© 2004 Fundația Urantia
| Capitolul 169. Ultimele învăţături din Pella |
Index
Varianta multipla |
Capitolul 171. Pe drumul Ierusalimului |
170:0.1 ÎN după-amiaza de sâmbătă 11 martie, Iisus a ţinut ultima sa predică de la Pella. Aceasta a fost una dintre cuvântările cele mai remarcabile ale slujirii sale publice. Ea a îmbrăţişat o discutare completă şi detaliată a împărăţiei cerurilor. El îşi dădea seama de confuzia care domnea în mintea apostolilor şi discipolilor lui cu privire la sensul şi semnificaţia expresiilor „împărăţia cerurilor” şi „împărăţia lui Dumnezeu”, pe care le folosea fără nici o distincţie între ele pentru a desemna misiunea sa de manifestare. Chiar termenul de regat al cerurilor ar fi fost suficient pentru a separa ceea ce reprezenta el de orice conexiune cu regatele pământeşti şi de guvernele temporare, dar n-a fost aşa. Ideea unui rege temporar era prea adânc înrădăcinată în mintea iudeilor pentru a fi astfel scoasă afară într-o singură generaţie. Iată de ce Iisus nu s-a opus deschis, de prima dată, acestui concept mult timp întreţinut al împărăţiei.
170:0.2 În cursul acestei după-amiezi de sabat, Maestrul a căutat să clarifice învăţătura despre împărăţia cerurilor. El a tratat subiectul sub toate unghiurile şi s-a străduit să explice numeroasele sensuri diferite în care fusese folosit termenul. În această expunere, noi vom adăuga, la discursul său, mai multe declaraţii făcute de Iisus cu prilejuri anterioare, şi vom include aici unele remarci făcute exclusiv apostolilor în cursul discuţiilor de seară din aceeaşi zi. Noi vom face de asemenea anumite comentarii asupra dezvoltării ulterioare a ideii de regat în relaţie cu Biserica creştină edificată mai târziu.
170:1.1 În legătură cu relatarea predicii lui Iisus, trebuie notat că totalitatea Scripturilor ebraice comportă un dublu concept de regat al cerurilor. Profeţii au prezentat împărăţia lui Dumnezeu ca fiind:
170:1.2 1. O realitate prezentă; şi ca[1]
170:1.3 2. O speranţă viitoare - când împărăţia va fi realizat în plenitudinea lui în momentul apariţiei lui Mesia[2]. Acesta este conceptul împărăţiei propovăduit de Ioan Botezătorul[3].
170:1.4 Încă de la început, Iisus şi apostolii au propovăduit fiecare dintre aceste două concepte[4]. Ar trebui păstrate în minte încă alte două idei despre regat:
170:1.5 3. Conceptul iudaic ulterior al unui regat mondial şi transcendental de origine supranaturală şi de inaugurare miraculoasă[5].
170:1.6 4. Învăţăturile persane descriu întemeierea unui regat divin ca rezultat al triumfului binelui asupra răului la sfârşitul acestei lumi.
170:1.7 Chiar înainte de venirea lui Iisus pe pământ, iudeii combinau şi confundau toate aceste idei despre regat în conceptul lor apocaliptic asupra venirii lui Mesia pentru a stabili epoca triumfului iudaic, epoca eternă a suveranităţii supreme a lui Dumnezeu pe pământ, noua lume, era în care umanitatea îl va adora pe Iehova. Alegând să utilizeze acest concept de regat al cerurilor, Iisus a decis să-şi însuşească moştenirea cea mai elevată şi cea mai esenţială a celor două religii, iudaică şi persană.
170:1.8 Împărăţia cerurilor, aşa cum a fost el când just când fals înţeles de-a lungul secolelor erei creştine, îmbrăţişa patru grupuri distincte de idei:
170:1.9 1. Conceptul de iudei.
170:1.10 2. Conceptul de persani.
170:1.11 3. Conceptul de experienţă personală a lui Iisus, „împărăţia cerurilor din voi.”
170:1.12 4. Conceptele compozite şi confuze pe care fondatorii şi promotorii creştinismului au căutat să le insufle lumii.”
170:1.13 În diferite epoci şi în diverse împrejurări, se pare că Iisus a prezentat numeroase concepte de regat în lecţiile sale publice. Dar, apostolilor lui, el a propovăduit întotdeauna împărăţia ca îmbrăţişarea experienţei personale a unui om prin raport cu contemporanii lui de pe pământ şi cu Tatăl din ceruri[6]. Ultimele sale cuvinte, referitoare la regat, erau întotdeauna: „Împărăţia este în voi.”
