© 2004 Fundația Urantia
| Capitolul 76. A doua grădină |
Index
Varianta multipla |
Capitolul 78. Rasa violetă după zilele lui Adam |
77:0.1 CEA MAI mare parte a lumilor locuite ale Nebadonului adăpostesc câte unul sau mai multe grupuri de fiinţe unice existente pe un nivel de funcţionare vital situat cam la jumătate drum, între cel al muritorilor regatului şi cel al ordinelor îngereşti; de aceea, ele sunt numite creaturi mediane. Ele par a fi un accident al timpului, dar sunt atât de răspândite, şi aduc un ajutor atât de preţios, încât noi le-am acceptat de mult ca pe unul dintre ordinele esenţiale ale serviciului nostru planetar conjugat.
77:0.2 Două ordine distincte de medieni acţionează pe Urantia: corpurile primare, sau cele senioare, care au venit în existenţă în zilele îndepărtate ale Dalamatiei, şi grupul secundar, sau mai tânăr, care datează din vremea lui Adam.
77:1.1 Medianii primari şi-au avut geneza într-o combinaţie unică a materialului şi a spiritualului pe Urantia. Pe alte lumi şi în alte sisteme, noi ştim că există creaturi similare, dar ele au luat naştere prin tehnici diferite.
77:1.2 E bine ca întotdeauna să se aibă în vedere că manifestările succesive ale Fiilor lui Dumnezeu pe o planetă în evoluţie produc schimbări notabile în economia spirituală a domeniului. Ele modifică uneori jocul interasocierii agenţilor materiali şi al agenţilor spirituali de pe o planetă, cu scopul de a crea situaţii într-adevăr dificil de înţeles. Statutul celor o sută de membrii corporali ai statului major al Prinţului Caligastia ilustrează tocmai o interasociere unică de acest fel. În calitate de cetăţeni morontiali ascendenţi ai Jerusemului, ei erau creaturi supramateriale fără prerogative de reproducere. În calitate de slujitori planetari descendenţi pe Urantia ei erau creaturi materiale sexuate capabile să procreeze o descendenţă materială (aşa cum unii dintre ei au şi făcut mai târziu). Ceea ce nu putem explica într-o manieră satisfăcătoare, este modul în care aceste o sută de persoane au putut juca rolul de părinţi pe un nivel supramaterial, cu toate că aceasta este exact ceea ce s-a întâmplat. O legătură supramaterială (nesexuală) între un membru de sex masculin şi un membru de sex feminin ai statului major corporal al Prinţului a dus la apariţia primului născut al medianilor primari.
77:1.3 S-a descoperit imediat că o creatură de acest ordin, la jumătatea drumului între nivelul uman şi nivelul îngeresc, ar face mari servicii ocupându-se de treburile statului major al Prinţului. În consecinţă, fiecare cuplu al statului major corporal a primit permisiunea de a produce o fiinţă similară. Rezultatul acestui efort a fost primul grup de cincizeci de creaturi mediane.
77:1.4 După ce a observat, timp de un an, munca acestui grup unic, Prinţul Planetar a autorizat reproducerea medianilor fără nici o restricţie. Acest plan a fost dus la îndeplinire atâta timp cât a subzistat puterea de creaţie, şi aşa au luat naştere corpurile originale de 50.000 de mediani.
77:1.5 O perioadă de o jumătate de an a intervenit între producerea fiecărui median şi, când din fiecare cuplu erau născute o mie de asemenea fiinţe, altele nu se mai veneau niciodată. Noi nu avem nici o explicaţie în ceea ce priveşte raţiunea pentru care această putere era deja epuizată la apariţia descendentului direct cu numărul o mie. Toate experimentele ulterioare nu au produs decât eşecuri.
77:1.6 Aceste creaturi au constituit corpurile de informaţii ale administraţiei Prinţului. Ele se răspândeau peste tot, observând şi studiind rasele lumii, şi oferind şi alte servicii inestimabile Prinţului şi statului său major în lucrarea de influenţare a societăţii umane îndepărtate de cartierele generale planetare.
77:1.7 Acest regim a durat până în zilele tragice ale rebeliunii planetare, care a prins în cursă puţin mai mult de patru cincimi din medianii primari. Corpurile loiale au intrat în serviciul administratorilor provizorii Melchizedeki şi au activat sub comanda nominală a lui Van până în vremea lui Adam.
77:2.1 Deşi noi relatăm aici originea, natura şi funcţiunile creaturilor mediane ale Urantiei, înrudirea dintre cele două ordine - primar şi secundar - face necesar să se întrerupă povestea medianilor primari cu scopul de a urmări descendenţa membrilor rebeli ai statului major corporal al Prinţului Caligastia, de la rebeliunea planetară până la epoca lui Adam. Această linie ereditară a fost cea care, în primele perioade ale celei de-a doua grădini, a furnizat o jumătate din predecesorii ordinului secundar al creaturilor mediane.
77:2.2 Membrii corporali ai statului major al Prinţului fuseseră materializaţi sub formă de creaturi sexuate în vederea participării la planul de procreare a unei descendenţe încorporând calităţile conjugate ale ordinului lor special, unite cu acelea ale neamului selecţionat al triburilor lui Amadon; toate acestea erau destinate să anticipeze apariţia ulterioară a lui Adam. Purtătorii Vieţii proiectaseră naşterea unui nou tip de muritori înglobând uniunea descendenţilor strâns legaţi ai statului major al Prinţului cu prima generaţie de copii ai lui Adam şi Eva. Ei întocmiseră deci un plan ce prevedea un nou ordin de creaturi planetare care, se spera, vor deveni conducătorii-învăţători ai societăţii umane. Aceste fiinţe erau destinate suveranităţii sociale, nu celei civile. Dar, din moment ce acest proiect a eşuat aproape complet, noi nu vom şti niciodată de ce aristocraţie de conducători binevoitori, nici de ce cultură fără seamăn a fost privată Urantia. Într-adevăr, atunci când membrii statului major corporal s-au reprodus ulterior, aceasta s-a întâmplat în urma rebeliunii, şi după ce fuseseră privaţi de conexiunea lor cu curenţii vitali ai sistemului.
