1 (Un psalm al lui David; mai-marelui cântăreților. Pentru cei ce se vor schimba, spre învățătură. Când a ars Mesopotamia Siriei și Sova Siriei și s-a întors Iacob și a bătut pe Edom în Valea Sării, douăsprezece mii.) Dumnezeule, lepădatu-ne-ai pe noi și ne-ai doborât; mâniatu-Te-ai și Te-ai milostivit spre noi.
2 Cutremurat-ai pământul și l-ai tulburat pe el; vindecă sfărâmăturile lui, că s-a cutremurat.
3 Arătat-ai poporului Tău asprime, adăpatu-ne-ai pe noi cu vinul umilinței.
4 Dat-ai celor ce se tem de Tine semn ca să fugă de la fața arcului;
5 Ca să se izbăvească cei iubiți ai Tăi. Mântuiește-mă cu dreapta Ta și mă auzi.
6 Dumnezeu a grăit în locul cel sfânt al Său: "Bucura-Mă-voi și voi împărți Sichemul și valea Sucot o voi măsura.
7 Al Meu este Galaadul și al Meu este Manase și Efraim, tăria capului Meu,
8 Iuda împăratul Meu; Moab vasul nădejdii Mele. Spre Idumeea voi întinde încălțămintea Mea; Mie cei de alt neam Mi s-au supus".
9 Cine mă va duce la cetatea întărită? Cine mă va povățui până la Idumeea?
10 Oare, nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi? Oare, nu vei ieși Dumnezeule, cu oștirile noastre?
11 Dă-ne nouă ajutor, ca să ne scoți din necaz, că deșartă este izbăvirea de la om.
12 Cu Dumnezeu vom birui și El va nimici pe cei ce ne necăjesc pe noi.