170:1.14 Trei factori au cauzat veacuri şi veacuri de confuzie cu privire la sensul expresiei „împărăţia cerurilor”:
170:1.15 1. Confuzia pricinuită de ideea de regat de-a lungul modificării ei progresive de către Iisus şi apostolii săi, odată cu trecerea ei prin diverse faze.
170:1.16 2. Confuzia care a însoţit inevitabil transplantarea creştinismului primitiv de pe un teren iudaic pe un teren păgân.
170:1.17 3. Confuzia inerentă faptului că creştinismul a devenit o religie organizată în jurul ideii centrale de persoană a lui Iisus[7]. Evanghelia împărăţiei a devenit tot mai mult o religie despre Iisus.
170:2.1 Maestrul a făcut să fie clar că împărăţia cerurilor trebuie să înceapă prin dublul concept al adevărului paternităţii lui Dumnezeu şi al faptului corelativ al fraternităţii oamenilor, şi că el trebuie să rămână centrat în acest dublu concept. Iisus a declarat că acceptarea unei asemenea învăţături i-ar elibera pe oameni de aservirea milenară faţă de teama animală, şi în acelaşi timp ar îmbogăţi viaţa omenească cu următoarele daruri ale noii vieţi de libertate spirituală:
170:2.2 1. Posesiunea unui nou curaj şi a unei puteri spirituale sporite. Evanghelia împărăţiei trebuia să-l elibereze pe om şi să-i dea inspiraţia bună pentru a îndrăzni să spere la viaţa veşnică[8][9].
170:2.3 2. Evanghelia aducea un mesaj de nouă încredere şi de adevărată consolare tuturor oamenilor, chiar şi săracilor:[10]
170:2.4 3. Evanghelia era ea înseşi un nou etalon al valorilor morale, un nou criteriu etic care permitea măsurarea conduitei umane[11]. Ea descria idealul unei noi ordini sociale care va rezulta din ea.
170:2.5 4. Ea propovăduia întâietatea spiritualului faţă de material; ea preamărea realităţile spirituale şi exalta idealurile supraumane[12].
170:2.6 5. Această nouă evanghelie prezenta realizarea spirituală ca pe adevăratul ţel al vieţii[13]. Viaţa omenească primea o nouă înzestrare de valoare morală şi de demnitate divină.
170:2.7 6. Iisus a propovăduit că realităţile eterne erau rezultatul (răsplata) justeţei din eforturile pământeşti[14]. Şederea muritorilor pe pământ a dobândit noi semnificaţii ca consecinţe ale recunoaşterii unui destin nobil.
170:2.8 7. Noua evanghelia afirma că salvarea umană este revelarea unui plan divin de mare anvergură ce ar trebui să fie îndeplinit şi realizat în destinul viitor de slujire fără sfârşit a fiilor lui Dumnezeu care vor fi mântuiţi[15].
170:2.9 Aceste învăţăturile acoperă ideea amplificată de regat pe care o propovăduia Iisus. Acest mare concept nu era mai deloc inclus în noţiunile elementare şi confuze pe care le propovăduia despre regat Ioan Botezătorul .
170:2.10 Apostolii erau incapabili să priceapă semnificaţia reală a spuselor Maestrului cu privire la regat. Deformarea ulterioară a învăţăturile lui Iisus , aşa cum sunt ele înregistrate în Noul Testament, provin din aceea că conceptul autorilor evanghelici era colorat de credinţa că Iisus se retrăsese din această lume numai pentru o perioadă scurtă, şi că nu va întârzia să revină pentru a restabili împărăţia în putere şi în mărire - exact ideea de care ei se ataşaseră câtă vreme Maestrul era cu ei în carne[16]. Dar Iisus nu legase întemeierea împărăţiei de ideea întoarcerii sale în această lume. Că au trecut secolele fără nici un semn al apariţiei „Noii Ere” nu contrazice în nici un fel învăţătura lui Iisus.
170:2.11 Marele efort încorporat în această predică a fost încercarea de a transfera conceptul de regat al cerurilor în idealul ideii de a face voia lui Dumnezeu. De mult timp Maestrul îi învăţase pe discipolii lui să se roage: „Domnia ta să vină, voia ta să se facă[17].” Pe vremea aceasta, el a căutat în mod serios să-i facă să abandoneze folosirea expresiei, împărăţia lui Dumnezeu, în favoarea unui echivalent mai practic, voia lui Dumnezeu, dar n-a izbutit.
