1 Ascultați deci ce zice Domnul: "Scoală-te! Fă judecată cu munții, iar colinele să audă glasul tău".
2 Ascultați, voi munților, certarea Domnului și voi, neclintite temelii ale pământului! Că Domnul este în judecată cu poporul Său și va grăi împotriva lui Israel.
3 Poporul Meu! Ce ți-am făcut și cu ce te-am împovărat? Răspunde-Mi!
4 Eu sunt Cel care te-am scos din țara Egiptului și din casa robiei te-am răscumpărat și ți-am trimis înainte pe Moise, pe Aaron și pe Mariam!
5 Poporul Meu! Adu-ți aminte de sfatul lui Balac, regele Moabului, și ce i-a răspuns lui Balaam, feciorul lui Peor - când tu ai mers de la Șitim până la Ghilgal - ca să cunoști dreptatea lui Dumnezeu".
6 "Cu ce mă voi înfățișa înaintea Domnului și mă voi pleca înaintea Dumnezeului celui Preaînalt? Înfățișa-mă-voi cu arderi de tot, cu viței de un an? [1]
7 Dar, oare, Domnului Îi vor plăcea miile de berbeci, zecile de mii de râuri de untdelemn? Oare Îi voi da pe cel dintâi născut al meu ca preț pentru fărădelegea mea și rodul pântecelui meu pentru păcatul sufletului meu?"
8 Ți s-a arătat, omule, ceea ce este bun și ceea ce Dumnezeu cere de la tine: dreptate, iubire și milostivire și cu smerenie să mergi înaintea Domnului Dumnezeului tău! [2]
9 Glasul Domnului strigă către cetate - și este înțelept cine se teme de numele Tău -: "Ascultați, voi seminții și tu obște a cetății!
10 Oare voi scăpa din vedere casa celui fără de lege, comorile celui păcătos și efa cea mică blestemată?
11 Oare voi ierta pe cel cu cântare nedrepte și cu greutăți înșelătoare în sac?
12 Că bogații din cetate sunt plini de silnicie și locuitorii grăiesc cuvinte mincinoase și limba lor este numai viclenie în gura lor.
13 Și Eu am început să te bat și să te pustiesc din pricina păcatelor tale.
14 Vei mânca, dar nu te vei sătura și foamea va roade lăuntrul tău; vei pune la o parte, dar nu vei putea scăpa nimic, și ceea ce vei scăpa, voi trece prin ascuțișul sabiei.
15 Tu vei semăna, dar nu vei secera; vei călca în teasc smochine, dar nu te vei unge cu untdelemn; vei face must, dar nu vei bea vin.
16 Căci voi ați luat aminte la rânduielile lui Omri și la toate faptele casei lui Ahab și v-ați purtat după sfaturile lor, ca să vă dau pustiirii și pe locuitorii tăi, batjocurii. Pentru aceasta veți avea în sarcina voastră ocara poporului Meu!"