1 Iar fiii lui Israel au făcut păcat mare: au luat din cele date nimicirii; căci Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din tribul lui Iuda, a luat din cele date spre nimicire și s-a aprins mânia Domnului asupra fiilor lui Israel. [1]
2 Din Ierihon Iosua a trimis oameni asupra cetății Ai, care e aproape de Bet-Aven, la răsărit de Betel, și le-a zis: "Duceți-vă de iscodiți țara!" Și s-au dus oamenii aceștia și au iscodit cetatea Ai.
3 Apoi întorcându-se la Iosua, i-au spus: "Să nu meargă tot poporul, ci să meargă numai două sau trei mii de oameni și să lovească cetatea Ai. Nu obosi până acolo tot poporul, pentru că acolo sunt puțini dușmani".
4 Și s-au dus acolo ca la trei mii de oameni, dar aceștia au luat-o la fugă în fața celor din Ai.
5 Și locuitorii din Ai au ucis din ei vreo treizeci și șase de oameni și i-au fugărit de la poartă până la Șebarim, iar pe coasta dealului i-a bătut; din care pricină inima poporului a slăbit și și-au pierdut tot curajul.
6 Atunci Iosua și-a sfâșiat veșmintele sale, a căzut cu fața la pământ înaintea chivotului Domnului și a stat așa până seara și el și bătrânii lui Israel și și-au presărat pulbere pe capetele lor.
7 Atunci a zis Iosua: "O, Doamne Dumnezeule, de ce a trecut robul Tău poporul acesta peste Iordan? Oare, ca să-l dai în mâinile Amoreilor și să ne pierzi? Mai bine rămâneam să locuim de cealaltă parte de Iordan!
8 Ce să zic eu acum, când Israel a fugit înapoi dinaintea vrăjmașilor săi?
9 Auzind Canaaneii și toți locuitorii țării, ne vor împresura și ne vor pierde de pe pământ. Și ce vei face Tu pentru numele Tău cel mare?"
10 Iar Domnul a zis către Iosua: "Scoală, pentru ce ai căzut cu fața la pământ?
11 A păcătuit poporul și a călcat legământul Meu pe care l-am încheiat cu el; au furat din lucrurile date spre nimicire, au mințit și le-au pus printre lucrurile lor.
12 De aceea fiii lui Israel n-au putut sta împotriva vrăjmașilor lor și au fugit înapoi, căci au căzut sub blestem și nu voi mai fi cu voi de nu veți ridica blestemul dintre voi.
13 Scoală dar și sfințește poporul și zi: Sfințiți-vă pentru mâine; căci așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Blestemul e în mijlocul tău, Israel. De aceea tu nu poți să stai împotriva vrăjmașilor tăi până nu vei îndepărta din mijlocul tău blestemul.
14 Mâine să vă apropiați toți, pe seminții; iar seminția pe care o va arăta Domnul să se apropie pe familii și familia pe care o va arăta Domnul să se apropie pe case; și casa pe care o va arăta Domnul să se apropie om cu om.
15 Iar omul care se va dovedi că a furat lucru dat spre nimicire, să se ardă cu foc și el și toate câte are, pentru că a călcat legământul Domnului și a făcut fărădelege în Israel".
16 Atunci, sculându-se Iosua a doua zi dis-de-dimineață, a poruncit lui Israel să se apropie pe seminții; și a fost arătată seminția lui Iuda.
17 După aceea a poruncit să se apropie seminția lui Iuda pe familii și a fost arătată familia lui Zerah. Și a poruncit să se apropie familia lui Zerah pe case și a fost dată în vileag casa lui Zabdi.
18 Și a poruncit să se apropie casa lui Zabdi om cu om și a fost arătat Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminția lui Iuda.
19 Atunci Iosua a zis către Acan: "Fiul meu, dă astăzi slavă Domnului Dumnezeului lui Israel și fă mărturisire înaintea Lui și arată-mi ce-ai făcut. Să nu ascunzi de mine!"
20 Și răspunzând Acan lui Iosua, a zis: "Adevărat, am păcătuit înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel și iată ce am făcut:
21 Am văzut printre prăzi o haină frumoasă pestriță și două sute de sicli de argint, un drug de aur, greu de cincizeci de sicli; acestea mi-au plăcut și le-am luat și iată sunt ascunse în pământ, în mijlocul cortului meu și argintul este pus sub elen.
22 Atunci a trimis Iosua câțiva slujitori și aceștia au alergat la cort, în tabără, și toate acestea erau ascunse În cortul lui și argintul era sub ele.
23 Și au luat ei acestea din cort și le-au adus la Iosua și la bătrânii lui Israel și le-au pus înaintea Domnului.
24 Iar Iosua și împreună cu el tot poporul au luat pe Acan, fiul lui Zerah, argintul, haina, drugul cel de aur, pe fiii lui, pe fiicele lui, boii lui, asinii lui și toate oile lui, cortul lui și tot ce avea el și i-au scos pe ei și toate ale lor în valea Acor.
25 Și a zis Iosua: "Pentru că tu ai adus asupra noastră tulburare, să aducă și Domnul necaz asupra ta în ziua aceasta!" și toți Israeliții i-au ucis cu pietre și, după ce i-au ucis cu pietre, i-au ars cu foc.
26 Apoi au ridicat deasupra lor o grămadă mare de pietre, care se vede și astăzi. După aceasta s-a potolit mânia Domnului. De aceea locul acela se numește valea Acor până în ziua de astăzi.