170:2.12 Iisus dorea să înlocuiască ideea de regat, de rege şi de supuşi cu conceptul de familie celestă, de Tată celest şi de Fii ai lui Dumnezeu eliberaţi, angajaţi într-o slujire voioasă şi voluntară în favoarea semenilor lor umani şi în adorarea sublimă şi inteligentă a lui Dumnezeu Tatăl.
170:2.13 Până atunci, apostolii dobândiseră un dublu punct de vedere asupra împărăţiei. Ei îl considerau ca:
170:2.14 1. O chestiune de experienţă personală pe atunci prezentă în inima adevăraţilor credincioşi.
170:2.15 2. O chestiune de fenomen rasial sau mondial; împărăţia era în viitor, ceva ce trebuia anticipat cu plăcere.
170:2.16 Apostolii considerau venirea împărăţiei în inima oamenilor ca pe o dezvoltare treptată, asemănătoare cu drojdia din aluat sau cu creşterea grăuntelui de muştar[18][19]. Ei credeau că venirea împărăţiei în sensul rasial sau mondial va fi atât subită cât şi spectaculoasă[20]. Niciodată Iisus n-a contenit din a le spune că împărăţia cerurilor era experienţa lor personală constând în realizarea calităţilor superioare ale vieţii spirituale, şi că aceste realităţi ale experienţei spirituale sunt progresiv transferate planurilor noi şi superioare de certitudine divină şi de măreţie eternă.
170:2.17 În acea după-amiază, Maestrul a propovăduit cu limpezime un nou concept al dublei naturi a împărăţiei, în sensul că el a descris următoarele două faze:
170:2.18 ”În primul rând, împărăţia lui Dumnezeu în această lume, suprema dorinţă de a face voia lui Dumnezeu, iubirea dezinteresată a oamenilor care dă bunele roade ale unei conduite etice şi morale ameliorate.
170:2.19 ”În al doilea rând, împărăţia lui Dumnezeu, în ceruri, ţelul credincioşilor muritori, starea în care iubirea de Dumnezeu a ajuns la perfecţiune şi în care voia lui Dumnezeu este înfăptuită într-un mod mai divin.”
170:2.20 Iisus a propovăduit că, par credinţă, credinciosul intră de pe acum în regat. În aceste diverse discursuri, el a propovăduit că două lucruri sunt esenţiale pentru a intra prin credinţă în regat:
170:2.21 1. Încrederea, sinceritatea. A veni ca un copilaş, a primi foloasele filiaţiei ca pe un dar; a accepta să faci, fără a pune la îndoială, voia Tatălui, cu o încredere deplină şi sinceră în înţelepciunea Tatălui; a intra în regat, liber de prejudecăţi şi de idei preconcepute; a avea spiritul deschis şi a fi la fel de uşor de instruit ca un copil nerăsfăţat[21].
170:2.22 2. Foamea de adevăr[22]. Setea de dreptate, o schimbare a minţii, dobândirea unui mobil care să te îndemne să fii asemeni lui Dumnezeu şi să-l găseşti pe Dumnezeu.
170:2.23 Iisus a propovăduit că păcatul nu este consecinţa unei naturi defectuoase, ci mai degrabă fructul unei minţi conştiente dominată de o voinţă rebelă. În ceea ce priveşte păcatul, el a propovăduit că Dumnezeu a iertat, şi prin actul de a-l ierta pe aproapele nostru putem noi să ne facem iertarea lui Dumnezeu disponibilă în favoarea noastră personală. Când îl iertaţi pe fratele vostru întrupat, voi creaţi astfel în propriul vostru suflet, capacitatea de a primi realitatea iertării lui Dumnezeu pentru propriile voastre fapte greşite.
