1 (Un psalm al lui Asaf.) Dumnezeule, intrat-au neamurile în moștenirea Ta, pângărit-au locașul Tău cel sfânt, făcut-au din Ierusalim ruină.
2 Pus-au cadavrele robilor Tăi mâncare păsărilor cerului, trupurile celor cuvioși ai Tăi, fiarelor pământului.
3 Vărsat-au sângele lor ca apa împrejurul Ierusalimului și nu era cine să-i îngroape.
4 Făcutu-ne-am ocară vecinilor noștri, batjocură și râs celor dimprejurul nostru.
5 Până când, Doamne, Te vei mânia până în sfârșit? Până când se va aprinde ca focul mânia Ta?
6 Varsă mânia Ta peste neamurile care nu Te cunosc și peste împărățiile care n-au chemat numele Tău.
7 Că au mâncat pe Iacob și locul lui l-au pustiit.
8 Să nu pomenești fărădelegile noastre cele de demult; degrabă să ne întâmpine pe noi îndurările Tale, că am sărăcit foarte.
9 Ajută-ne nouă, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, pentru slava numelui Tău; Doamne, izbăvește-ne pe noi și curățește păcatele noastre pentru numele Tău. [1]
10 Ca nu cumva să zică neamurile: "Unde este Dumnezeul lor?" Să se cunoască între neamuri, înaintea ochilor noștri,
11 Răzbunarea sângelui vărsat, al robilor Tăi; să intre înaintea Ta suspinul celor ferecați. După măreția brațului Tău, păzește pe fiii celor omorâți.
12 Răsplătește vecinilor noștri de șapte ori, în sânul lor, ocara lor cu care Te-au ocărât pe Tine, Doamne.
13 Iar noi, poporul Tău și oile pășunii Tale, mărturisi-ne-vom ție, în veac, din neam în neam vom vesti lauda Ta.