77:2.3 Era posterioară rebeliunii de pe Urantia a fost martora multor evenimente neobişnuite. O mare civilizaţie - cultura Dalamatiei - se destrăma. „Nefilimii (nodiţii) erau pe pământ în acele vremuri şi, când aceşti fii ai zeilor s-au dus la fiicele oamenilor şi ele au născut pentru ei, copiii lor au fost 'puternicii oameni de altădată', 'oamenii de renume'”[1]. Deşi erau prea puţini, „fiii zeilor”, membrii statului major şi primii lor descendenţi erau consideraţi ca atare de către muritorii evolutivi ai acelor vremuri îndepărtate; până şi statura lor a ajuns să fie amplificată de către tradiţie[2]. Aceasta este deci originea povestea folclorică aproape universală a zeilor care au coborât pe pământ, şi acolo s-au unit cu fiicele oamenilor pentru a zămisli o străveche rasă de eroi. Toată această legendă a devenit şi mai confuză odată cu amestecurile rasiale ale adamiţilor, care s-au născut ulterior în cea de-a doua grădină.
77:2.4 Cei o sută de membrii corporali ai statului major al Prinţului purtau plasma germinativă a filiaţiilor umane andonice. Dacă ei s-ar fi angajat în reproducerea sexuată, ar fi fost deci de aşteptat, în mod natural, ca progenitura lor să semene în întregime cu aceea a altor părinţi adoniţi. Însă, când cei şaizeci de rebeli ai statului major, partizanii lui Nod, s-au consacrat efectiv reproducerii sexuate, copiii lor s-au dovedit mult superiori, în aproape toate domeniile, atât popoarelor andonite, cât şi celor sangice. Această excelenţă neaşteptată a caracterizat nu numai calităţile fizice şi intelectuale, ci şi capacităţile spirituale.
77:2.5 Caracteristicile mutante apărute la prima generaţie nodită au rezultat din anumite schimbări operate în configuraţia şi în constituenţii chimici ai factorilor ereditari ai plasmei germinative andonice. Aceste modificări au fost cauzate de prezenţa în corpurile membrilor statului major a puternicelor circuite de menţinere a vieţii ale sistemului Sataniei. Aceste circuite vitale au determinat cromozomii de model specializat ai Urantiei să se restructureze mai mult după specializările normalizate pentru Satania ale manifestărilor vitale fixate pentru Nebadon. Tehnica acestei metamorfoze a plasmei germinative, prin acţiunea curenţilor vitali sistemici, prezintă anumite analogii cu procedeele prin care savanţii Urantiei modifică plasma germinativă a plantelor şi a animalelor prin utilizarea razelor X.
77:2.6 Tot astfel, nodiţii se nasc din anumite modificări particulare şi neaşteptate, care se produc în plasma vitală ce fusese transferată de către chirurgii Avalonului de la corpurile donatorilor adoniţi la acelea ale membrilor statului major corporal[3].
77:2.7 Trebuie amintit că cei o sută de adoniţi au contribuit la furnizarea de plasmă germinativă fiind, la rândul lor, puşi în posesia complementului organic al arborelui vieţii, astfel încât curenţii vitali ai Sataniei s-au răspândit în mod egal în corpurile lor. Cei patruzeci şi patru de adoniţi modificaţi care au urmat statul major în rebeliune, s-au căsătorit de asemenea între ei, şi au adus o mare contribuţie vlăstarelor mai bune ale oamenilor nodiţi.
77:2.8 Aceste două grupuri, cuprinzând 104 indivizi purtători de plasmă germinativă andonită modificată, constituie predecesorii nodiţilor, a opta rasă apărută pe Urantia. Această nouă trăsătură caracteristică a vieţii umane reprezintă o altă fază a execuţiei planului originar constând în utilizarea Urantiei ca lume de modificare a vieţii, fiind însă vorba despre o dezvoltare neprevăzută a acestui plan.
77:2.9 Nodiţii de sânge pur erau o rasă magnifică, însă ei s-au amestecat treptat cu oamenii evolutivi ai pământului, astfel încât nu a întârziat să se producă o mare degenerare[4]. La zece mii de ani după rebeliune, ei au decăzut până în punctul în care durata medie a vieţii lor depăşea cu prea puţin pe aceea a raselor evolutive.
77:2.10 Când arheologii au dezgropat tabletele de argilă relatând istoria celor mai târzii sumerieni descendenţi ai nodiţilor, ei au descoperit nişte liste ale regilor sumerieni datând din urmă cu mai multe mii de ani. Pe măsură ce aceste arhive datau dintr-un trecut tot mai îndepărtat, durata domniei regilor anteriori se mărea de la douăzeci şi cinci sau treizeci de ani până la o sută cincizeci şi chiar mai mult. Această creştere a duratei domniei regilor străvechi semnifică faptul că unii dintre primii conducători nodiţi (descendenţi imediaţi ai statului major al Prinţului) au trăit efectiv mai mult timp decât succesorii lor. Tabletele denotă de asemenea un efort de a se urmări dinastiile înapoi în trecut, până la epoca Dalamatiei.
77:2.11 Longevitatea relatată în dosarele acestor personaje se datorează şi unei confuzii între luni şi ani ca unităţi de timp[5]. Aceasta se poate observa în genealogia biblică a lui Abraham, precum şi în arhivele primitive ale chinezilor. Confuzia între lună, sau perioada de 28 de zile, şi anul de peste 350 de zile introdus mai târziu, este răspunzătoare pentru tradiţia acestor lungi vieţi umane. Se invocă cazul unui om care a trăit peste nouă sute de „ani”. Această perioadă reprezintă cam şaptezeci de ani de-ai noştri; de-a lungul vremurilor, această durată a vieţii a fost considerată ca fiind foarte lungă, şi desemnată mai târziu prin „trei de douăzeci şi zece”[6].
77:2.12 Calcularea timpului după luna de douăzeci şi opt de zile a persistat mult după epoca lui Adam. Dar, când egiptenii au început să reformeze calendarul, cu circa şapte mii de ani în urmă, ei au făcut-o cu mare precizie, introducând anul de 365 de zile.