170:2.24 Pe vremea când apostolul Ioan a început să scrie povestea vieţii şi a învăţăturilor lui Iisus, primii creştini trecuseră prin atâtea necazuri legate de ideea de regat al lui Dumnezeu ca generatoare de persecuţii încât aproape că au abandonat folosirea acestui termen. Ioan vorbeşte mult despre „viaţa veşnică”[23]. Iisus a vorbit adesea despre ea ca de „împărăţia vieţii”. Tot adeseori el făcea aluzie la „împărăţia lui Dumnezeu din voi”[24]. El a calificat, o dată, această experienţă drept „comunitatea familială cu Dumnezeu Tatăl”. Iisus a căutat să înlocuiască cu numeroase expresii cuvântul „regat”, dar întotdeauna fără succes. El a folosit între altele: familia lui Dumnezeu, voia Tatălui, prietenii lui Dumnezeu, comunitatea credincioşilor, fraternitatea oamenilor, stâna Tatălui, copiii lui Dumnezeu, comuniunea celor fideli, serviciul Tatălui şi fii lui Dumnezeu eliberaţi[25][26][27][28][29][30][31][32][33][34].
170:2.25 Însă el n-a putut evita utilizarea ideii de regat. Acest concept al împărăţiei a început să se schimbe numai cu o jumătate de secol mai târziu, după distrugerea Ierusalimului de către armatele romane. El s-a transformat în cultul vieţii eterne, în timp ce aspectele lui sociale şi instituţionale erau preluate de Biserica creştină pe cale de dezvoltare şi de cristalizare rapide.
170:3.1 Iisus s-a străduit întotdeauna să insufle apostoli şi discipolilor săi necesitatea dobândirii, prin credinţă, a unei justeţi care v-a depăşi pe cea a lucrărilor servile pe care unii scribi şi farisei o etalau cu atâta vanitate înaintea lumii[35].
170:3.2 Iisus a propovăduit că credinţa, simpla încredere copilărească, este cheia porţii împărăţiei, dar a propovăduit totodată că după ce ai trecut poarte, există trepte succesive de justeţe pe care copilul credincios trebuie să le urce pentru a creşte până la deplina statură a robuştilor fii ai lui Dumnezeu[36][37].
170:3.3 Prin studiul tehnicii de a primi iertarea lui Dumnezeu se revelează maniera de a atinge justeţea împărăţiei. Credinţa este preţul pe care îl plătiţi pentru a intra în familia lui Dumnezeu; dar iertarea este actul lui Dumnezeu care acceptă credinţa voastră ca preţ al admiterii. Şi primirea iertării lui Dumnezeu de către un credincios în regat implică o experienţă precisă şi reală care cuprinde cele patru următoare etape, etapele împărăţiei justeţei interioare:
170:3.4 1. Omul poate dispune efectiv de iertarea lui Dumnezeu şi să aibă acea experienţa personală exact în măsura în care şi el îi iartă pe semenii lui[38].
170:3.5 2. Un om nu iartă cu adevărat pe semenii lui, decât dacă îi iubeşte ca pe el însuşi.
170:3.6 3. Faptul de a iubi astfel pe aproapele tău ca pe tine însuţi este etica cea mai elevată[39].
170:3.7 4. Conduita morală, adevărata dreptate, este atunci rezultatul natural al acestei iubiri.
170:3.8 Este deci evident că adevărata religie interioară a împărăţiei tinde infailibil, şi tot mai mult, să se manifeste în căile practice ale ajutorului social. Iisus a propovăduit o religie vie care obliga pe fidelii săi să se angajeze în fapte de servire ca expresie a iubirii[40]. Dar Iisus n-a pus etica în locul religiei. El a propovăduit religia ca pe o cauză, şi etica ca pe un rezultat.
170:3.9 Justeţea unei fapte trebuie să se măsoare după mobilul ei: formele cele mai elevate ale binelui sunt deci inconştiente. Iisus nu s-a interesat niciodată de morală, nici de etică în ele înseşi. El s-a preocupat exclusiv de comuniunea interioară şi spirituală cu Dumnezeu Tatăl, comuniune care se manifestă atât de direct şi cu atâta certitudine sub forma serviciilor exterioare făcute oamenilor cu dragoste. El a propovăduit că evanghelia împărăţiei este o experienţă personală autentică pe care nimeni n-o poate păstra pentru sine însuşi. Conştiinţa de a fi un membru al familiei de credincioşi conduce inevitabil la practicarea preceptelor bunei conduite familiale, slujirea fraţilor şi surorilor în efortul lor de a întări şi a dezvolta fraternitatea.
170:3.10 Religia împărăţiei este personală, individuală; roadele ei, rezultatele ei, sunt familiale şi sociale. Iisus n-a neglijat niciodată să exalte caracterul sacru al individului prin contrast cu comunitatea. Dar el recunoştea, deopotrivă, că omul îşi dezvoltă caracterul prin serviciul dezinteresat; el îşi dezvăluie natura sa morală în raporturile afectuoase cu semenii săi.
