1 Fost-a cuvântul Domnului către mine și mi-a zis:
2 "Fiul omului, întoarce-ți fața spre fiii lui Amon și grăiește împotriva lor.
3 Spune fiilor lui Amon: Ascultați cuvântul Domnului Dumnezeu: Așa zice Domnul Dumnezeu: Deoarece tu faci: Aha! Aha! împotriva locașului Meu cel sfânt când el e pângărit și când țara lui Israel e pustiită și casa lui Iuda dusă în robie,
4 De aceea, iată Eu te voi da de moștenire fiilor Răsăritului, care își vor face sălașele la tine și vor așeza la tine corturile și vor mânca fructele și laptele tău.
5 Voi face din Raba un staul de cămile și din cetățile lui Amon o stână de oi, și veți ști că Eu sunt Domnul.
6 Că așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că ai bătut din palme și ai bătut din picioare și din suflet te-ai bucurat cu tot disprețul tău pentru țara lui Israel,
7 De aceea iată Eu Îmi voi întinde mâna împotriva ta și te voi da popoarelor spre jefuire și te voi stârpi din numărul popoarelor și din numărul țărilor te voi șterge; te voi zdrobi și vei ști că Eu sunt Domnul".
8 Așa zice Domnul Dumnezeu: "Pentru că Moab și Seir zic: Iată și casa lui Iuda este ca toate neamurile;
9 De aceea iată Eu, începând de la cetăți, de la toate cetățile lui de pe hotar, de la Bet-Ieșimot, Baal-Meon și Chiriataim, podoabele țării, voi descoperi colinele Moabului și voi nimici cetățile lui în toată întinderea lui.
10 Și-l voi deschide și-l voi da în stăpânire fiilor Răsăritului împreună cu țara fiilor lui Amon, ca să nu se mai amintească despre fiii lui Amon printre neamuri.
11 Voi săvârși astfel judecăți împotriva lui Moab, și ei vor ști că Eu sunt Domnul".
12 Așa zice Domnul Dumnezeu: "Pentru că Edom s-a răzbunat cumplit împotriva casei lui Iuda și a păcătuit greu, săvârșind răzbunare asupra ei,
13 De aceea, așa zice Domnul Dumnezeu: Îmi voi întinde mâna împotriva Edomului și voi pierde din el pe oameni și pe animale și îl voi face pustietate; de la Teman până la Dedan toți vor cădea de sabie.
14 Răzbunarea Mea împotriva Edomului o voi săvârși prin mâna poporului Meu Israel; el va lucra în Edom după mânia Mea și după urgia Mea și vor ști Edomiții ce este răzbunarea Mea", zice Domnul Dumnezeu.
15 Așa grăiește Domnul Dumnezeu: "Pentru că Filistenii s-au purtat răzbunători și s-au răzbunat cu ură în suflet și cu o veșnică dușmănie de moarte,
16 De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: "Iată Eu Îmi voi întinde mâna împotriva Filistenilor și voi pierde pe Cheretieni și restul locuitorilor de pe țărmul mării îl voi stârpi.
17 Voi săvârși împotriva lor cumplite răzbunări, pedepse grele, și vor ști că Eu sunt Domnul, când voi săvârși asupra lor răzbunarea Mea".