77:3.1 După cufundarea Dalamatiei, nodiţii s-au îndreptat spre nord şi spre est, şi au întemeiat în curând oraşul Dilmun, care a devenit noul cartier general rasial şi cultural. La circa cincizeci de mii de ani după moartea lui Nod, urmaşii statului major al Prinţului deveniseră prea numeroşi ca să-şi găsească mijloacele de trai în ţinuturile din vecinătatea imediată a noului lor oraş Dilmun. După ce şi-au extins contactele către exterior, căsătorindu-se cu membrii ai triburilor andonite şi sangice care se învecinau cu graniţelor lor, conducătorii lor au înţeles că ar trebui să se facă ceva pentru menţinerea unităţii lor rasiale. Prin urmare, ei au convocat un consiliu al triburilor care, după multe deliberări, au adoptat planul lui Bablot, un descendent al lui Nod.
77:3.2 Bablot a propus să se ridice un templu pretenţios de glorificare rasială în centrul teritoriului ocupat pe atunci de nodiţi. Acest templu urma să aibă un turn cum nu se mai văzuse niciodată până atunci. El era destinat a fi un memorial monumental în amintirea măreţiei lor trecătoare. Un mare număr din descendenţii lui Nod doreau ca acest monument să fie ridicat în Dilmun, însă alţii au susţinut că un asemenea edificiu ar trebui să fie situat departe de pericolele mării; ei îşi reaminteau tradiţiile scufundării Dalamatiei, prima lor capitală.
77:3.3 Bablot a prevăzut ca noile clădiri să devină nucleele viitorului centru al culturii şi civilizaţiei nodite. Sfatul lui a prevalat în cele din urmă, şi s-a început construirea după planurile sale. Noul oraş urma să fie numit Bablot, după arhitectul şi constructorul turnului. Locul a purtat mai târziu numele de Bablot, şi în cele din urmă pe acela de Babel[7].
77:3.4 Dar nodiţii erau totuşi întrucâtva frământaţi în sentimentele lor în legătură cu planurile şi cu scopurile acestei întreprinderi. Conducătorii lor nu erau nici ei cu totul de acord asupra planurilor de construcţie, nici asupra folosirii clădirilor după terminarea lor. După patru ani şi jumătate de lucru, s-a ivit o mare dispută asupra obiectivului şi motivului ridicării turnului. Conflictele au devenit atât de înveninate încât s-a întrerupt orice lucrare. Purtătorii de hrană au răspândit vestea disensiunii, şi un mare număr de triburi au început să se adune la locul construcţiei. Trei puncte de vedere s-au înfruntat cu privire la rostul construirii turnului.
77:3.5 1. Cel mai mare grup, aproape o jumătate, dorea să vadă construirea turnului ca monument comemorativ al istoriei şi al superiorităţii rasiale a nodiţilor. Ei estimau că el ar trebui să fie un mare şi impunător edificiu care să stârnească admiraţia tuturor generaţiilor viitoare.
77:3.6 2. Fracţiunea următoare după ordinea importanţei a vrut ca turnul să fie destinat comemorării culturii Dilmunului. Partizanii ei nu prevedeau că Bablotul va deveni un mare centru al comerţului, al artei şi al manufacturii.
77:3.7 3. Contingentul cel mai redus estima că ridicarea turnului oferea o ocazie de reparare a nebuniei predecesorilor lor care au participat la rebeliunea lui Caligastia. Partizanii acestui grup susţineau că turnul ar trebui să fie consacrat adorării Tatălui tuturor, şi că toată raţiunea de a fi a noului oraş ar trebui să fie aceea de a se înlocui Dalamatia - în funcţionarea ei ca centru cultural şi religios pentru barbarii din împrejurimi.
77:3.8 Grupul religios a fost rapid învins la vot. Majoritatea a respins noţiunea că înaintaşii lor fuseseră vinovaţi de rebeliune; ei erau revoltaţi de acest stigmat rasial. După eliminarea unuia din cei trei factori ai disputei, şi după nereuşita în împăcarea prin tratative a celorlalte două, nodiţii au recurs la luptă. Cei religioşi, necombatanţii, au fugit acasă, în sud, în vreme ce tovarăşii lor au luptat până ce au fost aproape exterminaţi.
77:3.9 Cu circa douăsprezece mii de ani în urmă, s-a făcut o a doua încercare de ridicare a turnului Babel. Rasele amestecate ale andiţilor (nodiţi şi adamiţi) s-au apucat de înălţarea unui nou templu pe ruinele primului edificiu, dar proiectul nu a primit sprijin suficient; el s-a prăbuşit sub greutatea propriilor lui pretenţii. Această regiune a fost o lungă vreme cunoscută ca ţinutul Babelului.
77:4.1 Risipirea nodiţilor a fost un rezultat imediat al conflictului intern în legătură cu turnul Babel. Acest război interior a redus considerabil numărul nodiţilor de sânge mai pur şi a purtat, în multe privinţe, responsabilitatea pentru eşecul lor în întemeierea unei mari civilizaţii preadamice. Începând de la această dată, cultura nodită a decăzut de-a lungul a peste o sută douăzeci de mii de ani, până când a fost ridicată din nou printr-o infuzie de sânge adamic. Cu toate acestea, chiar şi în epoca lui Adam, nodiţii erau încă un popor capabil. Mulţi dintre descendenţii lor de sânge amestecat s-au numărat printre făuritorii Grădinii, şi câţiva căpitani din grupul lui Van au fost nodiţi. Unii dintre gânditorii cei mai capabili ai statului major aparţineau acestei rase.
77:4.2 Trei dintre cele patru mari centre nodite au fost întemeiate imediat după conflictul lui Bablot.
77:4.3 1. Nodiţii occidentali sau sirieni. Supravieţuitorii grupului naţionalist, partizanii memorialului rasial, s-au îndreptat spre nord şi s-au unit cu adoniţii pentru a fonda centrele nodite de mai târziu în nord-vestul Mesopotamiei. Ei formau grupul cel mai numeros al nodiţilor care se risipeau, şi au contribuit mult la apariţia de mai târziu a neamului asirian.
77:4.4 2. Nodiţii orientali sau elamiţii. Partizanii culturii şi comerţului au emigrat în mare număr spre est, în Elam, şi acolo s-au unit cu triburile sangice amestecate. Elamiţii de acum treizeci sau patruzeci de mii de ani au dobândit în mare măsură natură sangică, cu toate că au continuat să menţină o civilizaţie superioară celei a barbarilor din împrejurimi.
