1 (Un psalm al lui David; mai-marelui cântăreților. Pentru Iditum.) Oare nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu? Că de la El este mântuirea mea;
2 Pentru că El este Dumnezeul meu, Mântuitorul meu și Sprijinitorul meu; nu mă voi clătina mai mult.
3 Până când vă ridicați asupra omului? Căutați toți a-l doborî, socotindu-l ca un zid povârnit și ca un gard surpat!
4 S-au sfătuit să doboare cinstea mea, alergat-au cu minciună; cu gura lor mă binecuvântau și cu inima lor mă blestemau.
5 Dar lui Dumnezeu supune-te, suflete al meu, că de la El vine răbdarea mea;
6 Că El este Dumnezeul meu și Mântuitorul meu, Sprijinitorul meu; nu mă voi strămuta.
7 În Dumnezeu este mântuirea mea și slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu și nădejdea mea este în Dumnezeu.
8 Nădăjduiți în El toată adunarea poporului; revărsați înaintea Lui inimile voastre, că El este ajutorul nostru. [1]
9 Dar deșertăciune sunt fiii oamenilor, mincinoși sunt fiii oamenilor; în balanță, toți împreună sunt deșertăciune.
10 Nu nădăjduiți spre nedreptate și spre jefuire nu poftiți; bogăția de ar curge nu vă lipiți inima de ea. [2]
11 O dată a grăit Dumnezeu, aceste două lucruri am auzit: că puterea este a lui Dumnezeu
12 Și a Ta, Doamne, este mila; că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui.