1 Pentru ce, Doamne, stai departe? Pentru ce treci cu vederea la vreme de necaz?
2 Când se mândrește necredinciosul, se aprinde săracul; se prind în sfaturile pe care le gândesc.
3 Că se laudă păcătosul cu poftele sufletului lui, iar cel ce face strâmbătate, pe sine se binecuvintează. [2]
4 Întărâtat-a cel păcătos pe Domnul, după mulțimea mâniei lui; nu-L va căuta; nu este Dumnezeu înaintea lui. [1]
5 Spurcate sunt căile lui în toată vremea; lepădate sunt judecățile Tale de la fața lui, peste toți vrăjmașii lui va stăpâni.
6 Că a zis întru inima sa: Nu mă voi clinti din neam în neam, rău nu-mi va fi.
7 Gura lui e plină de blestem, de amărăciune și de vicleșug; sub limba lui osteneală și durere.
8 Stă la pândă în ascuns cu cei bogați ca să ucidă pe cel nevinovat; ochii lui spre cel sărac privesc.
9 Pândește din ascunziș, ca leul din culcușul său; pândește ca să apuce pe sărac, pândește pe sărac ca să-l tragă la el.
10 În lanțul lui îl va smeri; se va pleca și va cădea asupra lui, când va stăpâni pe cei săraci.
11 Că a zis în inima lui: "Uitat-a Dumnezeu! Întors-a fața Lui, ca să nu vadă până în sfârșit!"
12 Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalță-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârșit!
13 Pentru ce a mâniat necredinciosul pe Dumnezeu? Că a zis în inima lui: Domnul nu va cerceta!
14 Vezi, pentru că Tu privești la necazuri și la durere, ca să le iei în mâinile Tale; căci în Tine se încrede săracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor.
15 Zdrobește brațul celui păcătos și rău, păcatul lui va fi căutat și nu se va afla.
16 Împărăți-va Domnul în veac și în veacul veacului! Pieriți neamuri din pământul Lui.
17 Dorința săracilor a auzit-o Domnul; la râvna inimii lor a luat aminte urechea Ta.
18 Judecă pe sărac și pe smerit, ca să nu se mai mândrească omul pe pământ.