, care este pentru sfințirea lui Aaron, și să-l duci înaintea Domnului legănându-l; aceasta va fi partea ta.
27 Să sfințești pieptul legănat și spata legănată, care au fost ridicate înaintea Domnului, din berbecul cel pentru sfințirea lui Aaron și a fiilor lui.
28 Și acestea să fie prin lege veșnică pentru Aaron și fiii lui din cele ce aduc fiii lui Israel, căci acesta e dar ridicat din cele ce vor aduce fiii lui Israel ca jertfă de pace, darul ridicat Domnului.
29 Veșmintele sfinte cele pentru Aaron să fie, după el, ale fiilor săi, și să fie unși și sfințiți, îmbrăcați cu ele. [5]
30 Marele preot dintre fiii lui, care-i va urma și care va intra în cortul adunării, ca să slujească în locul cel sfânt, se va îmbrăca cu ele șapte zile.
31 Să iei apoi berbecul cel pentru sfințire și să fierbi carnea lui în locul cel sfânt;
32 Și să mănânce Aaron și fiii lui carnea berbecului acestuia și pâinile cele din paner, la ușa cortului adunării,
33 Că prin aceasta s-a făcut curățirea lor pentru a fi sfințiți și pentru a li se încredința preoția; nimeni altul să nu mănânce, că sunt sfințite.
34 Iar de va rămâne din această carne de sfințire și din pâini pe a doua zi, să arzi rămășițele cu foc și să nu se mănânce, că este lucru sfințit.
35 Deci așa să faci cu Aaron și cu fiii lui, după cum ti-am poruncit: șapte zile să tină sfințirea lor.
36 Vițelul cel de jertfă pentru păcat să-l aduci în fiecare zi pentru curățire; jertfa pentru păcat s-o săvârșești pe jertfelnic pentru curățirea lui și să-l ungi pentru sfințirea lui.
37 Șapte zile să cureți astfel jertfelnicul și să-l sfințești și va fi jertfelnicul sfințenie mare; tot ce se va atinge de el se va sfinți.
38 Iată ce vei aduce tu pe jertfelnic: doi miei de un an fără meteahnă vei aduce în fiecare zi, jertfă necontenită:
39 Un miel să-l aduci dimineața și celălalt miel să-l aduci seara.
40 A zecea parte dintr-o efă de făină de grâu, frământată cu a patra parte dintr-un hin de untdelemn curat, iar pentru turnare, a patra parte de hin de vin, pentru un miel.
41 Al doilea miel să-l aduci seara cu dar de făină, ca și pe cel de dimineață, și cu aceeași turnare de vin; să-l aduci jertfă Domnului întru miros cu bună mireasmă. [6]
42 Aceasta va fi jertfă necontenită în neamul vostru, la ușile cortului mărturiei, unde Mă voi arăta pe Mine Însumi vouă ca să grăiesc cu tine.
43 Acolo Mă voi pogorî Eu Însumi la fiii lui Israel și se va sfinți locul acesta de slava Mea.
44 Voi sfinți cortul adunării și jertfelnicul; pe Aaron și pe fiii lui de asemenea îi voi sfinți, ca să-Mi fie preoți.
45 Și voi locui în mijlocul fiilor lui Israel și le voi fi Dumnezeu;
46 Și vor cunoaște că Eu, Domnul, sunt Dumnezeul lor, Cel ce i-am scos din pământul Egiptului, ca să locuiesc în mijlocul lor și să le fiu Dumnezeu!"