77:4.5 După întemeierea celei de-a doua grădini, s-a dobândit obiceiul de a se numi „pământul lui Nod” această colonie nodită apropiată[8]. În timpul lungii perioade de pace relativă dintre acest grup nodit şi adamiţi, cele două rase s-au încrucişat din plin, căci Fii lui Dumnezeu (adamiţii) au prins tot mai mult obiceiul de a le lua în căsătorie pe fiicele oamenilor (noditele)[9].
77:4.6 3. Nodiţii centrali sau presumerienii. Un mic grup, la gura fluviilor Tigru şi Eufrat, şi-a conservat mai bine integritatea rasială. El a subzistat timp de milenii şi a furnizat, în cele din urmă, strămoşii nodiţi care s-au amestecat cu adamiţii pentru a întemeia popoarele sumeriene ale timpurilor istorice.
77:4.7 Toate acestea explică cum au apărut sumerienii atât de subit şi atât de misterios pe scena de acţiune din Mesopotamia. Cercetătorii nu vor putea niciodată să redescopere urma acestor triburi până la originea sumerienilor, care se situează cu două sute de mii de ani în urmă după scufundarea Dalamatiei. Fără a avea urme ale originii altundeva în lume, aceste triburi străvechi se întrevedeau deodată la orizontul civilizaţiei, cu o cultură matură şi superioară, cuprinzând templele, prelucrarea metalelor, agricultura, creşterea animalelor, olăritul, ţesutul, legile comerciale, un cod civil, un ceremonial religios şi un sistem străvechi de scriere. La începutul erei istorice, ele pierduseră de mult timp alfabetul Dalamatiei şi au adoptat sistemul specific de scriere care provenea din Dilmun. Deşi virtual pierdut pentru lume, limbajul sumerian nu era semitic; el avea numeroase elemente comune cu limbile aşa-numite ariene.
77:4.8 Documentele detaliate lăsate de sumerieni descriu poziţia unei colonii remarcabile situată în Golful Persic, lângă oraşul antic al Dilmunului. Egiptenii au numit acest oraş al gloriei antice Dilmat, în vreme ce, mai târziu, sumerienii adamizaţi au confundat atât primul cât şi al doilea oraş nodit cu Dalamatia, şi le-au desemnat pe toate trei sub numele de Dilmun. Arheologii au găsit deja aceste străvechi tablete sumeriene de argilă care vorbesc de acest paradis pământesc „unde zeii au binecuvântat, pentru prima dată, omenirea prin exemplul unei vieţi civilizate şi cultivate”. Aceste table, care descriau Dilmunul, paradisul oamenilor şi al lui Dumnezeu, zac acum în tăcerea galeriilor prăfuite ale multor muzee.
77:4.9 Sumerienii ştiau bine de primul şi de al doilea Eden, însă, în ciuda marelui număr al căsătoriilor lor cu adamiţii, ei au continuat să-i considere pe locuitorii grădinii de nord ca pe o rasă străină. Mândri de cultura nodită mai antică, sumerienii au ignorat aceste noi perspective de glorie în favoarea grandorii şi a tradiţiilor paradisiace ale oraşului Dilmun.
77:4.10 4. Nodiţii şi amadoniţii nordici-vaniţii. Acest grup s-a ivit înaintea conflictului din Bablot. Aceşti nodiţi septentrionali erau descendenţi ai celor care încetaseră să se mai supună lui Nod şi succesorilor lui, pentru a se alătura lui Van şi lui Amadon.
77:4.11 Câţiva dintre primii asociaţi ai lui Van s-au instalat ulterior pe malurile lacului care îi poartă încă numele, şi tradiţiile lor s-au născut în jurul acestei localităţi. Araratul a devenit muntele lor sacru şi a căpătat, pentru vaniţii din vremurile ulterioare, o semnificaţie foarte analoagă celei a muntelui Sinai pentru evrei. Acum zece mii de ani, vaniţii străbuni ai asirienilor arătau că legea lor morală constituită din şapte porunci îi fusese dată lui Van de către Dumnezeu pe muntele Ararat. Ei erau ferm convinşi că Van şi asociatul său, Amadon, fuseseră luaţi vii de pe planetă în timp ce se închinau în semn de venerare sus pe munte.
77:4.12 Muntele Ararat era muntele sacru al Mosopotamiei de nord şi, cum o mare parte a tradiţiilor voastre din aceste vremuri antice a fost dobândită în strânsă legătură cu povestea babiloniană a potopului, nu este surprinzător că muntele Ararat şi regiunea sa au fost strecurate ulterior în istoria evreiască a lui Noe şi a potopului universal.
77:4.13 Cu circa 35.000 de ani înaintea erei creştine, Adamson a vizitat unul din centrele cele mai orientale ale vechilor colonii vanite pentru a fonda centrul lui de civilizaţie.
77:5.1 După ce am trasat antecedentele nodite ale predecesorilor medianilor secundari, ar trebui să ne întoarcem acum atenţia spre jumătatea adamică a înaintaşilor lor, căci medianii secundari sunt de asemenea nepoţii lui Adamson, primul născut al rasei violete pe Urantia.
77:5.2 Adamson figura în grupul de copii ai lui Adam şi ai Evei care au ales să rămână pe pământ cu tatăl şi mama lor. Or, fiul cel mai mare al lui Adam i-a auzit adesea pe Van şi pe Amadon povestind istoria căminului lor din ţinuturile înalte din nord şi, la câtva timp după întemeierea celei de-a doua grădini, el s-a decis să pornească în căutarea acestui ţinut al visurilor tinereţii sale.
77:5.3 Adamson avea pe atunci 120 de ani, şi fusese tatăl celor treizeci şi doi de copii de pur sânge violet din prima grădină. El a vrut să rămână cu părinţii lui şi să-i ajute la întemeierea celei de-a doua grădini, dar a fost profund tulburat de pierderea soţiei sale şi a copiilor lor, care aleseseră toţi să se ducă pe Edentia, împreună cu ceilalţi copii adamici care au ales să devină pupili ai Preaînalţilor.