170:3.11 Propovăduind că omul este interior, exaltând individul, Iisus dădea lovitura de graţie vechii ordini sociale, în sensul că el inaugura împărţirea adevăratei dreptăţi sociale[41]. Lumea a cunoscut puţin această nouă ordine socială, deoarece ea a refuzat să practice principiile evangheliei împărăţiei cerurilor. Când acest regat de preeminenţă spirituală se va stabili realmente pe pământ, el nu se va manifesta în mod simplu printr-o ameliorare a condiţiilor materiale şi sociale; aceasta s-a tradus mai degrabă prin gloria valorilor spirituale superioare şi îmbogăţite, care caracterizează apropierea de epoca relaţiilor umane îmbunătăţite şi a înfăptuirilor spirituale în continuă avansare.
170:4.1 Iisus n-a dat niciodată o definiţie precisă a împărăţiei. O dată rostea un discurs asupra împărăţiei, altă dată trata un aspect diferit al fraternităţii domniei lui Dumnezeu în inima oamenilor. În cursul predicii din această după-amiază de sabat, Iisus a făcut aluzie la cel puţin cinci faze, sau epoci ale împărăţiei, care sunt următoarele:
170:4.2 1. Experienţa personală şi lăuntrică a vieţii spirituale a credinciosului în comuniunea sa individuală cu Dumnezeu Tatăl.
170:4.3 2. Cunoaşterea fraternităţii credincioşilor evangheliei, aspectele sociale ale moralei superioare şi ale eticii însufleţite ce rezultă din domnia spiritului lui Dumnezeu în inima credincioşilor individuali.
170:4.4 3. Fraternitatea supramuritoare a fiinţelor spirituale invizibile care prevalează pe pământ şi în cer, împărăţia supraumană al lui Dumnezeu.
170:4.5 4. Perspectiva înfăptuirii mai desăvârşite a voii lui Dumnezeu, progresul către aurora unei noi ordini sociale în legătură cu o viaţă spirituală ameliorată - următoarea eră a omenirii.
170:4.6 5. Împărăţia în plenitudinea sa, epoca viitoare de lumină şi de viaţă pe pământ[42].
170:4.7 De aceea trebuie întotdeauna să analizăm învăţătura Maestrului pentru a şti la care dintre aceste cinci faze vrea să se refere când foloseşte expresia „împărăţia cerurilor”. Prin acest proces de schimbare treptată a voinţei omului şi de modificare corelativă a deciziilor umane, Mihail şi asociaţii lui se schimbă la fel, progresiv, dar cu certitudine, pe tot parcursul evoluţiei umane sociale şi de orice alt fel.
170:4.8 Cu această ocazie, Maestrul a pus accentul pe următoarele cinci puncte reprezentând caracteristicile esenţiale ale evangheliei împărăţiei:
170:4.9 1. Preeminenţa individului.
170:4.10 2. Voinţa ca factor determinant în experienţa umană.
170:4.11 3. Comuniunea spirituală cu Dumnezeu Tatăl.
170:4.12 4. Satisfacţiile supreme ale serviciului expresie a iubirii omului.
170:4.13 5. Transcendenţa spiritualului asupra materialului în personalitatea umană.
170:4.14 Această lume n-a pus niciodată la încercare cu seriozitate, cu sinceritate şi cu onestitate aceste idei dinamice şi aceste idealuri divine ale doctrinei împărăţiei cerurilor expuse de Iisus. Voi însă nu ar trebui să vă lăsaţi descurajaţi de încetineala aparentă a progresului ideii împărăţiei pe Urantia. Amintiţi-vă că ordinea de evoluţie progresivă este supusă schimbărilor periodice bruşte şi neaşteptate, atât în lumea materială cât şi în lumea spirituală. Manifestarea lui Iisus ca Fiu întrupat a fost precis unul dintre aceste evenimente ciudate şi neaşteptate în viaţa spirituală a lumii. În căutarea semnificaţiei manifestării împărăţiei în epoca contemporană, să nu cumva să săvârşiţi greşeala fatală de a omite stabilirea lui în propria voastră inimă.
