1 (Despre Solomon.) Dumnezeule, judecata Ta dă-o împăratului și dreptatea Ta fiului împăratului, [1]
2 Ca să judece pe poporul Tău cu dreptate și pe săracii Tăi cu judecată.
3 Să aducă munții pace poporului Tău și dealurile dreptate.
4 Judeca-va pe săracii poporului și va milui pe fiii săracilor și va umili pe clevetitor. [2]
5 Și se vor teme de Tine cât va fi soarele și cât va fi luna din neam în neam.
6 Pogorâ-se-va ca ploaia pe lână și ca picăturile ce cad pe pământ.
7 Răsări-va în zilele lui dreptatea și mulțimea păcii, cât va fi luna.
8 Și va domni de la o mare până la alta și de la râu până la marginile lumii.
9 Înaintea lui vor îngenunchia etiopienii și vrăjmașii lui țărâna vor linge.
10 Împărații Tarsisului și insulele daruri vor aduce, împărații arabilor și ai reginei Saba prinoase vor aduce.
11 Și se vor închina lui toți împărații pământului, toate neamurile vor sluji lui.
12 Că a izbăvit pe sărac din mâna celui puternic și pe sărmanul care n-avea ajutor. [3]
13 Va avea milă de sărac și de sărman și sufletele săracilor va mântui;
14 De camătă și de asuprire va scăpa sufletele lor și scump va fi numele lor înaintea lui.
15 Și va fi viu și se va da lui din aurul Arabiei și se vor ruga pentru el pururea; toată ziua îl vor binecuvânta pe el.
16 Fi-va belșug de pâine pe pământ până-n vârful munților; pomii roditori se vor înălța ca cedrii Libanului; și vor înflori cei din cetate ca iarba pământului.
17 Numele lui va dăinui pe vecie; cât va fi soarele va fi pomenit numele lui. Se vor binecuvânta întru el toate semințiile pământului, toate neamurile îl vor ferici pe el. [4]
18 Binecuvântat este Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel, singurul Care face minuni.
19 Binecuvântat este numele slavei Lui în veac și în veacul veacului. [5]
20 Tot pământul se va umple de slava Lui. Amin. Amin.