77:5.4 Adamson nu a vrut să îşi abandoneze părinţii pe Urantia şi nu era tentat să fugă de greutăţi şi de pericole, dar a găsit că ambianţa celei de-a doua grădini era prea puţin satisfăcătoare. El a contribuit mult la activităţile iniţiale de apărare şi de construire, dar a hotărât să pornească spre nord cu prima ocazie. Deşi despărţirea lor a fost cât se poate de cordială, Adam şi Eva au fost foarte îndureraţi de a-l pierde pe fiul lor mai mare, de a-l vedea aventurându-se într-o lume străină şi ostilă, de unde se temeau că nu va mai reveni niciodată.
77:5.5 O trupă de douăzeci şi şapte de tovarăşi l-a urmat pe Adamson spre nord în căutarea acestor oameni ai fantasmelor lui din copilărie. După ceva mai mult de trei ani, grupul lui Adamson a găsit realmente obiectivul aventurii sale şi, printre aceşti oameni, el a descoperit o minunată şi frumoasă femeie de douăzeci de ani, de care se zicea că ar fi ultimul descendent de sânge pur din statul major al Prinţului. Această femeie, numită Rata, spunea că strămoşii ei erau toţi descendenţii a doi membri ai statului major decăzut al Prinţului. Ea era ultima din rasa ei, neavând nici fraţi, nici surori în viaţă. Ea fusese pe punctul de a se decide să nu se căsătorească şi să trăiască fără a lăsa urmaşi, dar s-a îndrăgostit de maiestuosul Adamson. După ce a auzit istoria Edenului şi felul în care prezicerile lui Van şi ale lui Amadon fuseseră efectiv realizate, ascultând apoi povestea greşelii din Grădină, ea n-a mai avut decât o singură idee - să se căsătorească cu acest fiu şi urmaş al lui Adam. Ideea l-a atras rapid pe Adamson şi, în puţin mai mult de trei luni şi câteva zile, ei s-au şi căsătorit.
77:5.6 Adamson şi Rata au avut o familie de şaizeci şi şapte de copii. Ei au dat naştere unei mari filiaţii de conducători ai lumii, însă au făcut ceva mai mult de atât. Ar trebui reamintit că aceste două fiinţe erau realmente supraumane. Fiecare al patrulea copil care li se năştea era de un ordin excepţional. El era adesea invizibil. Niciodată, în istoria planetei, nu se mai produsese un asemenea lucru. Rata era foarte tulburată - a devenit chiar superstiţioasă - dar Adamson cunoştea bine existenţa medianilor primari, şi a tras concluzia că se petrecea un lucru asemănător sub ochii lui. Când a venit pe lume al doilea descendent al acestui ordin cu comportament ciudat, el a decis să-l căsătorească cu primul, căci unul era un băiat şi celălalt o fiică; aceasta a fost originea ordinului secundar al medianilor. Aproape două mii din ei au fost aduşi în existenţă cu mai puţin de un secol înainte ca acest fenomen să ia sfârşit.
77:5.7 Adamson a trăit 396 de ani. El s-a reîntors de multe ori să-i viziteze pe tatăl şi pe mama lui. La fiecare şapte ani, el pleca cu Rata spre sud, pentru a se duce în a doua grădină, iar între timp medianii îl ţineau la curent în ceea ce priveşte bunăstarea oamenilor lui. În cursul vieţii lui Adamson, ei au adus un mare serviciu la construirea unui centru mondial independent al adevărului şi al dreptăţii.
77:5.8 De-a lungul lungii lor vieţi, Adamson şi Rata au avut aşadar la dispoziţia lor aceste corpuri de asistenţi excelenţi, care trudeau împreună cu ei la propagarea adevărului superior şi la răspândirea normelor elevate ale vieţii spirituale, intelectuale şi fizice. Rezultatele acestui efort pentru îmbunătăţirea lumii nu au fost niciodată pe deplin eclipsate de regresele ulterioare.
77:5.9 Adamsoniţii au menţinut o înaltă cultură timp de aproape şapte mii de ani, începând din vremea lui Adamson şi a Ratei. Mai târziu, ei s-au amestecat cu nodiţii şi andoniţii din vecinătate, şi au fost de asemenea incluşi printre „puternicii oameni de altădată”[10]. Unele dintre progresele acelei epoci au subzistat, şi au devenit o parte latentă a potenţialului cultural care a înflorit mai târziu sub forma civilizaţiei europene.
77:5.10 Centrul lor de civilizaţie era situat în regiunea estică a extremităţii sudice a Mării Caspice, lângă Kopet Dag. La mică înălţime, pe contraforturile Turkestanului, se găsesc vestigiile a ceea ce a fost cândva cartierul general adamsonit al rasei violet. În aceste locuri de regiuni muntoase situate într-o străveche şi îngustă centură fertilă care se afla la poalele contraforturilor lanţului Kopetului, patru civilizaţii diferite menţinute de patru grupuri distincte de descendenţi ai lui Adamson au venit succesiv pe lume în diferite perioade. Al doilea dintre aceste grupuri este cel care a emigrat spre vest în Grecia şi în insulele Mediteraneenei. Restul descendenţilor lui Adamson au emigrat spre nord şi spre vest, pentru a intra în Europa cu rasele mixte ale ultimului val al andiţilor care ieşeau din Mesopotamia. Ei se numărau de asemenea printre andiţii-arieni din India.
77:6.1 În timp ce medianii primari au avut o origine aproape supraumană, ordinul secundar sunt descendenţii de viţă pură ai lui Adam, uniţi cu un descendent umanizat al strămoşilor comuni cu cei ai corpurilor primare.
77:6.2 Printre copiii lui Adamson, s-au numărat exact şaisprezece dintre acei procreatori neobişnuiţi ai medianilor secundari. Aceşti copii excepţionali erau în mod egal divizaţi între cele două sexe, şi fiecare cuplu era capabil de a produce un median la fiecare şaptezeci de zile, printr-o tehnică combinată de legătură sexuală şi nesexuală. Un asemenea fenomen n-a fost niciodată posibil pe pământ înaintea acelei epoci, şi n-a mai fost niciodată produs de atunci.
77:6.3 Aceşti şaisprezece copii au trăit şi au murit ca muritori ai regatului (excepţie făceau trăsăturile lor specifice), dar descendenţii lor, stimulaţi prin electricitate, au trăit indefinit fără a fi supuşi limitărilor cărnii muritoare.
