1 (Un psalm al lui David; mai-marelui cântăreților, pentru sprijinul cel de dimineață.) Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit? Departe sunt de mântuirea mea cuvintele greșelilor mele. [1]
2 Dumnezeul meu, striga-voi ziua și nu vei auzi, și noaptea și nu Te vei gândi la mine.
3 Iar Tu întru cele sfinte locuiești, lauda lui Israel.
4 În Tine au nădăjduit părinții noștri, nădăjduit-au în Tine și i-ai izbăvit pe ei.
5 Către Tine au strigat și s-au mântuit, în Tine au nădăjduit și nu s-au rușinat.
6 Iar eu sunt vierme și nu om, ocara oamenilor și defăimarea poporului.
7 Toți cei ce m-au văzut m-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clătinat-au capul zicând:
8 "Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-l pe el, mântuiască-l pe el, că-l voiește pe el".
9 Că Tu ești Cel ce m-ai scos din pântece, nădejdea mea, de la sânul maicii mele.
10 Spre Tine m-am aruncat de la naștere, din pântecele maicii mele Dumnezeul meu ești Tu.
11 Nu Te depărta de la mine, că necazul este aproape, și nu este cine să-mi ajute.
12 Înconjuratu-m-au viței mulți, tauri grași m-au împresurat.
13 Deschis-au asupra mea gura lor, ca un leu ce răpește și răcnește.
14 Ca apa m-am vărsat și s-au risipit toate oasele mele. Făcutu-s-a inima mea ca ceara ce se topește în mijlocul pântecelui meu.
15 Uscatu-s-a ca un vas de lut tăria mea, și limba mea s-a lipit de cerul gurii mele și în țărâna morții m-ai coborât.
16 Că m-au înconjurat câini mulți, adunarea celor vicleni m-a împresurat. Străpuns-au mâinile mele și picioarele mele.
17 Numărat-au toate oasele mele, iar ei priveau și se uitau la mine.
18 Împărțit-au hainele mele loruși și pentru cămașa mea au aruncat sorți. [5]
19 Iar Tu, Doamne, nu depărta ajutorul Tău de la mine, spre sprijinul meu ia aminte.
20 Izbăvește de sabie sufletul meu și din gheara câinelui viața mea.
21 Izbăvește-mă din gura leului și din coarnele taurilor smerenia mea.
22 Spune-voi numele Tău fraților mei; în mijlocul adunării Te voi lăuda, zicând:
23 Cei ce vă temeți de Domnul, lăudați-L pe El, toată seminția lui Iacob slăviți-L pe El! Să se teamă de Dânsul toată seminția lui Israel. [2]
24 Că n-a defăimat, nici n-a lepădat ruga săracului, nici n-a întors fața Lui de la mine și când am strigat către Dânsul, m-a auzit.
25 De la Tine este lauda mea în adunare mare, rugăciunile mele le voi face înaintea celor ce se tem de El.
26 Mânca-vor săracii și se vor sătura și vor lăuda pe Domnul, iar cei ce-L caută pe Dânsul vii vor fi inimile lor în veacul veacului.
27 Își vor aduce aminte și se vor întoarce la Domnul toate marginile pământului. Și se vor închina înaintea Lui toate semințiile neamurilor. [3]
28 Că a Domnului este împărăția și El stăpânește peste neamuri. [4]
29 Mâncat-au și s-au închinat toți grașii pământului, înaintea Lui vor cădea toți cei ce se coboară în pământ.
30 Și sufletul meu în El viază, și seminția mea va sluji Lui. Se va vesti Domnului neamul ce va să vină.
31 Și vor vesti dreptatea Lui poporului ce se va naște și ce a făcut Domnul.