1 În vremea aceea era în tot pământul o singură limbă și un singur grai la toți. [1]
2 Purcezând de la răsărit, oamenii au găsit în țara Senaar un șes și au descălecat acolo.
3 Apoi au zis unul către altul: "Haidem să facem cărămizi și să le ardem cu foc!" Și au folosit cărămida în loc de piatră, iar smoala în loc de var.
4 Și au zis iarăși: "Haidem să ne facem un oraș și un turn al cărui vârf să ajungă la cer și să ne facem faimă înainte de a ne împrăștia pe fața a tot pământul!"
5 Atunci S-a pogorât Domnul să vadă cetatea și turnul pe care-l zideau fiii oamenilor.
6 Și a zis Domnul: "Iată, toți sunt de un neam și o limbă au și iată ce s-au apucat să facă și nu se vor opri de la ceea ce și-au pus în gând să facă.
7 Haidem, dar, să Ne pogorâm și să amestecăm limbile lor, ca să nu se mai înțeleagă unul cu altul".
8 Și i-a împrăștiat Domnul de acolo în tot pământul și au încetat de a mai zidi cetatea și turnul.
9 De aceea s-a numit cetatea aceea Babilon, pentru că acolo a amestecat Domnul limbile a tot pământul și de acolo i-a împrăștiat Domnul pe toată fața pământului.
10 Iată acum istoria vieții neamului lui Sem: Sem era de o sută de ani, când i s-a născut Arfaxad, la doi ani după potop. [2]
11 După nașterea lui Arfaxad, Sem a mai trăit cinci sute de ani și a născut fii și fiice și apoi a murit.
12 Arfaxad a trăit o sută treizeci și cinci de ani și atunci i s-a născut Cainan. După nașterea lui Cainan, Arfaxad a mai trăit trei sute treizeci de ani și a născut fii și fiice și apoi a murit.
13 Cainan a trăit o sută treizeci de ani și atunci i s-a născut Șelah. După nașterea lui Șelah, Cainan a mai trăit trei sute treizeci de ani și a născut fii și fiice și apoi a murit.
14 Șelah a trăit o sută treizeci de ani și atunci i s-a născut Eber.
15 Iar după nașterea lui Eber, Șelah a mai trăit trei sute treizeci de ani, și a născut fii și fiice și apoi a murit.
16 Eber a trăit o sută treizeci și patru de ani și atunci i s-a născut Peleg.
17 Iar după nașterea lui Peleg, Eber a mai trăit trei sute șaptezeci de ani și a născut fii și fiice și apoi a murit.
18 Peleg a trăit o sută treizeci de ani și atunci i s-a născut Ragav.
19 Iar după nașterea lui Ragav, Peleg a mai trăit două sute nouă ani, și a născut fii și fiice și apoi a murit.
20 Ragav a trăit o sută treizeci și doi de ani și atunci i s-a născut Serug.
21 Iar după nașterea lui Serug, Ragav a mai trăit două sute șapte ani și a născut fii și fiice și apoi a murit.
22 Serug a trăit o sută treizeci de ani și atunci i s-a născut Nahor.
23 Iar după nașterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani și a născut fii și fiice și apoi a murit.
24 Nahor a trăit șaptezeci și nouă de ani și atunci i s-a născut Terah.
25 Iar după nașterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută două zeci și cinci de ani și a născut fii și fiice și apoi a murit.
26 Terah a trăit șaptezeci de ani și atunci i s-au născut Avram, Nahor și Haran.
27 Iar spița neamului lui Terah este aceasta: lui Terah i s-au născut Avram, Nahor și Haran; lui Haran i s-a născut Lot. [3]
28 Și a murit Haran înainte de Terah, tatăl său, în pământul de naștere, în Urul Caldeii.
29 Iar Avram și Nahor și-au luat femei; numele femeii lui Avram era Sarai, iar numele femeii lui Nahor era Milca, fata lui Haran, tatăl Milcăi și al Iscăi.
30 Sarai însă era stearpă și nu năștea copii.
31 Și a luat Terah pe Avram, fiul său, și pe Lot, fiul lui Haran și nepotul său, și pe Sarai, nora sa, și femeia lui Avram, fiul său, și a plecat cu ei din Urul Caldeii, ca să meargă până în țara Canaanului; dar au mers până la Haran și s-au așezat acolo. [4]
32 De toate, zilele vieții lui Terah în pământul Haran au fost două sute cinci ani. Și a murit Terah în Haran. [5]