77:6.4 Fiecare din opt cupluri dădeau în cele din urmă naştere la 248 de mediani, şi tot aşa s-au constituit şi corpurile secundare originare de 1.984 de membri. Au existat opt subgrupuri de mediani secundari. Aceia din primul grup sunt desemnaţi drept a-b-c primul, al doilea, al treilea etc. Apoi sunt cei din al doilea grup d-e-f primul, al doilea, al treilea etc.; şi aşa mai departe pentru celelalte grupuri.
77:6.5 După greşeala lui Adam, medianii primari au reintrat în serviciul administratorilor provizorii Melchizedeki, în timp ce grupul secundar a fost ataşat centrului lui Adamson până la moartea acestuia din urmă. Treizeci şi trei dintre aceşti mediani secundari, şefii organizaţiei lor la moartea lui Adamson, s-au străduit să readucă în întregime ordinul în serviciul melchizedeckilor, efectuând astfel o legătură cu corpurile primare. Dar nereuşind să-şi înfăptuiască proiectul, ei i-au abandonat pe tovarăşii lor şi au trecut în bloc în serviciul administratorilor provizorii planetari.
77:6.6 După moartea lui Adamson, restul de mediani secundari au reprezentat o influenţă ciudată, neorganizată şi fără legături pe Urantia. Din vremea aceea, şi până în zilele lui Machiventa Melchizedek, ei au dus o existenţă neregulată şi dezorganizată. Ei au fost parţial preluaţi sub control de către acest Melchizedek, dar au rămas încă o mare sursă de necazuri până în vremea lui Crist Mihail. În cursul şederii lor pe pământ, ei au luat cu toţii decizii definitive asupra destinului lor viitor, şi majoritatea loială s-a înrolat, atunci, sub comanda medianilor primari.
77:7.1 Majoritatea medianilor primari au căzut în păcat în vremea rebeliunii lui Lucifer. Când s-a făcut calculul stricăciunilor rebeliunii planetare, s-a descoperit, printre alte pierderi, că 40.119 de mediani primari din 50.000 orginari s-au alăturat atunci secesiunii lui Caligastia.
77:7.2 Numărul iniţial de mediani secundari a fost de 1.984. Dintre aceştia, 873 nu s-au supus conducerii lui Mihail şi au fost închişi pe drept în vederea judecăţii planetare a Urantiei în ziua Învierii. Nimeni nu putea prevedea viitorul acestor creaturi decăzute.
77:7.3 Ambele grupuri de mediani rebeli sunt acum deţinute în închisoare în aşteptarea judecăţii finale a proceselor rebeliunii sistemice, dar ele au săvârşit multe fapte ciudate pe pământ înainte de inaugurarea dispensei planetare actuale.
77:7.4 Medianii neloiali erau capabili să se dezvăluie ochilor muritorilor în anumite împrejurări, şi acesta era în special cazul şi pentru asociaţii lui Belzebut, conducătorul medianilor secundari apostaţi[11]. Dar aceste creaturi unice nu trebuie să fie confundate cu unii dintre heruvimii şi serafimii rebeli, care au trăit şi ei pe pământ până în epoca morţii şi reînvierii lui Crist. Unii dintre scriitorii antichităţii le-au desemnat pe aceste creaturi mediane rebele cu numele de spirite rele şi demoni, şi pe serafimii apostaţi cu acela de îngeri răi.
77:7.5 Pe nici o lume, spiritele rele nu puteau poseda mintea nici unui muritor, după coborârea unui Fiu de manifestare al Paradisului. Dimpotrivă, înaintea şederii lui Crist Mihail pe Urantia - înaintea venirii universale a Ajustorilor de Gândire şi a revărsării spiritului Maestrului peste toată carnea - aceşti mediani rebeli erau efectiv capabili să influenţeze minţile anumitor muritori inferiori, şi întrucâtva să controleze acţiunile lor. Ei au reuşit să facă aceasta într-o manieră similară celei a medianilor loiali, atunci când aceştia serveau în mod eficient la păstrarea contactului minţilor umane membre ale corpurilor de rezervă ale destinului urantian, pe când Ajustorul lor se detaşa, de fapt, de personalitatea lor pentru o perioadă de contact cu inteligenţe supraumane.
77:7.6 Nu este vorba de o simplă figură de stil atunci când analele voastre zic: „Şi ei I-au adus tot felul de bolnavi, aceia care erau posedaţi de demoni şi aceia care erau lunatici”[12]. Isus cunoştea şi a recunoştea diferenţa dintre nebunie şi posesiunea demonică, deşi aceste stări au fost în mare măsură confundate în minţile contemporanilor lui.
77:7.7 Nici chiar înainte de Rusalii, nici spirit rebel nu a putut domina o minte umană normală şi, din ziua aceea, chiar şi minţile slabe ale muritorilor inferiori a scăpat de această posibilitate. De la sosirea Spiritului Adevărului, când se pretinde alungarea demonilor, se confundă o credinţă în posesiunea demoniacă cu isteria, cu nebunia, şi cu debilitatea mentală. Manifestarea lui Mihail a eliberat definitiv toată mintea omenească de pe Urantia de riscul posedării demoniace, dar să nu vă închipuiţi că acest risc nu a existat în epocile anterioare.
77:7.8 Întregul grup de mediani rebeli este acum ţinut prizonier de ordinul celor Preaînalţi ai Edentiei. Ei nu mai bântuie lumea aceasta, pândind să comită fapte rele. Independent de prezenţa Ajustorilor de Gândire, revărsarea Spiritului Adevărului peste toată carnea a făcut pentru totdeauna imposibil spiritelor neloiale, de orice specie sau natură, de a mai invada, din nou, chiar şi mintea umană cea mai slabă. De la ziua Învierii încoace, nu a mai putut exista niciodată un asemenea lucru ca posesiunea demoniacă.
77:8.1 La ultima judecată a acestei lumi, când Mihail a transferat supravieţuitorii adormiţi ai timpului, creaturile mediane au fost lăsate pe loc pentru a ajuta la lucrarea spirituală şi semi-spirituală de pe planetă. Ele operează acum ca un corp unic, înglobând ambele ordine şi numărând 10.992 de membrii. Medianii Uniţi ai Urantiei sunt acum guvernaţi alternativ de membrul senior al fiecărui ordin. Acest regim a prevalat de la contopirea lor într-un singur grup puţin după Înviere.