170:4.15 Iisus a făcut aluzie la o fază a împărăţiei ca fiind situată în viitor, şi a sugerat, cu numeroase ocazii, că ea ar putea să apară ca element al unei crize mondiale. Pe de altă parte, în mai multe împrejurări, el a promis clar că va reveni cu siguranţă pe Urantia. Dar trebuie notat că el n-a stabilit niciodată o legătură pozitivă între aceste două idei. El a promis o nouă revelaţie a împărăţiei pe pământ la un moment dat al viitorului; el a mai promis şi că va reveni într-o bună zi, în persoană, pe această lume; dar n-a zis niciodată că aceste două evenimente vor coincide. După câte ştim, se poate ca aceste promisiuni să se refere sau nu la acelaşi eveniment.
170:4.16 Apostolii şi discipolii săi au stabilit cu foarte mare certitudine o legătură între aceste două promisiuni. Când împărăţia nu s-a materializat după cum se aşteptaseră, ei şi-au adus aminte de învăţătura Maestrului privitoare la împărăţia viitor şi şi-au reamintit făgăduinţa sa de a reveni; ei au dedus îndată că aceste promisiuni se refereau la acelaşi eveniment. De aceea au trăit ei în speranţa reîntoarcerii sale iminente pentru a stabili împărăţia în plenitudinea sa, cu putere şi cu glorie. Şi aşa au trăit pe pământ generaţii succesive de credincioşi nutrind aceeaşi nădejde inspiratoare şi totodată decepţionantă.
170:5.1 După ce am rezumat învăţăturile lui Iisus asupra împărăţiei cerurilor, noi suntem autorizaţi să descriem anumite idei ulterioare care s-au ataşat conceptului de regat, şi să ne angajăm într-o previziune profetică a împărăţiei aşa cum ar putea el să evolueze în epoca ce vine.
170:5.2 De-a lungul primelor secole de propagandă creştină, ideea de regat al cerurilor a fost foarte mult influenţată de noţiunile idealismului grec, care se răspândeau pe atunci cu rapiditate, ideea de natural ca umbră a spiritualului - a temporalului ca umbră a eternului în timp[43].
170:5.3 Totuşi, marele pas care a marcat transplantarea învăţăturilor lui Iisus de pe un sol iudeu pe un sol păgân a fost făcut atunci când Mesia împărăţiei a devenit Mântuitorul Bisericii, o organizaţie socială şi religioasă izvorâtă din activităţile lui Pavel şi ale succesorilor lui, şi întemeiată pe învăţăturile lui Iisus cărora la care se adăugau ideile lui Philon şi doctrinele persane ale binelui şi răului.
170:5.4 Ideile şi idealurile lui Iisus, încorporate în învăţătura evangheliei împărăţiei, aproape că au eşuat a mai fi realizate când discipolii săi au deformat progresiv declaraţiile sale. Conceptul de regat prezentat de Maestru a fost modificat în mod remarcabil de două mari tendinţe:
170:5.5 1. Credincioşii iudei persistau în a-l considera pe Iisus drept Mesia. Ei au crezut că Maestrul va reveni într-un viitor foarte apropiat pentru a stabili un regat mondial mai mult sau mai puţin material.
170:5.6 2. Gentilii creştini au început de devreme să accepte doctrinele lui Pavel, care au condus din ce în ce mai mult la credinţa generală că Iisus era Mântuitorul copiilor Bisericii; acest concept nou şi instituţional a succedat un concept primitiv al fraternităţii pur spirituale a împărăţiei[44].
170:5.7 Biserica, ca o consecinţă socială a împărăţiei, ar fi fost în întregime naturală şi chiar dezirabilă. Răul Bisericii n-a fost existenţa ei, ci mai degrabă faptul că ea a înlăturat aproape complet conceptul de regat prezentat de Iisus. Biserica lui Pavel, ridicată la rangul de instituţie a devenit un substituent virtual pentru împărăţia cerurilor pe care îl proclamase Iisus[45].
170:5.8 Dar nu vă îndoiţi, acest acelaşi regat al cerurilor, a cărui existenţă Maestrul o propovăduia a fi în inima oamenilor, va fi proclamat în această Biserică creştină, precum şi toate celelalte religii, rase şi naţiuni ale pământului - şi chiar şi fiecare individ[46].
170:5.9 Împărăţia propovăduită de Iisus, idealul spiritual de justeţe individuală şi conceptul de divină comuniune a omului cu Dumnezeu, s-a întemeiat treptat în concepţia mistică a persoanei lui Iisus ca Mântuitor-Creator şi lider spiritual al unei comunităţi religioase socializate. În acest fel, o Biserică oficială şi instituţională a devenit substitutul fraternităţii împărăţiei condus individual de către spirit.
