1 Când veți împărți pământul în părți prin sorți, atunci să osebiți o parte sfântă a Domnului de douăzeci și cinci de mii de coți în lungime și douăzeci de mii în lățime, ca să fie sfânt acest loc în toate hotarele lui de jur împrejur.
2 Din el va merge la locașul sfânt o bucată în patru colțuri de cinci sute de coți pe cinci sute de coți și împrejurul lui o fâșie de loc lată de cincizeci de coti.
3 De la locul pe care va fi locașul cel sfânt, Sfânta Sfintelor, vei măsura cele douăzeci și cinci de mii de coți în lungime și zece mii de coți în lățime;
4 Această parte sfântă de pământ va fi a preoților care slujesc locașului sfânt și care se apropie să slujească Domnului; acesta va fi pentru ei loc de case și pentru locașul sfânt.
5 Douăzeci și cinci de mii de coți în lungime și zece mii de coți în lățime va fi bucata de pământ a Leviților, slujitorii templului, ca moșie a lor cu cetăți de locuit.
6 În stăpânirea cetății să dați cinci mii de coți în lățime și douăzeci și cinci de mii în lungime, în fața locului sfânt, care este osebit pentru Domnul. Acesta trebuie să fie al întregii oase a lui Israel.
7 Și regelui să-i dați parte de pământ, de o parte și de alta a locului sfânt care este osebit Domnului și a locului cetății, adică o parte la răsărit, în partea de răsărit a celor două porțiuni și o parte la asfințit, în partea de asfințit a celor două porțiuni. În lungime se vor întinde ca una din acele părți de la hotarul de apus până la hotarul de răsărit al țării.
8 Acesta este pământul lui, moșia lui în Israel, ca regii Mei de acum să nu mai strâmtoreze poporul Meu, și ca să lase pământul casei lui Israel după triburile ei.
9 Așa zice Domnul Dumnezeu: "Destul, regi ai lui Israel! Lăsați nedreptățile și împilările și faceți judecată și dreptate! Încetați de a mai asupri pe poporul Meu, zice Domnul Dumnezeu.
10 Să aveți cântar drept și efă dreaptă și bat drept.
11 Efa și batul trebuie să fie măsuri deopotrivă de mari, încât într-un bat să încapă a zecea parte dintr-un homer și într-o efă să încapă a zecea parte dintr-un homer. Mărimea lor trebuie măsurată cu homerul.
12 Siclul să aibă douăzeci de ghere. Mina va fi de douăzeci de sicli, de douăzeci și cinci de sicli și de cincisprezece sicli.
13 lată ofranda ce trebuie să dați regelui: a șasea parte de efă din homerul de grâu și a șasea parte de efă din homerul de orz.
14 Hotărârea pentru untdelemn: dintr-o coră de untdelemn veți da a zecea parte dintr-un bat; zece baturi fac un homer, căci homerul are zece baturi;
15 Veți da o oaie dintr-o turmă de două sute de oi, din pășunile cele mănoase ale lui Israel. Toate acestea le veți da pentru prinosul de pâine și ardere de tot și jertfă de împăcare spre curățirea voastră, zice Domnul Dumnezeu.
16 Tot poporul țării este îndatorat să dea aceste prinoase regelui lui Israel,
17 Iar în sarcina regelui vor fi arderile de tot, prinosul de pâine și turnările la sărbători, la lună nouă, la ziua de odihnă și la toate prăznuirile casei lui Israel. El va trebui să aducă jertfă pentru păcat, prinos de pâine, ardere de tot și jertfă de împăcare pentru ispășirea casei lui Israel".
18 Asa zice Domnul Dumnezeu: "În ziua întâi a lunii întâi ia din cireada de boi un junc fără meteahnă și curăță locașul sfânt.
19 Preotul să ia din sângele acestei jertfe pentru păcat și să stropească cu el ușorii ușii templului, cele patru laturi ala jertfelnicului și ușorii porților curții celei dinăuntru.
20 Același lucru să-l faci și în ziua a șaptea a lunii, pentru cei ce au greșit cu știință și din neștiință și așa să cureți templul.
21 În ziua a paisprezecea a lunii întâi, trebuie să prăznuiți Paștile, sărbătoare de șapte zile, când trebuie să se mănânce azime.
22 În această zi regele va aduce pentru sâne și pentru tot poporul țării un vițel ca jertfă pentru păcat.
23 Și în cele șapte zile ale sărbătorii el trebuie să aducă ardere de tot Domnului în fiecare zi câte șapte viței și câte șapte berbeci fără meteahnă, iar ca jertfă pentru păcat să aducă în fiecare zi câte un țap din turma de capre.
24 Prinos de pâine trebuie să aducă el câte o efă de fiecare vițel și câte o efă de fiecare berbec și câte un hin de untdelemn la efă.
25 În ziua a cincisprezecea a lunii a șaptea, la sărbătoarea corturilor, timp de șapte zile, el trebuie să aducă la fel: aceeași jertfă pentru păcat, aceeași ardere de tot și tot atâta prinos de pâine și tot atâta untdelemn".