1 (Un psalm al lui David; mai-marelui cântăreților. Când a trimis Saul și a păzit casa lui, ca să-l omoare pe el.) Scoate-mă de la vrăjmașii mei, Dumnezeule, și de cei ce se scoală împotriva mea, izbăvește-mă.
2 Izbăvește-mă de cei ce lucrează fărădelegea și de bărbații vărsărilor de sânge mă izbăvește.
3 Că iată au vânat sufletul meu, stătut-au împotriva mea cei tari. Nici fărădelegea și nici păcatul meu nu sunt pricină, Doamne. Fără de nelegiuire am alergat și m-am îndreptat spre Tine;
4 Scoală-Te, întru întâmpinarea mea și vezi. Și Tu, Doamne, Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israel,
5 Ia aminte să cercetezi toate neamurile; să nu Te milostivești de toți cei ce lucrează fărădelegea.
6 Întoarce-se-vor spre seară și vor flămânzi ca un câine și vor înconjura cetatea.
7 Iată, vor striga cu gura lor și sabie în buzele lor, că cine i-a auzit?
8 Și Tu, Doamne, vei râde de ei, vei face de nimic toate neamurile.
9 Puterea mea în Tine o voi păzi, că Tu, Dumnezeule, sprijinitorul meu ești. Dumnezeul meu, mila Ta mă va întâmpina;
10 Dumnezeu îmi va arăta înfrângerea dușmanilor mei.
11 Să nu-i omori pe ei, ca nu cumva să uite legea Ta; risipește-i pe ei cu puterea Ta și doboară-i pe ei, apărătorul meu, Doamne.
12 Păcatul gurii lor, cuvântul buzelor lor, să se prindă întru mândria lor și de blestemul și minciuna lor se va duce vestea.
13 Nimicește-i, întru mânia Ta nimicește-i, ca să nu mai fie! Și vor cunoaște că Dumnezeu stăpânește pe Iacob și marginile pământului.
14 Întoarce-se-vor spre seară și vor flămânzi ca un câine și vor înconjura cetatea.
15 Ei se vor risipi să mănânce; iar de nu se vor sătura, vor murmura.
16 Iar eu voi lăuda puterea Ta și mă voi bucura dimineața de mila Ta. Că Te-ai făcut sprijinitorul meu și scăparea mea în ziua necazului meu. [1]
17 Ajutorul meu ești, Ție-Ți voi cânta, că Tu, Dumnezeule, sprijinitorul meu ești, Dumnezeul meu, mila mea.