170:5.10 Biserica a fost un rezultat social, inevitabil şi util al vieţii şi al învăţăturilor lui Iisus. Tragedia a constat în faptul că această reacţie socială la învăţăturile împărăţiei a înlocuit atât de complet conceptul spiritual de adevărat regat, aşa cum l-a propovăduit şi trăit Iisus.
170:5.11 Pentru iudei, împărăţia era comunitatea israelită; pentru gentili a devenit Biserica creştină. Pentru Iisus, el era totalitatea indivizilor care îşi mărturisiseră credinţa în paternitatea lui Dumnezeu, proclamându-şi prin acesta consacrarea sinceră facerii voii lui Dumnezeu, şi devenind, astfel, membrii fraternităţii spirituale a oamenilor.
170:5.12 Maestrul înţelegea perfect că anumite rezultate sociale apăreau în lume ca o consecinţă a difuziunii evangheliei împărăţiei. Dar intenţia sa era că toate aceste manifestări sociale dezirabile survin ca consecinţe naturale, inconştiente şi inevitabile, ca şi roadele spontane ale acestei experienţe personale lăuntrice a credincioşilor individuali, ale acestei comunităţi şi ale acestei comuniuni pur spirituale cu duhul divin care locuieşte în toţi aceşti credincioşi şi îi animă totodată.
170:5.13 Iisus prevedea că o organizaţie socială, sau Biserică, va urma progresul veritabilului regat spiritual, şi de aceea nu s-a opus niciodată practicării de către apostoli a ritului botezului lui Ioan. El a propovăduit că sufletul care iubeşte adevărul - cel căruia îi este foame şi sete de justeţe şi de Dumnezeu - este admis prin credinţă în împărăţia spiritual; în acelaşi timp, apostolii propovăduiau că acelaşi credincios este admis în organizaţia socială a discipolilor prin ritul exterior al botezului[47][48][49].
170:5.14 Când discipolii imediaţi ai lui Iisus au recunoscut eşecul lor parţial în realizarea idealului constând în stabilirea împărăţiei în inima oamenilor prin dominarea şi guvernarea spiritului la credincioşii individuali, ei au căutat să evite ca învăţătura Maestrului să fie în întregime pierdută; în acest scop, ei au substituit idealul său de regat cu crearea progresivă a unei organizaţii sociale vizibile, Biserica creştină. Când ei au îndeplinit acest program de substituire, ei s-au apucat să situeze împărăţia în viitor, cu scopul de a menţine logica şi de a asigura recunoaşterea învăţăturilor Maestrului asupra faptului împărăţiei. De îndată ce Biserica a fost solid întemeiată, a început să propovăduiască că în realitate împărăţia trebuia să apară la apogeul erei creştine, la a doua venire a lui Christos.
170:5.15 În felul acesta, împărăţia a devenit conceptul unei epoci, ideea unei vizitări viitoare, şi idealul mântuirii finale a sfinţilor Celui Preaînalt[50]. Primii creştini (şi mult prea mulţi dintre creştinii ulteriori) au pierdut în general din vedere ideea de Tată-şi-fiu încorporată în învăţătura lui Iisus despre regat, în vreme ce ei o substituiau cu comunitatea socială bine organizată a Bisericii. În fond, Biserica a devenit astfel în principal o fraternitate socială care a substituit efectiv conceptul şi idealul lui Iisus de fraternitate spirituală.
170:5.16 Conceptul ideal al lui Iisus n-a reuşit să se impună, dar, pe fundamentele vieţii şi ale învăţăturilor personale ale Maestrului, completate de conceptele greceşti şi persane ale vieţii veşnice, şi sporite de doctrina lui Philon asupra contrastului temporalului cu spiritualul, Pavel s-a apucat să construiască una dintre societăţile umane cele mai progresiste care au existat vreodată pe Urantia.
170:5.17 Conceptul lui Iisus este încă viu în religiile evoluate ale lumii. Biserica creştină a lui Pavel este umbra socializată şi umanizată a ceea ce proiectase Iisus să fie împărăţia cerurilor - şi precum va deveni totuşi cu mare siguranţă. Pavel şi succesorii lui au transferat parţial de la individ la Biserică responsabilitatea problemelor privitoare la viaţa veşnică. Christos a devenit astfel conducătorul Bisericii mai degrabă decât fratele mai mare fiecărui credincios din familia Tatălui din regat[51][52]. Pavel şi contemporanii lui au aplicat Bisericii, în calitate de grup de credincioşi, toate implicaţiile spirituale ale lui Iisus privitoare la propria sa persoană şi la credincioşii individuali. Făcând aceasta, ei au dat o lovitură mortală conceptului lui Iisus care proclama împărăţia divin în inima fiecărui credincios.
170:5.18 Astfel, de-a lungul secolelor, Biserica creştină a fost foarte stânjenită în lucrările ei pentru că a îndrăznit să-şi atribuie misterioasele puteri şi privilegii ale împărăţiei; or, acestea nu pot fi exercitate şi experimentate decât între Iisus şi fraţii săi spirituali credincioşi. Astfel, a devenit clar că apartenenţa la Biserică nu semnifică în mod necesar comunitate în regat; al doilea este spiritual, prima este în principal socială.
170:5.19 Mai devreme sau mai târziu, un Ioan Botezătorul nou şi mai mare se va ridica proclamând că „împărăţia cerurilor este la îndemână” - însemnând o reîntoarcere la conceptul superior al lui Iisus care proclama că împărăţia este voia Tatălui său celest, dominantă şi transcendentă, din inima credincioşilor[53]. Şi el a înfăptuit toate acestea fără a face nici cea mai mică aluzie la Biserica pământească vizibilă, nici la a doua venire anticipată a lui Christos. Trebuie să se producă o renaştere a învăţăturilor lui Iisus după cum le- a dat el, iar doctrina sa să fie re-expusă pentru a rectifica lucrarea discipolilor iniţiali care s-au pornit să creeze un sistem socio-filozofic de credinţe privind faptul şederii lui Mihail pe pământ. În foarte puţin timp, învăţătura acestei istorii despre Iisus a înlocuit aproape în întregime învăţătura evangheliei lui Iisus despre regat. În felul acesta, o religie istorică s-a substituit învăţăturii în care Iisus amestecase ideile morale şi idealurile spirituale cele mai elevate ale oamenilor cu cele mai sublime speranţe pentru viitor - viaţa veşnică. Or, aceea era evanghelia împărăţiei.
170:5.20 Şi tocmai pentru că evanghelia lui Iisus prezenta atâtea aspecte diferite, în cuprinsul a câteva secole, cei care au studiat relatările învăţăturilor sale s-au divizat în atât de multe culte şi secte. Această jalnică divizare a credincioşilor creştini rezultă din incapacitatea lor de a discerne, în aspectele multiple ale învăţăturilor Maestrului, divina unitate a vieţii sale incomparabile. Dar va veni o zi când adevăraţii credincioşi în Iisus nu vor fi spiritualmente divizaţi în felul acesta în atitudinea lor în faţa necredincioşilor. Noi putem avea întotdeauna o diversitate a înţelegerii şi a interpretării intelectuale, şi chiar şi diverse grade de socializare, dar lipsa de fraternitate spirituală este atât nescuzabilă cât şi blamabilă.
170:5.21 Nu vă înşelaţi! Există în învăţăturile lui Iisus o natură eternă care nu le va permite să rămână la infinit sterile în inima oamenilor chibzuiţi. Împărăţia aşa cum îl concepea Iisus a eşuat într-o mare măsură pe pământ; deocamdată, locul i-a fost luat de o Biserică exterioară; dar voi ar trebui să înţelegeţi că această Biserică este numai starea larvară a împărăţiei spiritual zădărnicit, şi care îl va purta prin această epocă materială până la o epocă mai spirituală în care învăţăturile Maestrului vor găsi ocazia de a se dezvolta mai pe deplin. Biserica aşa-zisă creştină devine în felul acesta crisalida unde dormitează acum conceptul împărăţiei în sensul lui Iisus. Împărăţia fraternităţii divine este întotdeauna viu; el va ieşi în mod sigur din lunga sa scufundare, tot atât de sigur ca şi faptul că fluturele sfârşeşte prin a ieşi la iveală ca magnifică dezvoltare a crisalidei sale metamorfice mai puţin atrăgătoare.
| Capitolul 169. Ultimele învăţături din Pella |
Index
Varianta multipla |
Capitolul 171. Pe drumul Ierusalimului |