1 Și a grăit Domnul cu Moise și a zis:
2 "Grăiește fiilor lui Israel și le spune: Dacă vreun om va păcătui din neștiință împotriva poruncilor Domnului și va face ce nu se cuvine, călcând vreuna din ele;
3 De a păcătuit arhiereu miruit și a tras pe popor la păcat, pentru păcatul său, pe care l-a săvârșit, să aducă un vițel fără meteahnă, ca jertfă Domnului pentru păcat;
4 Să înfățișeze vițelul înaintea Domnului, la ușa cortului adunării, să-și pună mâna sa pe capul vițelului și să junghie vițelul înaintea Domnului.
5 Apoi să ia preotul cel miruit, ale cărui mâini sunt sfințite, din sângele vițelului și să-l ducă în cortul adunării.
6 Acolo să-și moaie preotul degetul său în sânge, să stropească cu sânge de șapte ori înaintea Domnului, asupra perdelei locașului sfânt.
7 După aceea să pună preotul din sângele vițelului înaintea Domnului, pe coarnele jertfelnicului tămâierii, care se află în cortul adunării, iar toată rămășița din sângele vițelului s-o toarne la temelia jertfelnicului arderii de tot, care se află înaintea cortului adunării.
8 Apoi să scoată din vițelul adus pentru păcat toată grăsimea lui, grăsimea cea de pe măruntaie, toată grăsimea ce acoperă lăuntrul,
9 Amândoi rărunchii cu grăsimea de pe ei și cea de pe șolduri, seul de pe ficat; acestea să le scoată împreună cu rărunchii,
10 Precum se ia din vițelul jertfei de izbăvire, și să le ardă preotul pe jertfelnicul arderii de tot.
11 Iar pielea vițelului și tot trupul lui cu capul și cu picioarele lui, cu măruntaiele lui și cu necurățenia lui,
12 Adică tot vițelul să-l scoată afară din tabără, la loc curat, unde se aruncă cenușa, și să-l ardă pe foc de lemne; unde se aruncă cenușa, acolo să-l ardă.
13 Dacă însă toată obștea lui Israel va păcătui, din neștiință, și va face împotriva poruncilor Domnului ceva ce nu trebuia făcut și vrednic de osândă, iar fapta `aceasta va rămâne necunoscută adunării, [1]
14 Când se va afla păcatul, pe care l-au săvârșit ei, să se aducă din partea întregii obști un vițel fără meteahnă, jertfă pentru păcat, să-l înfățișeze înaintea cortului adunării,
15 Iar bătrânii obștii să-și pună mâinile lor pe capul vițelului, înaintea Domnului și să junghie vițelul înaintea Domnului.
16 Apoi preotul miruit să ducă din sângele vițelului în cortul adunării.
17 Să-și moaie preotul degetul său în sângele vițelului și să stropească de șapte ori înaintea Domnului asupra perdelei sfintei sfintelor.
18 Apoi preotul să pună din sânge pe coarnele jertfelnicului tămâierii, care este înaintea feței Domnului în cortul adunării, iar celălalt sânge să-l toarne la temelia jertfelnicului arderii de tot, care este la ușa cortului adunării.
19 Toată grăsimea lui s-o scoată din el și s-o ardă pe jertfelnic;
20 Și să facă cu vițelul acesta ceea ce s-a făcut cu vițelul adus pentru păcat; așa să facă cu el și așa să-i curețe preotul și li se va ierta păcatul.
21 După aceea să scoată vițelul întreg afară din tabără și să-l ardă așa cum a ars și vițelul de care s-a vorbit mai sus. Aceasta e jertfă pentru păcatul obștii.
22 Iar dacă va greși o căpetenie și din neștiință va face împotriva uneia din toate poruncile Domnului Dumnezeului său ceva ce nu trebuia să facă și vrednic de osândă,
23 Când va afla el păcatul său, pe care l-a săvârșit, să aducă jertfă pentru păcat un țap fără meteahnă,
24 Să-și pună mâna sa pe capul țapului și să-l junghie, unde se junghie arderile de tot, înaintea Domnului; aceasta este jertfă pentru păcat.
25 Iar preotul să ia cu degetul său sânge de la jertfa pentru păcat și să-l pună pe coarnele jertfelnicului arderii de tot, iar celălalt sânge să-l toarne la temelia jertfelnicului arderii de tot.
26 Toată grăsimea ei s-o ardă pe jertfelnic, ca grăsimea jertfei de izbăvire, și așa îl va curăți preotul de păcatul lui și i se va ierta.
27 Dacă însă un om din poporul de rând va greși din neștiință împotriva uneia din toate poruncile Domnului și va face ceva ce nu trebuia să facă și vrednic de osândă,
28 Când va afla el păcatul ce l-a săvârșit, să aducă din caprele sale jertfă o capră fără meteahnă, pentru păcatul ce l-a săvârșit,
29 Să-și pună mâna sa pe capul jertfei pentru păcat și să junghie capra adusă, jertfă pentru păcat, unde se junghie jertfele arderii de tot.
30 Apoi să ia preotul din sângele ei cu degetul său și să pună pe coarnele jertfelnicului arderii de tot, iar celălalt sânge să-l toarne la temelia jertfelnicului.
31 Toată grăsimea ei s-o aleagă, cum se alege grăsimea la jertfele de mântuire, și s-o ardă preotul pe jertfelnic, spre miros bine-plăcut Domnului; astfel îl va curăți preotul și i se va ierta păcatul.
32 Iar dacă cineva vrea să aducă jertfă pentru păcat din turma de oi, să aducă parte femeiască, fără meteahnă, [2]
33 Să-și pună mâna sa pe capul jertfei pentru păcat și s-o junghie, ca jertfă pentru păcat, la locul unde se junghie jertfa arderii de tot.
34 Apoi să ia preotul cu degetul său din sângele acestei jertfe pentru păcat și să pună pe coarnele jertfelnicului arderii de tot, iar celălalt sânge să-l toarne jos lângă jertfelnic.
35 Toată grăsimea ei s-o aleagă, cum se alege grăsimea din oaia pentru jertfă de izbăvire, și s-o ardă preotul pe jertfelnic, ca jertfă Domnului; și așa îl va curăți preotul de păcatul ce l-a săvârșit și i se va ierta".