1 Și a grăit Domnul cu Moise și a zis:
2 "Ia pe Aaron și împreună cu el și pe fiii lui, veșmintele, mirul de miruit, vițelul de jertfa cea pentru păcat, panerul cu azimile și cei doi berbeci,
3 Și adună toată obștea la ușa cortului adunării".
4 Și a făcut Moise așa cum îi poruncise Domnul și a adunat obștea la ușa cortului adunării.
5 După aceea a zis Moise către obște: "Iată ce poruncește Domnul să se facă!"
6 Deci a adus Moise pe Aaron și pe fiii lui și i-a spălat cu apă:
7 Apoi a îmbrăcat pe Aaron cu hitonul, l-a încins cu brâul, l-a îmbrăcat cu meilul, i-a pus efodul, l-a încins cu cingătoarea efodului și i-a strâns cu ea efodul;
8 După aceea i-a pus hoșenul și în hoșen i-a pus Urim și Tumim,
9 Iar pe cap i-a pus chidarul și la chidar, în partea lui de dinainte, i-a prins tăblița cea de aur, diadema sfințeniei, cum poruncise Domnul lui Moise.
10 Apoi a luat Moise mirul de miruit și a miruit cortul și toate cele din el și le-a sfințit.
11 A stropit cu el de șapte ori asupra jertfelnicului și a miruit jertfelnicul și toate obiectele lui, baia și căpătâiul ei și le-a sfințit.
12 După aceea a turnat Moise mir pe capul lui Aaron și l-a uns și l-a sfințit.
13 Și a adus Moise pe fiii lui Aaron, i-a îmbrăcat cu hitoane, i-a încins cu brâie și le-a pus turbane, cum poruncise Domnul lui Moise.
14 Apoi a adus Moise vițelul cel de jertfă pentru păcat, iar Aaron și fiii lui și-au pus mâinile pe capul vițelului de jertfă pentru păcat;
15 Și l-a junghiat Moise și a luat din sânge și cu degetul său a pus pe coarnele jertfelnicului de toate părțile și a curățit jertfelnicul, iar celălalt sânge l-a turnat jos lângă jertfelnic și a sfințit jertfelnicul ca să fie curat. [1]
16 A luat apoi Moise toată grăsimea de pe măruntaie, seul de pe ficat, amândoi rărunchii și grăsimea lor, și le-a ars pe jertfelnic.
17 Iar vițelul, pielea lui, carnea lui și necurățenia lui, le-a ars cu foc afară din tabără, cum poruncise Domnul lui Moise.
18 Apoi Moise a adus berbecul cel pentru ardere de tot, iar Aaron și fiii lui și-au pus mâinile pe capul berbecului.
19 Și apoi a junghiat Moise berbecul și a stropit cu sânge jertfelnicul de jur împrejur.
20 A tăiat apoi berbecul în bucăți și a adus Moise bucățile, căpățâna și grăsimea, iar măruntaiele și picioarele le-a spălat cu apă.
21 Și a ars Moise tot berbecul pe jertfelnic; aceasta era ardere de tot spre mireasmă plăcută, aceasta era jertfă Domnului, cum poruncise Domnul lui Moise.
22 După aceea a adus Moise al doilea berbec, berbecul cel pentru sfințire, și și-au pus Aaron și fiii lui mâinile pe capul berbecului.
23 Și junghiindu-l, Moise a luat din sângele lui și a pus pe vârful urechii drepte a lui Aaron, pe degetul cel mare de la mâna dreaptă a lui și pe degetul cel mare de la piciorul drept al lui.
24 Apoi a adus Moise pe fiii lui Aaron și a pus sânge pe vârful urechilor drepte ale lor, pe degetul cel mare de la mâinile drepte ale lor și pe degetul cel mare de la picioarele drepte ale lor; și a stropit Moise jertfelnicul cu sânge de jur împrejur.
25 După aceea a luat Moise grăsimea și coada, toată grăsimea de pe măruntaie, seul de pe ficat, amândoi rărunchii, grăsimea lor și șoldul drept;
26 Iar din panerul cu pâinile punerii înaintea Domnului a luat o azimă, o pâine cu untdelemn și turtă și le-a așezat peste grăsime și peste șoldul drept;
27 Și toate acestea le-a pus pe mâinile lui Aaron și pe mâinile fiilor săi și le-au dus legănându-le înaintea feței Domnului.
28 Apoi a luat Moise acestea din mâinile lor și le-a ars pe jertfelnic ardere de tot; aceasta a fost jertfa de sfințire, mireasmă plăcută, jertfă Domnului.
29 Luând apoi pieptul, Moise l-a adus, legănându-l înaintea feței Domnului; aceasta era partea lui Moise din berbecul sfințirii, cum poruncise Domnul lui Moise.
30 Apoi a luat Moise mir de miruit și sânge de lângă jertfelnic și a stropit pe Aaron, veșmintele lui, pe fiii lui și veșmintele fiilor lui împreună cu el; și așa a sfințit pe Aaron și veșmintele lui și, împreună cu el, și pe fiii lui și veșmintele fiilor lui.
31 Apoi a zis Moise către Aaron și către fiii lui: "Fierbeți carnea la intrarea cortului adunării și acolo s-o mâncați cu pâinea cea din panerul sfințirii, după cum mi s-a poruncit mie și mi s-a zis: "Aaron și fiii lui s-o mănânce!"
32 Iar rămășițele de carne și de pâine să le ardeți cu foc.
33 Șapte zile să nu vă depărtați de la ușa cortului adunării, până se vor împlini zilele sfințirii voastre, că sfințirea voastră trebuie să se săvârșească în șapte zile.
34 Cum s-a făcut astăzi, așa a poruncit Domnul să se facă pentru curățirea voastră și în celelalte zile.
35 La ușa cortului adunării veți ședea ziua și noaptea timp de șapte zile și veți fi de strajă la Domnul, ca să nu muriți, că așa mi s-a poruncit mie de la Domnul Dumnezeu".
36 Și au împlinit Aaron și fiii lui toate rânduielile, câte le poruncise Domnul prin Moise.