77:8.2 Membrii ordinului cel mai vechi, sau primar, sunt în general cunoscuţi după numere. Li se dau adesea nume cum ar fi 1-2-3 primul, 4-5-6 primul, şi aşa mai departe. Pe Urantia, medianii adamici sunt desemnaţi alfabetic cu scopul de a-i distinge de desemnarea numerică a medianilor primari.
77:8.3 Fiinţele ambelor ordine sunt imateriale în ce priveşte nutriţia şi absorbţia de energie, dar ele împărtăşesc multe trăsături omeneşti, şi sunt capabile să înţeleagă şi să se bucure de umorul vostru, şi tot atât de bine pot să participe la închinăciunile voastre. Când le sunt ataşate muritorilor, ele intră în spiritul muncii, al repausului şi al jocurilor omeneşti, însă medianii nu dorm şi nu posedă puteri de procreare. Într-un anumit sens, membrii grupului secundar sunt diferenţiaţi potrivit cu liniile masculine şi feminine, şi adesea se vorbeşte de ei ca despre „el” sau „ea”. Cuplurile acestui ordin muncesc frecvent împreună.
77:8.4 Medianii nu sunt oameni, şi nici îngeri, dar medianii secundari sunt, prin natură, mai aproape de oameni decât de îngeri; ei aparţineau într-un anumit fel raselor voastre, şi sunt, deci, foarte înţelegători şi plini de compasiune în contactele lor cu fiinţele umane. Ei au adus un ajutor inestimabil serafimilor în lucrarea lor pentru şi împreună cu diversele rase ale omenirii. Ambele ordine sunt indispensabile serafimilor, care servesc în calitate de gardieni personali muritorilor.
77:8.5 Medianii Uniţi ai Urantiei sunt organizaţi pentru a servi împreună cu serafimul planetar, potrivit cu înzestrările lor înnăscute şi cu îndemânările lor dobândite, în următoarele grupuri:
77:8.6 1. Mesagerii mediani. Ei poartă nume; ei formează un grup puţin numeros şi sunt de mare ajutor, pe o lume evolutivă, în asigurarea comunicărilor personale şi rapide.
77:8.7 2. Santinelele planetare. Medianii sunt gardienii, santinelele lumilor spaţiului. Ei îndeplinesc importantele funcţii de observatori ai numeroaselor fenomene şi tipuri de comunicări care prezintă interes pentru fiinţele supranaturale ale tărâmului. Ei patrulează domeniul spiritual invizibil al planetei.
77:8.8 3. Personalităţile de contact. Medianii sunt întotdeauna angajaţi în stabilirea de contacte cu fiinţele muritoare ale lumilor materiale, cum ar fi şi cazul subiectului prin care au fost transmise prezentele comunicări. Ei sunt un factor esenţial al acestor legături dintre nivelul material şi nivelul spiritual.
77:8.9 4. Ajutoarele de progres. Acestea sunt creaturile mediane cele mai spiritualizate. Ele sunt repartizate ca asistenţi pe lângă diversele ordine ale serafimilor care operează în grupuri speciale pe planetă.
77:8.10 Medianii se deosebeau considerabil în aptitudinile lor la stabilirea contactelor cu serafimii aflaţi deasupra lor şi cu verii lor umani situaţi sub ei. De exemplu, le este extrem de dificil medianilor primari să stabilească un contact direct cu agenţii materiali. Ei sunt mult mai apropiaţi de fiinţele de tip îngeresc, şi sunt deci în mod obişnuit trimişi să lucreze cu forţele spirituale prezente pe planetă, precum şi să slujească pe lângă ele. Ei acţionează ca însoţitori şi ca îndrumători pentru vizitatorii celeşti şi pentru oaspeţii studenţi, în timp ce creaturile secundare sunt aproape exclusiv trimise în slujba fiinţelor materiale ale tărâmului.
77:8.11 Cei 1.111 de mediani secundari loiali sunt angajaţi în importante misiuni pe pământ. În comparaţie cu asociaţii lor primari, ei sunt net materiali. Ei există puţin dincolo de câmpul de viziune uman, şi posedă o latitudine de adaptare suficientă pentru stabilirea la voinţă a unui contact fizic cu ceea ce oamenii denumesc „obiecte materiale”. Aceste creaturi unice au anumite puteri definite asupra lucrurilor timpului şi spaţiului, inclusiv asupra animalelor tărâmului.
77:8.12 Multe fenomene fizice atribuite îngerilor au fost înfăptuite de creaturi mediane secundare. Când primii învăţători ai evangheliei lui Isus au fost azvârliţi în închisoare de către ignoranţii conducători religioşi din vremea aceea, un veritabil „înger al Domnului a deschis noaptea porţile închisorii şi i-a condus afară”[13]. În schimb, în cazul eliberării lui Petru după executarea lui Ioan la ordinul lui Irod, cel care a înfăptuit lucrarea atribuită unui înger a fost de fapt un median secundar[14].
77:8.13 Astăzi, munca lor principală este aceea de invizibili asociaţi de legătură personală ai acelor bărbaţi şi femei care constituie corpurile de rezervă planetară ale destinului. Opera acestui grup secundar, de obicei ajutat de câţiva membri ai corpurilor primare, a fost ceea ce a provocat, pe Urantia, coordonarea personalităţilor şi circumstanţelor, care au incitat în cele din urmă supraveghetorii planetari celeşti să ia iniţiativa în ceea ce priveşte anumite cereri; acestea au dus la admiterea mandatelor care făceau posibilă seria de revelaţii din care face parte prezentul capitol. Dar ar trebui să se precizeze clar că creaturile mediane nu sunt implicate în spectacolele jalnice care ne sunt date sub calificativul general de „spiritism”. Toţi medianii aflaţi actualmente pe Urantia au un statut onorabil, şi nici unul nu are vreo legătură cu fenomenele aşa-zisei „mediumităţi”. În general, ei nu permit fiinţelor umane să fie martorele activităţilor lor fizice uneori necesare sau ale altor contacte avute cu lumea materială, aşa cum sunt percepute de simţurile fiinţelor umane.
