1 (Un psalm al lui David; mai-marelui cântăreților, pentru cele ascunse ale fiului.) Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.
2 Veseli-mă-voi și mă voi bucura de Tine; cânta-voi numele Tău, Preaînalte. [1]
3 Când se vor întoarce vrăjmașii mei înapoi, slăbi-vor și vor pieri de la fața Ta!
4 Că ai făcut judecata mea și dreptatea mea; șezut-ai pe scaun, Cel ce judeci cu dreptate.
5 Certat-ai neamurile și au pierit nelegiuiții; stins-ai numele lor în veac și în veacul veacului.
6 Vrăjmașului i-au lipsit de tot săbiile și cetățile i le-ai sfărâmat; pierit-a pomenirea lor în sunet.
7 Iar Domnul rămâne în veac; gătit-a scaunul Lui de judecată
8 Și El va judeca lumea; cu dreptate va judeca popoarele.
9 Și a fost Domnul scăpare săracului, ajutor la vreme potrivită în necazuri. [2]
10 Să nădăjduiască în Tine cei ce cunosc numele Tău, că n-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne!
11 Cântați Domnului, Celui ce locuiește în Sion, vestiți între neamuri faptele Lui.
12 Că Cel ce răzbună sângele lor și-a adus aminte. N-a uitat strigătul săracilor.
13 Miluiește-mă, Doamne! Vezi smerenia mea, de către vrăjmașii mei, Cel ce mă înalți din porțile morții,
14 Ca să vestesc toate laudele Tale, în porțile fiicei Sionului; veseli-mă-voi de mântuirea Ta!
15 Căzut-au neamurile în groapa pe care au făcut-o; în cursa aceasta, pe care au ascuns-o, s-a prins piciorul lor.
16 Se cunoaște Domnul când face judecată! Întru faptele mâinilor lui s-a prins păcătosul.
17 Să se întoarcă păcătoșii în iad; toate neamurile care uită pe Dumnezeu.
18 Că nu până în sfârșit va fi uitat săracul, iar răbdarea săracilor în veac nu va pieri.
19 Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul; să fie judecate neamurile înaintea Ta!
20 Pune, Doamne, legiuitor peste ele, ca să cunoască neamurile că oameni sunt.