1 (Un psalm al lui Asaf; mai-marelui cântăreților. Pentru cei ce se vor schimba. Psalm pentru asirieni.) Cel ce paști pe Israel, ia aminte! Cel ce povățuiești ca pe o oaie pe Iosif,
2 Cel ce șezi pe heruvimi, arată-Te înaintea lui Efraim și Veniamin și Manase. Deșteaptă puterea Ta și vino să ne mântuiești pe noi.
3 Dumnezeule, întoarce-ne pe noi și arată fața Ta, și ne vom mântui!
4 Doamne, Dumnezeul puterilor, până când Te vei mânia de ruga robilor Tăi? [1]
5 Ne vei hrăni pe noi cu pâine de lacrimi și ne vei adăpa cu lacrimi, peste măsură?
6 Pusu-ne-ai în ceartă cu vecinii noștri și vrăjmașii noștri ne-au batjocorit pe noi.
7 Doamne, Dumnezeul puterilor, întoarce-ne pe noi și arată fața Ta și ne vom mântui.
8 Via din Egipt ai mutat-o; izgonit-ai neamuri și ai răsădit-o pe ea.
9 Cale ai făcut înaintea ei și ai răsădit rădăcinile ei și s-a umplut pământul.
10 Umbra ei și mlădițele ei au acoperit cedrii lui Dumnezeu.
11 Întins-a vițele ei până la mare și până la râu lăstarele ei.
12 Pentru ce ai dărâmat gardul ei și o culeg pe ea toți cei ce trec pe cale?
13 A stricat-o pe ea mistrețul din pădure și porcul sălbatic a păscut-o pe ea.
14 Dumnezeul puterilor, întoarce-Te dar, caută din cer și vezi și cercetează via aceasta, [2]
15 Și o desăvârșește pe ea, pe care a sădit-o dreapta Ta, și pe fiul omului pe care l-ai întărit ție.
16 Arsă a fost în foc și smulsă, dar de cercetarea feței Tale ei vor pieri.
17 Să fie mâna Ta peste bărbatul dreptei Tale și peste fiul omului pe care l-ai întărit ție.
18 Și nu ne vom depărta de Tine; ne vei da viață și numele Tău vom chema.
19 Doamne, Dumnezeul puterilor, întoarce-ne pe noi și arată fața Ta și ne vom mântui.