77:9.1 Medianii pot fi consideraţi drept primul grup de locuitori permanenţi întâlniţi pe diversele feluri de lumi din univers, spre deosebire de ascendenţii evolutivi precum sunt creaturile umane şi armatele de îngeri. Se întâlnesc astfel de cetăţeni permanenţi în diverse puncte ale ascensiunii spre Paradis.
77:9.2 Spre deosebire de ordinele variate ale fiinţelor celeste trimise să slujească pe o planetă, medianii trăiesc pe o planetă locuită. Serafimii vin şi se duc, dar medianii rămân şi vor rămâne, deşi ei nu sunt mai puţin slujitori doar pentru că sunt născuţi pe planetă. Ei asigură unicul regim continuu care armonizează şi leagă administraţiile schimbătoare ale armatelor serafice.
77:9.3 În calitate de adevăraţi cetăţeni ai Urantiei, medianii poartă un interes părintesc faţă de destinul acestei sfere. Ei formează o societate hotărâtă, muncind cu stăruinţă pentru progresul planetei lor natale. Hotărârea lor reiese din deviza ordinului lor: „Ceea ce întreprind Medianii Uniţi, Medianii Uniţi înfăptuiesc”.
77:9.4 Deşi aptitudinea lor de a traversa circuitele energetice face posibil oricărui median să părăsească planeta, ei s-au angajat individual să nu plece decât în ziua în care autorităţile universului îi vor elibera. Medianii sunt ancoraţi pe o planetă până la erele luminii şi ale vieţii. Cu excepţia lui 1-2-3 primul, nici un median loial nu a părăsit vreodată Urantia.
77:9.5 1-2-3 primul, seniorul ordinului primar, a fost eliberat de îndatoririle lui planetare imediate la puţin timp după Înviere. Acest nobil median a stat neclintit alături de Van şi de Amadon în timpul zilelor tragice ale rebeliunii planetare, iar conducerea lui neînfricată a contribuit la reducerea pierderilor şi accidentelor din ordinul său. El slujeşte în prezent pe Jerusem ca membru al consiliului de douăzeci şi patru, şi a ocupat deja o dată, de la Înviere, funcţia de guvernator general al Urantiei[15].
77:9.6 Medianii sunt legaţi de planetă; cu toate astea, după cum muritorii vorbesc cu călătorii veniţi de departe şi învaţă astfel despre locurile îndepărtate ale planetei, tot aşa şi medianii conversează cu călătorii celeşti ca să înveţe despre locurile îndepărtate ale universului. Ei devin astfel familiari cu acest sistem şi cu acest univers local, şi chiar şi cu Orvonton şi cu creaţiile lui surori, şi se pregătesc pentru condiţia de cetăţeni de pe nivelele superioare ale existenţei creaturilor.
77:9.7 Medianii sunt aduşi în existenţă pe deplin dezvoltaţi - fără a trece prin nici o perioadă de creştere sau de dezvoltare pornind de la imaturitate - însă ei nu au încetat niciodată să crească în înţelepciune şi în experienţă. La fel ca şi muritorii, ei sunt creaturi evolutive şi posedă o cultură care este o înfăptuire evolutivă autentică. Există o mulţime de mari gânditori şi de puternice spirite printre medianii Urantiei.
77:9.8 Dintr-un punct de vedere mai larg, civilizaţia Urantiei este produsul comun al muritorilor şi al medianilor acestei planete, şi acesta rămâne adevărat în ciuda diferenţei existente, la ora actuală, între cele două nivele de cultură ale lor, o diferenţă care nu va fi compensată înainte de erele luminii şi ale vieţii.
77:9.9 Cultura mediană, fiind produsul unui grup de cetăţeni planetari nemuritori, este relativ imunizată contra vicisitudinilor temporale care asaltează civilizaţia umană. Generaţiile de oameni au uitat, însă corpurile de mediani îşi reamintesc, şi această memorie este comoara tradiţiilor de pe lumea voastră locuită. Iată de ce cultura unei planete rămâne întotdeauna prezentă pe acea planetă; în împrejurări adecvate, aceste preţioase înregistrări ale evenimentelor trecute sunt puse la dispoziţia oamenilor. Acesta este modul în care istoria vieţii şi a învăţăturilor lui Isus a fost dată de medianii Urantiei verilor lor încarnaţi.
77:9.10 Medianii sunt iscusiţii slujitorii care umplu golul apărut după moartea lui Adam şi a Evei între problemele materiale şi problemele spiritule ale Urantiei. Ei sunt în aceeaşi măsură fraţii voştri mai mari, camarazii voştri în lunga luptă de a atinge pe Urantia un statut stabil al luminii şi al vieţii. Medianii Uniţi formează un corp care este pus să reziste rebeliunii; ei îşi vor juca cu fidelitate rolul lor în evoluţia planetară, până ce lumea aceasta va atinge ţelul tuturor timpurilor, până în ziua îndepărtată în care, de fapt, pacea va domina pe pământ şi în care, într-adevăr, va exista bunăvoinţă în inimile oamenilor.
77:9.11 Din cauza preţioasei lucrări înfăptuite de aceşti mediani, noi am tras concluzia că ei formează o parte cu adevărat esenţială a economiei spirituale a împărăţiilor. Pe lumile unde rebeliunea nu a deteriorat treburile planetare, ei au oferit încă şi mai mari servicii serafimilor.
77:9.12 Toată organizarea spiritelor superioare, a armatelor îngereşti şi a însoţitorilor mediani, se consacră cu entuziasm realizării planului Paradisului pentru ascensiunea progresivă şi pentru atingerea perfecţiunii muritorilor evolutivi. Aceasta este una din muncile celeste ale universului - magnificul plan de supravieţuire constând în a-l face pe Dumnezeu să coboare până la om şi apoi, printr-un fel de asociere sublimă, a-l readuce pe om la Dumnezeu într-o eternitate a slujirii şi într-o divinitate a înfăptuirii - atât pentru muritori cât şi pentru mediani.
77:9.13 [Prezentat de un Arhanghel al Nebadonului.]
| Capitolul 76. A doua grădină |
Index
Varianta multipla |
Capitolul 78. Rasa violetă după zilele lui Adam |